Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for October, 2010

10.30.10

Simţul proprietăţii-drepturi de autor

Posted in Viata at 6:53 am by rast

Apropo de ideea de proprietate, de simţul proprietăţii, despre care am amintit succint aici, am citit, săptămâna care a trecut, anumite remarci despre o carte şi drepturile de autor.

Cineva solicita cartea în format electronic… adică MOCCA – fără bani, să o citească oricine. Cineva îi atrăgea atenţia că nu este OK! Că sunt anumite drepturi de autor ce trebuie respectate!

Da! Nu este OK conform unor legi/reguli făcute de oameni, în dorinţa de a avea, de a câştiga, de a-şi umple buzunarele cu bani şi de a-i cheltui pe fel de fel de produse! Nu am nimic împotriva proprietăţii. E OK să ai… dacă ai nevoie! E OK să ai o maşină, dacă trebuie să te deplasezi rapid şi la distanţe mari! Nu mi se pare OK să schimbi maşina odată la 1-2 că a apărut un model nou, mai bengos şi cu o aparatură de bord mai şmecheră. Ce? Aia veche nu mai merge? – rapid şi la distanţe mari?

Apropo şi de schimbările ce această criză le aduce! Sunt zvonuri că Internet-ul se va scumpi! Citisem, cu mulţi ani înainte(2004-2005), o idee, că Internet-ul a fost inspirat inventatorilor săi, de către o civilizaţie ET, care vor să ne ajute şi care vor să ne ofere o modalitate de comunicare la distanţă, ieftină şi sigură!

Nu cred această idee: cu intervenţia unei civilizaţii ET în lumea Internet-ului, dar îi urmăresc paşii. Unul dintre ei? Minimizarea simţului proprietăţii, ceea ce ar putea reprezenta o întoarcere spre naturalul fiinţei umane. Am putea adăuga aici şi încetarea aparăţiei diverselor publicaţii din presa scrisă.

Este posibil ca Internet-ul să fie “protejat”, să apere ideea unei viitoare societăţi, mult mai apropiate de naturalul uman?

10.23.10

Augusto Cury – părinţi străluciţi, profesori fascinanţi

Posted in Viata at 7:28 am by rast

Am primit pe o listă de discuţii un mic text ce merită popularizat, fiind o constatare a unui psihiatru ce arată îndepărtarea societăţii actuale faţă de valorile naturale umane:

Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.
Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

1. Blocarea inteligenţei

Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei

Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa.
Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.

3. Informăm şi nu formăm

Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.

Care este rezultatul?

O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.

CE ESTE DE FĂCUT?

Părinţii buni dau cadouri,
părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă
.
Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii.
Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor.
Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat.

Părinţii buni alimentează corpul,
părinţii inteligenţi alimentează personalitatea
.
Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de stres. Părinţii care nu-şi  învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un consumator. Pregătiţi copilul pentru
” a fi”, căci lumea îl va pregăti pentru ” a avea”.
Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor. Alimentaţi  amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să ne acceptăm limitele.

Părinţii buni corectează greşelile,
părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească
.
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile în influenţarea personalităţii tinerilor.
A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:
“Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult”. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească.
Părinţii buni spun: ” Greşeşti”; părinţii inteligenţi spun: “Ce părere ai despre comportamentul tău?” “Gândeşte înainte să reacţionezi”

Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri
Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un “nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala.
Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: “Am greşit”, “Scuză-mă”, “Am nevoie de tine”. Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.

Părinţii buni vorbesc,
părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni

A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem:  a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale.
Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.

Părinţii buni dau informaţii,
părinţii inteligenţi povestesc istorioare

Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agreabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul.
Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o persoană simplă. Se simţea tristă şi respinsă.După ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi
i-am spus următoarea pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real. Atunci, am adăugat, chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea. Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina.
PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE.

Părinţii buni oferă oportunităţi,
părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată

Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt bune, vor încolţi.
Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinţii erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi “nu” fără teamă. Dacă ei nu aud “nu” de la
d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă “nu” de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un balansoar: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil.
Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai compexă decât cucerirea planetei.

CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI
1.  A corecta în public
2.  A exprima autoritatea cu agresivitate
3.  A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat
4.  A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii
5.  A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie
6.  A nu te ţine de cuvânt
7.  A distruge speranţa şi visele


“noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat”… nimic mai adevărat! Există cineva care să contrazică?

“blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi”… blochează mai multe funcţii naturale ale copiilor: intuiţia, vocea interioară…

10.17.10

Osho – iubire şi ură

Posted in Viata at 5:19 am by rast

Iată aici, pe blogul: eulinterior.blogspot.com, nişte lucruri spuse de Osho, despre iubire şi ură, pe care le voi copy-paste mai jos:

Dar cu iubirea, ceva foarte drastic s-a întâmplat. Este de neimaginat cum acest pas drastic a fost făcut de oameni care aveau cele mai bune intenţii din lume. Nu o să bănui niciodată ce a distrus iubirea. Este continua predică a iubirii ceea ce a distrus-o. Ura este încă purî – iubirea nu. Când urăşti, ura ta are autenticitate. Iar când iubeşti este numai ipocrizie. Asta trebuie înţeles. De o mie de ani toate religiile, politicienii, pedagogii predică un singur lucru, şi acest singur lucru este iubirea. Iubeşte-ţi duşmanul, iubeşte-ţi vecinul, iubeste-ti pşrinţii, iubeşte-l pe Dumnezeu. De ce, la început, ei pornesc această ciudată serie de predici despre iubire? Le-a fost frică de iubirea ta autentică, pentru că iubirea autentică este dincolo de controlul lor. Tu eşti posedat de asta. Nu eşti posesorul, eşti posedat. Şi fiecare societate te vrea în control. Societăţii îi este frică de natura ta sălbatică, îi este frică de naturaleţea ta, aşa că, de la bun început, porneşte tăindu-ţi aripile. Şi cel mai de bază lucru, care este periculos în tine, este posibilitatea iubirii, pentru că dacă eşti posedat de iubire, tu poţi merge chiar şi împotriva întregii lumi.”


“Dar cu iubirea, ceva foarte drastic s-a întâmplat“… Da! Dumnezeu (sau selecţia naturală a lui Darwin) a creat lumea (mediul ambiant al Terrei) şi pe noi oamenii, să trăim în iubire. Procesul de decădere/involuţie, cunoscut de omenire de câteva mii sau zeci de mii de ani, a făcut ca iubirea să fie doar o expresie verbală, nu o stare sentimentală. Starea sentimentală predominantă a omului mileniului III este ura, nepăsarea, grandomania, etc.

Nu o să bănui niciodată ce a distrus iubirea“… Eu bănui! Cu ajutorul vocii interioare… mi-a spus odată: “procesul de involuţie a omenirii a început cu simţul proprietăţii“. Nu spun mai mult! M-am gândit mult la această idee. Lucrurile sunt foarte SF-istice, mult îndepărtate de realitatea secolului XXI. Cine şi-a imaginat vreodată o lume în care să nu existe simţul proprietăţii? … Neale Donald Walsch, in cartea sa: Conversaţii cu Dumnezeu, descrie o lume (o altă planetă) fără simţul proprietăţii, fiinţele umane prestează anumite munci pentru binele comunităţii… un fel de voluntariat din zilele noastre.

10.09.10

Toltecii – Don Miguel Ruiz – Cele Patru Legaminte

Posted in Viata at 6:24 am by rast

Un mic citat din cartea “Cele Patru Legaminte” de Don Miguel Ruiz:

“Cu trei mii de ani în urmă, exista un om la fel ca noi toţi care trăia în apropierea unui oraş înconjurat de munţi. Omul a studiat pentru a deveni doctor, dar nu era complet de acord cu tot ceea ce învăţa. In inima sa simţea că trebuie să existe ceva mai mult decât era scris în acele cărţi.

Într-o zi, când a adormit într-o peşteră, el a visat că şi-a văzut propriul corp adormit. A ieşit din peşteră în noaptea cu lună nouă. Cerul era senin, iar el putea vedea milioane de stele. Apoi ceva s-a petrecut în interiorul său, ceva care i-a transformat viaţa pentru totdeauna. El şi-a privit mâinile, şi-a simţit corpul, iar apoi şi-a auzit propria voce spunând: „Sunt făcut din lumină; sunt făcut din stele”.

A privit din nou la stele şi a realizat că nu stelele sunt cele care creează lumina, ci lumina creează stelele. „Totul este făcut din lumină; eu sunt făcut din stele, a spus el, şi spaţiul dintre ele nu este gol”. Şi a ştiut că tot ceea ce există este o fiinţă vie, iar lumina este mesagerul vieţii, deoarece este vie şi conţine în ea toate informaţiile.

Apoi a conştientizat că şi el era făcut din stele, deşi nu părea una cu acele stele. „Sunt în stele şi între ele”, a gândit el. Atunci, el s-a numit tonal, iar lumina dintre stele nagual, şi a ştiut că tot ceea ce creează armonia şi spaţiul dintre cele două este Viaţa sau Intenţia. Fără Viaţă, tonal-ul şi nagual-ul nu ar putea exista. Viaţa este forţa Absolutului, a Supremului, a Celui care a creat totul.

Iată deci ce a descoperit el: totul în existenţă este o manifestare a fiinţei vii pe care o numim Dumnezeu. Totul este Dumnezeu. Şi a ajuns la concluzia că percepţia umană este doar lumina ce percepe lumina. El a văzut că materia este o oglindă – totul este o oglindă care reflectă lumina şi creează imaginile acelei lumini – dând naştere lumii iluziei, Visul, care seamănă cu un fum ce nu ne permite să vedem cine suntem cu adevărat. „Noi, cei adevăraţi, suntem iubire pură, lumină pură”, a spus el.

