12.30.07
Daniel Goleman - transa, vocaţia şi educaţia
Strategia folosită în multe şcoli care pun în practică modelul inteligenţelor multiple descoperit de Gardner se axează asupra identificării profilului competenţelor fireşti ale copilului, punând accent pe punctele tari şi încercând un ajutor în punctele lui slabe. Un copil cu talent înnăscut la muzică sau la sport, de exemplu, va intra mai uşor în transă în domeniul respectiv decât într-un altul, spre care are o mai mică înclinaţie. Cunoscând profilul copilului, profesorul poate să adapteze felul în care este prezentată o anumită materie şi să-i ofere lecţiile la acest nivel precis, începând cu faza de iniţiere şi până la una mai avansată…
Daniel Goleman, Inteligenţa emoţională,
editura “Curtea veche”, 2001, pag.123
“Strategia folosită în multe şcoli care pun în practică modelul inteligenţelor multiple”… oare unde există astfel de şcoli? Dacă au dat rezultate de ce nu se încearcă o generalizare a acestor practici? Pun şi eu întrebări de parcă ar putea cineva să-mi răspundă! Poate nici chiar Goleman nu ar şti răspunsul…
“se axează asupra identificării profilului competenţelor fireşti ale copilului”… o idee excelentă; chiar dacă se foloseşte sintagma “competeţe fireşti” şi nu învechitul/de-modatul cuvânt “vocaţie“, utilizat în învăţătura sufită, sau mioriticul: “talent nativ“.
Ideea este excelentă; dar unde se practică? Iar pun întrebări aiurea. În primul rând ar trebui ca cei ce fac educaţia (învăţători, profesori, diriginţi, etc…) să aibă oarece cursuri/pregătire de specializare astfel încât să poată depista corect aceste competenţe - înclinări native spre anumite indeletniciri (nu am spus meserii, job-uri, arte, etc…)
“Un copil cu talent înnăscut”… talent nativ sau înnăscut: tot aia. Împortant este să-l determinăm şi să nu ne încăpăţânăm în a urma nişte trend-uri ale societăţii, ci să-i dăm ascultare.
“va intra mai uşor în transă în domeniul respectiv decât într-un altul, spre care are o mai mică înclinaţie”… păi da! Plăcerea produsă de o acţiune în acel domeniu îl va face să ajungă la uitarea de sine, preocupările şi îngrijorările de zi cu zi.
“Cunoscând profilul copilului”… teoria ca teoria, practica ne omoară… cine determină profilul copilului?
“profesorul poate să adapteze felul în care este prezentată o anumită materie şi să-i ofere lecţiile la acest nivel precis, începând cu faza de iniţiere şi până la una mai avansată”… nu mai continui fraza; Goleman deja “a început să prindă fluturi” 
. Am fost profesor, elevii sunt foarte diferiţi între ei; cu alte cuvinte: sunt multe profiluri de competenţe fireşti. Să predai o materie funcţie de 2-3 profiluri, şi este deja foarte greu (nu numai ca pregătire a lecţiei ci şi ca timp necesar de predare). Problema, cred eu, are un alt început: creearea unor clase/grupuri, bazate pe competenţe. Cum deja există în România, dar din păcate la un nivel prea grosier şi la o vârstă prea avansată: licee cu profil uman şi real - înclinaţii literare sau matematice. Mai există şi licee de artă, de sport, etc… - dar tot la vârstă înaintată
