11.25.06

Dan Millman - Legea responsabilităţii

Posted in Ce au spus... at 3:37 am by rast

Atunci când stabilim limite realiste pentru responsabilităţile noastre, putem să ne ocupăm de ceea ce suntem datori să facem, şi să renunţăm la ceea ce nu intră în responsabilitatea noastră. Făcând acest lucru, aflăm mai multă bucurie în a sprijini pe cei din jur, creând relaţii de cooperare din ce în ce mai armonioase.

Ca să ne câştigăm pacea sufletului, cel mai simplu este să demisionăm din funcţia de Director General al Universului. (Larry Eisenberg)

“Uniţi ne ridicăm, divizaţi cădem. Multe mâini fac munca mai uşoară. Nimeni nu este mai deştept decât noi toţi la un loc.”

Sunt multe moduri de a enunţa acelaşi principiu, dar fiecare exprimă acelaşi sentiment: lucrând împreună, cooperând, putem să ducem la îndeplinire lucruri care ar fi imposibile fără un efort de cooperare – de exemplu construirea unui zgârie-nori sau regizarea unei piese de teatru. Familii, corporaţii, imperii, se ridică şi cad în funcţie de calitatea şi nivelul de cooperare şi responsabilitate care există între membrii lor.

La nivel individual, propria noastră funcţionare ca fiinţe umane depinde în mare parte de stările noastre interne de cooperare.

Inainte de a putea să ajutăm pe alţii, trebuie mai ales să ne ajutăm pe noi înşine - să ne punem casa noastră internă în ordine - şi să reconciliem conflictele sub-personalităţilor noastre: credinţe, valori, idei care par să se opună una alteia, sau care par să fie separate în părţi cu caracteristici opuse. S-ar putea să fie chiar nevoie să facilităm cooperarea dintre emisferele dreaptă şi cea stângă ale creierului nostru, prin diverse metode educative care ajută la integrarea ambelor emisfere ale creierului.

În relaţia noastră cu noi înşine, cu alte persoane, şi cu propria noastră experienţă de viaţă, este nevoie să descoperim punctul nostru de echilibru, să definim şi să delineăm limitele şi graniţele nivelului de responsabilitate care ni se potriveşte nouă cel mai bine, să ne recunoaştem valorile, nevoile şi priorităţile care s-ar putea să fie foarte diferite de cele ale părinţilor, fraţilor, partenerilor de viaţă, sau altor persoane.

Cei dintre noi care simţim nevoia să ajutăm, să servim şi să asistăm pe ceilalţi, putem, dacă nu suntem atenţi, să ajungem la Supra-cooperare, până la gradul în care ne debilitează atât pe noi, cât şi pe cei care ajung să devină dependenţi de noi; în cazuri extreme, se poate ajunge la co-dependenţă, unde ne pierdem în interesul excesiv pentru viaţa altor persoane. Dacă supra-cooperăm, nimeni nu se va plânge, bineînţeles, dar după o perioadă pendulul se va muta în direcţia opusă, în sub-cooperare, şi atunci ori simţim resentimente la adresa celor pe care i-am ajutat, ori începem să rezistăm ideii de ajutor, sau continuăm să facem diverse servicii pentru cei din jur, însă fără să punem inimă în ceea ce facem. O relaţie sănătoasă trebuie să fie bazată pe echilibrul dintre primire/oferire, şi pe distribuirea echilibrată a responsabilităţilor în societatea respectivă. Cea mai elevată formă de cooperare şi sprijin este cea în care se încurajează şi se împuterniceşte fiecare persoană să facă singur, cât mai multe şi diverse lucruri. Cel mai bun ajutor este de multe ori chiar a face cererea cea mai potrivită.

Această lege ne reaminteşte să ne respectăm valorile noastre interne, şi să ne găsim propriul nostru punct de echilibru. Aplicand-o, sprijinim pe cei din jur, dar acceptăm şi ajutor şi sprijin de la cei din jur.

Conştientizarea responsabilităţii:

Să ne imaginăm un loc unde ne simţim în siguranţă, într-o grădină de exemplu, unde se afla o masă cu două scaune. În mintea noastră, invităm două părţi pe care le simţim opuse în personalitatea noastră, şi le rugăm să stea la masă, faţă în faţă. De exemplu putem să invităm o parte care să reprezinte corpul fizic, şi alta care să reprezinte raţiunea noastră; sau o caracteristică a noastră care ne place, şi alta care ne displace, sau o parte din trecut, şi alta din viitor, sau o parte care acuză, şi alta care este foarte iertătoare.

Oricând avem idei şi sentimente conflictuale, punându-le faţă în faţă şi ascultând ce are fiecare de spus este un exerciţiu foarte bun, care ne pune în legătură cu subconştientul nostru, care ne revelează motive ascunse şi metode aparent contrare în scopul servirii întregului. Ascultăm tot ce are fiecare de spus, în mai multe şedinţe, dacă este cazul. După ce părţile se exprimă pe faţă şi se ajunge la o concluzie şi la un numitor comun, le mulţumim, şi le spunem la revedere.

Aplicarea legii Responsabilităţii:

1. Scrieţi sau gandiţi-vă la o listă de lucruri pe care aţi fi de acord să le faceţi dacă cineva v-ar ruga, şi o listă de lucruri pe care nu le-aţi face, chiar dacă v-ar ruga. Unde aţi trage linia, şi de ce? Conştientizaţi-vă poziţia, şi nu uitaţi nici de flexibilitate, de acordarea unor margini plus/minus.

2. Scrieţi o listă de lucruri pe care sunteţi de acord să le faceţi acasă sau la serviciu, şi alta cu lucruri pe care nu sunteţi de acord să le faceti. Câte din acestea din urmă le faceţi totuşi, şi de ce?

- faceţi vreodată lucruri pentru rude, prieteni sau alte persoane, ca apoi să vă plângeţi?

- vă simţiţi responsabil pentru greşelile altor adulţi, sau pentru viaţa lor?

3. Treceţi în revistă fragmentele din viaţa dumneavoastră, unde aţi încercat să ajutaţi prea mult, sau unde aţi adunat resentimente îndreptate asupra altor persoane. Dacă vă simţiţi exploatat sau neapreciat, ca un martir sau ca un fel de sclav, ce credeţi că s-ar putea face ca să vă recaştigaţi echilibrul?

Faceţi un plan concret de actiune.

Permalink