Această realizare i-a transformat viaţa. Dintr-o dată, el a ştiut cine este cu adevărat, s-a uitat în jur la ceilalţi oameni şi la restul naturii şi a rămas uimit de ceea ce a văzut. El s-a regăsit pe el însuşi în tot ceea ce exista – în fiecare fiinţă umană, în fiecare animal, în fiecare pom, în apă, în ploaie, în nori, în pământ. Şi a văzut că viaţa amestecă tonal-ul cu nagual-ul în diferite moduri pentru a crea miriade de manifestări ale Vieţii.

În acele câteva momente el a înţeles totul. Era foarte emoţionat şi inima sa era plină de pace. Cu greu putea să aştepte pentru a le spune şi prietenilor săi ceea ce descoperise. Dar cum ar fi putut explica toate acestea în cuvinte? A încercat să le spună ce a descoperit şi celorlalţi, dar ei nu-l puteau înţelege. Ei puteau vedea doar că se transformase, că din vocea şi din ochii săi radia ceva extraordinar. Au observat că el nu mai judeca pe nimeni şi nimic. El devenise altfel.

Putea înţelege pe oricine foarte bine, dar nimeni nu-1 putea înţelege pe el. Ei credeau că el era o încarnare a lui Dumnezeu, dar el zâmbea când auzea aceasta şi apoi spunea: „Este adevărat. Eu sunt Dumnezeu. Dar şi voi sunteţi Dumnezeu. Suntem la fel, voi şi cu mine. Suntem imagini ale luminii.

Suntem una cu Dumnezeu”. Dar nici aşa oamenii nu-1 înţelegeau.

El a descoperit că era o oglindă pentru restul persoanelor, o oglindă în care el se putea vedea pe sine. „Oricine este o oglindă”, a spus el. El s-a văzut în ceilalţi, dar nimeni nu l-a văzut pe el. Şi astfel, a conştientizat că toată lumea visa, dar fără a fi conştientă de acest lucru, fără a şti cine sunt ei cu adevărat. Ei nu-l puteau vedea pe el în ei înşişi deoarece exista un perete de ceaţă sau de fum între oglinzi. Şi peretele de ceaţă era creat de interpretarea imaginilor luminii – Visul oamenilor.

Apoi, a ştiut că va uita curând tot ceea ce învăţase. Dorind să-şi amintească de-a pururi viziunea pe care a avut-o, s-a decis să-şi spună Oglinda Fumurie, astfel încât întotdeauna să ştie că materia este o oglindă, iar fumul este cel care ne împiedică să ştim cine suntem cu adevărat. El a spus: „Sunt o Oglindă Fumurie, deoarece mă văd pe mine în fiecare dintre voi, dar noi nu ne recunoaştem unul pe celălalt din cauza fumului dintre noi. Acel fum este Visul, iar oglinda eşti tu, visătorul”.”


Vroiam să scriu un post pe blog în care să spun că nu am murit din nou… nu din această cauză nu am mai scris de multă vreme. Şi în continuare, probabil, nu voi scrie prea des.

Conform valorilor societăţii de azi, aş putea spune că am fost lovit de criza asta nemiloasă… dar norocul mi-a surâs (ce surâs!!!, râset sănătos!)… am fost exmatriculat (trecut în şomaj) la firma la care lucram, dar o altă firmă la care trimisesem CV-ul, m-a solicitat pentru o perioadă de probă (programez Java la greu… un program început de un fost angajat, pe care va trebui să-l continui), din această cauză timpul meu liber este destul de limitat.

Citatul lui Don Miguel Ruiz este foarte potrivit cu situaţia mea actuală:

“totul în existenţă este o manifestare a fiinţei vii pe care o numim Dumnezeu. Totul este Dumnezeu.”… nu! Nu am căzut în misticism. Mâna care mi s-a întins (firma la care sunt în testare) s-a ivit de nicăieri în viaţa mea (fără pile, cunoştinţe, relaţii), eu o văd ca un rezultat al determinismului de care vorbeşte şi Lucian Blaga… sau o materializare a universului paralel determinant, de care vorbeşte Dumitru Constantin Dulcan. Noi, cei din lumea fizică (care ne vedem unii cu alţii) nu trăim… suntem trăiţi! Cărţile se joacă în universul paralel, sau cealaltă realitate cum o numea Castaneda.

“Au observat că el nu mai judeca pe nimeni şi nimic. El devenise altfel.”… Nici eu nu mai judec pe nimeni. Nu din cauză că mă conformez unor percepte religioase, ci VIAŢA m-a învăţat că fiecare dintre noi are justificările proprii pentru orice fel de comportament. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu comportamentele dereglate, doar nu le judec… din punctul de vedere al motivaţiilor mele.