Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for February, 2010

02.26.10

Hipotensiune, insulină, diabet

Posted in Uncategorized at 5:34 am by rast

Folosesc, în acest post, un limbaj ce nu mă caracterizează… dar sunt prea stupefiat de ceea ce tocmai am aflat, pentru a folosi un limbaj decent, academic.

Teoretic, după ştiinţele medicale ale mileniului III, doar întrei termenii 2 şi 3 din titlu ar exista legătură. Asta deoarece medicina priveşte omul ca fiind compus din diferite părţi. Nu! Omul este un “întreg”, un tot unitar, a cărui componente (organe) au legătură între ele.

Să o luăm cătinel, step by step.

Hipotensiune am, de cel puţin doi ani. Cu atestat medical :) , în 2008 guvernul a obligat toţi cetăţenii români să facă oarece analize medicale obligatorii. Am primit şi eu ţidulă, m-am conformat şi am făcut o vizită la doamna doctor de familie. Ea mi-a pus diagnosticul hipotensiune ortostatică… pe foile emise de guvern. Nu am avut probleme cu hipotensiunea cam un an. Prin decembrie 2008 au început stările de ameţeală când stăteam în picioare. Leacul mi l-am găsit singur: dimineaţa, la trezire, un biberon :) cu ness (3 în 1 Strong).

După internarea din acest an, ameţelile s-au intensificat. Chiar dacă dimineaţa îmi beau biberonul cu Strong + ness, când mă opresc în staţia de autobuz… înainte de a apărea 29-ul :) , apare ameţeala.

De câteva zile am luat decizia să fiu propriul meu tămăduitor (ori mă vindec, ori mă dau cu tămâie :) ). Mintea mea obosită de HTML, suprasolicitată de chestiuni medicale :) , e aproape de o criză…

Pe biletul de eliberare :) din spital (pe el scrie externare, eu îi spun eliberare…) scrie analizele medicale la internare (eu eram inconştient când mi-au luat sticluţele de sânge din vinişoarele mele, mult mai lungi decât late :) ) cât şi la externare. Mi s-au făcut multe analize… eram într-o stare gravă!

La externare, toate analizele au avut o îmbunătăţire, cu excepţia uneia: hematiile – globulele roşii. La internare… 31 grade, tensiune7/4… jumate mort, globulele roşii erau în limite normale. Glubulele roşii din sânge au un timp de viaţă de 90-120 zile. Cât am stat cazat la spital, bortit cu injecţii de insulină, globulele roşii din sânge au scăzut. La eliberare, globulele roşii aveau o valoare mai mică decât valoarea minimă, considerată normală.

Mi-am pus întrebarea “cine mi-a omorât globulele? Ori şi astea sunt în criză şi au plecat să muncească în ţări străine :) ! Descurajat de medicina mileniului III am dat vina pe dânsa, insulina! Da! Ştiu orice medic m-ar strânge de gât, ameţit cum sunt mă doboară imediat :) !

Acasă, timp de peste 30 zile, păpică bună, recomandată de ştiinţele medicale + insulină (în ultimele 4-5 zile hapuri orale – medicamente), ameţeli din ce în ce mai mari.

O cauză a hipotensiunii este anemia. O cauză a anemiei este scăderea numărului de globule roşii. Prima explicaţie a stării mai nasoale de hipotensiune de când am fost eliberat din spital. Degeaba beau narcotice cafele, cauza hipotensiunii este lipsa de globule roşii.

No! Am căutat în continuare de ce mi-au murit globulele roşii. Uitaţi ce am găsit, pe un site de medicină, nu pe un site de… vrăjeli:

http://www.sanatateatv.ro/ghid-terapeutic/hipotensiunea-arteriala/

important, din link-ul trimis mai sus, sunt cuvintele:

“Cauzele acestui tip de hipotensiune sunt: pierderile de sânge(hemoragiile), hipotermia(temperatura scăzută a corpului), afecţiuni miocardice(ale muşchiului inimii) care pot avea ca efect insuficienţa cardiacă, septicemia(infecţia severă a sângelui), deshidratarea severă, lipsa de răspuns la medicamente,…”

Am copiat o frază întreagă, important este “lipsa de răspuns la medicamente“… deci organismul meu, prin medicamentele de care nu avea nevoie (insulină + pastile) îşi exmatricula globulele roşii.

