12.26.06

Accidentul

Posted in Mărturisiri at 8:39 am by rast

Spuneam în postul anterior despre un “accident” care l-am avut în primăvara anului 1991. În ianuarie am abandonat cursul de Yoga, dar am început să practic ceea ce simţeam (ce-mi spunea “vocea interioară”) şi să citesc diverse cărţi din filozofia orientală. Prin aprilie găsisem pe undeva (o carte desigur  ) ideea că odată ce ai înţeles că această lume este maya (iluzie) “drumul” s-a sfârşit şi va trebui să mori.

Punct ochit, punct lovit - credeam că am înţeles ideea şi îmi aşteptam moartea. Pur şi simplu eram convins că va trebui să mor. Fără raţiune, fără judecată, eram convins dintr-o idee exprimată într-o carte. Putea fi o greşeală de traducere. Dar mai gândeam la vremea aia…

Cam 10 zile a durat această aşteptare. A intervenit un eveniment şi am reuşit să ies din acea stare - sau mai bine zis: am fost scos din acea stare. Evenimentul a fost că, din Iaşi, pleca un grup de vreo 20 de tineri la Bucureşti, să-l cunoască pe Zvezdomir Marinov. Am fost şi eu. Mi-au plăcut ideile lui şi “am simţit” să stau mai mult în preajma lui. Am stat 6 săptămâni.

Acel accident îl mai numesc “am stat la taclale cu moartea”. Dacă ar fi să mă laud şi să mă bat cu pumnii în chept cât sunt de grozav  aş spune că experienţa mea cu moartea se aseamănă foarte mult cu ceea ce a făcut Osho, şi a descris în cartea sa: “Autobiografia unui mistic nonconformist”. S-a retras, pe deplin conştient, într-un templu părăsit şi s-a gândit la moarte. Cam asta am făcut şi eu: am fost pe deplin conştient, m-am gândit intens la moarte, dar nu într-un templu ci într-un cămin din complezul studenţesc Tudor Vladimirescu din Iaşi. Eram student în anul IV.

În vara lui 1991 am învăţat pentru restanţele acumulate datorită deplasării la Bucureşti pentru a-l cunoaşte pe Marinov. Din toamna lui 1991 şi tot anul V de TCM m-am gândit la cele întâmplate, la stările pe care le-am avut. Am constatat două mari transformări:

1. Nu mai aveam aşa multe dorinţe, devenisem foarte indiferent faţă de valorile în care crezusem până atunci (note mari, să mă îmbrac frumos, etc. - o să le descriu cu alte ocazii). Ca urmare a dispariţiei dorinţelor, în mintea mea, s-a “instalat” o linişte interioară foarte puternică şi stabilă.

2. Nu mai aveam frică de moarte. O să scriu un post în categoria Adevărul, consider “frica de moarte” un lucru foarte important în viaţa unui om şi TOTAL inutil.

Permalink