01.21.08
Osho - a judeca, judecare, judecată
Mintea nu se poate menţine într-o atitudine lipsită de judecată. Dacă o forţezi să fie astfel, se produce o blocare a inteligenţei. Atunci mintea nu mai poate judeca aşa cum trebuie. A adopta o atitudine lipsită de judecată nu este un lucru care să ţină de sfera minţii. Numai o fiinţă care a transcens mintea poate să fie liberă de judecată; altfel ceea ce pare a fi o afirmaţie validă, un lucru valabil, este numai o aparenţă. Orice hotărăşte mintea, orice afirmă ea, este poluat de condiţionările sale, de prejudecăţile sale - tocmai acestea o fac să judece. De exemplu vedeţi un hoţ. Faptul că el fură este ceva real, nu contestă nimeni asta: prin urmare, afirmaţi despre el un anumit lucru. Şi, fireşte, faptul de a fura nu este bun; astfel atunci când afirmi despre un om că este hoţ, mintea ta spune: “Ai dreptate; afirmaţia ta este adevărată”. De ce ar fi însă un hoţ rău? Şi ce este de fapt răutatea? De ce a fost oare obligat să fure? Iar acţiunea de a fura este numai una din acţiuni: p baza acesteia afirmaţi ceva aflat în legătura cu întreaga persoană. Şi afirmaţi despre individul respectiv că este un hoţ. El face însă şi alte lucruri, nu numai faptul de a fura. Poate că este un pictor talentat, poate că este un dulgher bun, poate cântă frumos sau dansează bine; acel om poate avea o mie şi una de calităţi. Omul, în întregul său, este mult prea vast, iar faptul de a fura reprezintă o singură acţiune.
GATA!!! Nu mai citez/citesc. Zmeul parcă începe să decoleze…
“Mintea nu se poate menţine într-o atitudine lipsită de judecată”… acest adevăr l-am experimentat luni bune de zile, încercând să elimin nu numai starea de a judeca ci şi starea de nervozitate pe care mi-o dădea această judecată. Mergeam foarte mult pe jos, aproape 10 Km zilnic. Treceam prin intersecţii de străzi, semaforizate sau nu; fel de fel de treceri de pietoni. O groază de reguli încălcate de cei de la volanul maşinii, fie ea: Dacia, Logan, Audi sau Mercedes. Şoferii este o apă şi-un pământ, trec pe unde nici nu gândeşti.Văzând tot felul de reguli de circulaţie încălcate, judecam fapta şi o încadram la capitolul nesimţire. Îmi crea şi o stare de repulsie, faţă de lumea înconjurătoare. Încercam să nu gândesc, încercam să nu judec. Nu puteam!!! Am succese în a-mi stăpâni şi controla gândurile, dar la capitolul judecare… în special reguli de circulaţie şi/sau: reguli de bun simţ, eram bătut. Nu reuşeam să fac progrese absolut deloc.Dar asta până la un moment, când am dat peste ideea exprimată de Osho, de aici: să nu-ţi faci principii reguli de circulaţie şi/sau bun simţ. Cum am făcut? Simplu: mi-am scos din minte ideea că există reguli de circulaţie. Mi-am băgat în minte ideea: trăiesc într-o ţară în care nu există reguli
Judecata apare ca rezultat al comparării faptelor ce-ţi cad sub incidenţa ochilor sau urechilor cu ceea ce ai tu în minte ca principiu de viaţă sau normalitate! N-ai principii! N-ai nici ce încălca! Dispare judecarea… jzdecata faptelor comparativ cu principiile înrădăcinate.
“poate cântă frumos sau dansează bine”… blog-gerilor! Eu mă apuc de dansat! Să-i crească ursului coada la loc - să moară vulpea de oftică… ma mişc ca o cadână! Mă lăsaţi să vă fur? Măcar un pix?
“acel om poate avea o mie şi una de calităţi”… păiiiii, dacă-ţi scoţi din minte defectele; nu-ţi scoţi şi calităţile? Ai termeni de judecată/comparare.
“Omul, în întregul său, este mult prea vast, iar faptul de a fura reprezintă o singură acţiune”… da’ poate-şi bate şi nevasta, vine beat acasă, răgăie ca porcu’ îm birou coteţ.
Anca Said:
January 22, 2008 at 10:43 am
“Omul, în întregul său, este mult prea vast, iar faptul de a fura reprezintă o singură acţiune”…
Sunt de acord ca nu poti judeca un om doar dupa o singura fapta/actiune.
Ca sa folosesc exemplele tale, poate a furat un medicament, pe care nu si-l permitea ca sa-si salveze sotia de la moarte si in drum spre casa a incalcat o regula de circulatie pentru a ajunge cat mai repede.
rast Said:
January 22, 2008 at 3:50 pm
Aaaaa! In cazul unui medicament, eu nu l-as numi furt! I-as spune “s-a descurcat omu’”.
Cum am furat eu odata o carte dintr-o librarie! Libraria aia din Piata Unirii, de langa agentia de voiaj. Eram prin 1988, eram student. Intru in librarie, iau o carte, cu intentia de a o cumpara. O prind de un colt li “ma bateam cu cartea usor peste genunchi”, vizitand si alte rafturi cu carti. Intre timp “m-au furat niste ganduri” si am iesit din librarie, bine-inteles prin fa’a casieritei, cu cartea “batand-o pe genunchi” ;i am pornit spre Tudor, pe strada Stefan cel Mare. Abia dupa magazinul Gulliver “am realizat” ca am cartea la mine. Am vrut sa ma intorc s-o platesc. O oarece lene m-a oprit. Mi-am continuat drumul, multumind Fortelor Pozitive ale Universului pentru cadoul primit.
Poti numi fapta mea furt? Poate faptul ca nu m-am intors s-o platesc. Da’ daca nu ma credea gagica de la casierie?