Timp de 20-30 zile nu mai iau pastile sau insulină, dacă stările astea de ameţeală trec, treaba-i clară. Ştiu, aş putea să-mi fac nişte analize medicale să văd care este voloarea globulelor roşii, dar m-am săturat de înţepături şi de extragere de lichid roşiatic :) !

Am răbdare să văd semnele manifestte de trup/organism… ameţeala.

Chiar dacă am renunţat la tratamentul oferit de medicina mileniului III nu am renunţat la tratamentele naturiste: ceai, fructe, etc.

Abia aştept să dea colţul ierbii să halesc fructe vegetale fabricate de mama natură!

Provocare de webmaster şi programator web

Posted in Sănătate at 12:46 am by rast

Se pare că gagii din cealaltă realitate îmi oferă o mână de ajutor pentru a-mi reveni din starea de lâncezeală mentală în care am căzut.

Cu mai mulţi ani în urmă, organizaţia ce se ocupă cu standardele de pe Internet, W3C, a început să pună bazele versiunii 5 al HTML-ului.

“Întâmplător” – încep să fiu convins că nimic nu este întâmplător în viaţa noastră – chiar ieri am găsit nişte exemple de pagini wed, realizate în noua tehnologie HTML5. Găsiţi aici, toată seria de exemple.

Schimbarea care mi-a atras atenţia este cea ilustrată în exemplul “Content Editable”, demo ce se poate vedea aici.

Chiar această simplă modificare a HTML5-ului, va duce spre mari transformări ale Internetului… şi cred eu, a întregii lumi.

În această zi, sfârşitul lunii februarie, 2010, standardul HTML5 încă nu este finalizat, documentaţia lui se află în stadiul “draft”, chiar pe site-ul oficial al W3C. Aici puteţi vedea un tabelcu documentele oficiale W3C, în care HTML5 figurează ca “Working Draft”.

HTML5 este bârfit de unii webmasteri că nu este suportat de versiuni mai vechi ale browsere-lor. Am făcut chiar de dimineaţă o încercare pe cele 2 browsere instalate pe calculatorul meu

  • Internet Explorer, mult depăşita versiune 6
  • FireFox versiunea 3.0.18

Editarea conţinutului funcţiona pe ambele browsere. Mă refer doar la această posibilitate a HTML5, de a edita conţinutul unei pagini web. Am preocupări de editare din paginile web, de mult timp, puteţi citi aici, ceea ce am scris pe blog, încă de când l-am început.

Îmi las mintea să fabuleze, imaginându-mi diverse scenarii ale viitorului, ce se pot naşte doar din această modificare a HTML-ului…

Ideea unor aplicaţii de CMS (Content Management System), aşa cum sunt ele în acest moment, trebuie schimbată. Întreţinerea unei pagini web va deveni mai simplă.

Browsere-le web şi paginile web de pe server vor fi “tratate” ca nişte simple documente (Word sau Notepad), uşor modificabile/editabile, de către orice utilizator, fără a avea o pregătire specializată spre tehnologii web.

Se pare că gagii din cealaltă realitate sunt la curent cu problemele de comunicare inter-umană din lumea noastră (fizică) şi i-au inspirat pe cei din W3c pentru a face acele modificări în tehnologiile Internet-ului, care să sporească această comunicare: de informaţii şi intenţii.

02.25.10

Interes şi indiferenţă – motivaţie de viaţă

Posted in Sănătate at 5:41 am by rast

Am scris mai demult despre interes şi indiferenţă, despre cum vede învăţătura lui Gurdjieff această problemă.

Găsiţi post-ul aici.

Pe vremea aceea eram mândru de mine că am urmat o cale de ascensiune spirituală, ajungând la o viaţă fără interese. Am fost, peste 30 de ani, mânat în viaţă de diferite interese/pasiuni, ceea ce mi-au dat motivaţii de viaţă, de cunoaştere, etc.

Am ajuns la o lipsă de interese de viaţă… la o indiferenţă foarte mare. Această lipsă de motivaţie este valabilă şi în acest început de 2010. Pe de o parte este un lucru bun: mă fereşte de diverse strass-uri în viaţă. Are multe beneficii, mai ales spirituale: economiseşte o energie psihică care se poate transforma în capacităţi intuitive despre viitor (Jules Verne) sau alte chestiuni (Einstein) ale vieţii. Depinde de direcţia în care îţi îndrepţi acea energie câştigată.

Eu am directionat-o spre a afla (intuitiv) cum a creat Natura (Dumnezeu) viaţa şi în ce fel rasa umană “şi-a bătut joc” de acest mediu natural în care am fost aşejaţi de creatorul nostru.

Am făcut o comparaţie între ceea ce am intuit/simţit că ar fi viaţa naturală şi ceea ce trăiesc/trăim zilnic, în acest început de mileniu III. Mă “apucă jalea”, motiv pentru care am început să-mi doresc Moartea… sătul de această viaţă “sucită” de la menirea ei.

După incidentul de la începutul anului, când m-am convins că mai am ceva de făcut pe aici, prin viaţa asta… , m-am hotărât să-mi îmbunătăţesc la MAXIM condiţiile în care trăiesc.

Am “aruncat”: de 6-7 zile insulina cu care mă “îndopau” medicii, de 1 zi pastilele pe care le luam ca înlocuitor…

Azi m-am simţit mult mai bine, chiar dacă glicemia a fost ceva mai mare: 340.

Tot astăzi cred că am găsit cauza unei alte afecţiuni de care “sufăr” şi de care am vorbit într-un post anterior: hipotensiunea.

Sângele este pompat în organism de către inimă. Inima trebuie să bată suficient de tare, astfel încât să producă o presiune suficientă să împingă sângele până în cele mai îndepărtate colţuri/extreme.

Eu, probabil şi alte persoane, ne-mai-având interese de viaţă, inima nu mai funcţionează cu puterea de a împinge sângele cum trebuie. Când stau în picioare, sângele (ajutat de forţa gravitaţională) se duce, cu preponderenţă, spre picioare, lăsând ne-alimentat creierul. Pentru a-l alimenta cu cât sânge are nevoie, inimii îi trebuie suficientă tărie să învingă forţa gravitaţională.

Interesele, pasiunile, stările de nervozitate fac să crească tensiunea, puterea inimii de a face presiune în vasele de sânge.

În poziţie orizontală nu sunt probleme, nici când stau pe scaun (vasele de sânge sunt pe sub genunchi, stând pe scaun se obturează puţin, creeând presiune in sistemul vascular, sângele ajungând la creier), nu am simptome de hipotensiune. Acest lucru îmi dovedeşte că inima este sănătoas, dar îi trebuie un stimulent să bată mai tare.

Este vorba de o emoţie, un interes, o motivaţie de viaţă.

La marea majoritate a oamenilor hipertensivi, care sunt oameni normali, cu pasiuni, dorinţe, supărări zilnice frecvente, presiunea prea mare este o problemă. Dacă ar putea să-şi controleze emoţiile (inteligenţă emoţională), le-ar reduce şi ar lăsa o pauză inimii, să bată mai încet… să se odihnească.

Să văd dacă obţin rezultate!

02.24.10

Jasmuheen – a trăi cu lumină

Posted in Sănătate at 5:33 am by rast

De Jasmuheen şi ideile sale despre hrana cu lumină ştiu de multă vreme. Prin 2003 am cunoscut pe cineva care a încercat să urmeze “indicaţiile” ei dintr-o carte şi a încercat să se antreneze să nu mai pape nik.

Nu am citit nici o carte scrisa de Jasmuheen, am citit fel de fel de articole despre ea şi cărţile ei. Recunosc (jur cu mâna pe roşu :) ) nu prea eram/sunt de acord cu ideea de a nu manca nimic.

În primul rând… dacă natura (Dumnezeu) ne-ar fi vrut mâncători de lumină, de ce avem (nativ) un aparat digestiv aşa de bine pus la punct???

În al doilea rând, la începutul lunii ianuarie 2008 nu am mancat vreo 4 zile. Nu imi era foame şi credeam că această pauză îmi va face bine la o constipaţie de câteva zile.

Am ajuns cu ambulanţa la spital. Am scris şi aici, pe blog, despre acele timpuri. Lipsa de mâncare a dus la o acidoză severă, cu dezechilibre foarte mari asupra întregului organism.

Acum, începutul lui 2010, am altă problemă… îmi ies, dimineaţa la trezire, glicemii foarte mari, peste 300. Am făcut insuluină… mă simt foarte rău. Am luat câteva zile medicamente… experimental! Am scris un post anterior… Glicemia, de dimineată tot mare. Uneori, pe la ora 23-24 noaptea glicemia este puţin sub 300 (286-278), dar dimineaţa… peste 300. În acest interval nu mănânc nimic. Sunt 2 ipoteze

  • intră în acţiune un mecanism de rezervă al organismului care extrage glucoză din depozitele de glicogen din ficat şi muşchi
  • corpul astral “se aprovizionează” cu energie/glucide din celaltă realitate.

Azi mi-am adus aminte de Jasmuheen şi de alte cazuri de oameni care nu mănâncă. Mă bate gândul să reduc din mâncare ce o halesc zilnic să văd dacă nu cumva am şi eu o astfel de caracteristică, de a avea nevoie de mâncare mai puţină.

Oricum mănânc puţin. Las aici, pe blog, o mărturie (nu, nu fac un proces verbal :) ) a problemelor de nutriţie ce le am şi a regimului meu de viaţă din acest sfârşit de februarie 2010.

Dimineaţă – trezirea la 6, beau un plic de trei în unu, Nescafe Strong (pe etichetă scrie că are 12,5 glucide) + o linguriţă ness, cu 1/2 l. apă. Din cauza hipotensiunii.

La servici, între 7 şi 16, mai beau 3-4 băuturi ca acasă. Uneori mănânc un măr.

Pe la ora 17 mănânc (păpică făcută de mama) vreo 40-50 glucide.

Pe total, 100-120 glucide zilnic… şi nu îmi este foame.

Aici e buba… nici la ora 17 nu îmi este foame, mănânc să scap “de gura mamei” şi din cauza a ceea ce am păţit acum doi ani.

Voi elimina şi medicamentele de diabet… să văd ce se va întâmpla.

Apoi voi reduce şi din cantitatea de glucide mâncare consumată.

Nu beau Strong-ul din cauza plăcerii gustului… nu-mi place, beau ness-ul din cauza hipotensiunii, îmi măreşte tensiunea şi pot sta în picioare fără să ameţesc. Acel plic de Strong îl beau foarte diluat, în 500 grame apă.

Nu mi-am pus niciodată problema de a nu mai mânca. Nu este, deci, o bucurie sau realizare pentru mine. Este chiar o sursă de probleme… oamenii din jur or sări pe mine să mă certe că nu mănânc.

02.22.10

Confirmări – viaţă şi moarte

Posted in Sănătate at 3:32 am by rast

Cochetez cu moartea. Nu sunt deprimat sau să fi suferit vreun şoc, care să-mi dea o stare vindecabilă de a fi sătul de această viaţă. Am avut 2 accidente pe care le-aş putea cataloga ca fiind morţi clinice: organismul meu era aici, întins pe un pat, iar eu (spiritul meu) dincolo. După ce am venit înapoi am rămas fără frică de moarte. Această stare, fără frică de moarte, nu s-a instaurat aşa… de-a moaca. A fost/este o atitudine de viaţă foarte conştientizată. Dincolo este mai bine decât aici. Din toate punctele de vedere!

Prin 2002+2004, când viaţa era oarecum mai suportabilă, m-am gândit “cât mai am de trăit”. Am simţit că “îmi este scris” să trec de 100 ani. Aşa a scris gagiu care m-a dat berzei să mă transporte aici, pe Terra.

Cam ăsta ar fi destinul meu: să trăiesc mai mult de 100 ani! Îmi vine să mă tai cu lama :) . Am doar 40 de ani, vin vremuri nasoale, unde drak :) mai suport 60 de ani! Sfinte Sisoe, aştia 40 de ani i-am trăit intens, consider că “mi-am trăit traiu’, mi-am mâncat mălaiu’”

Băăă!!! Care băgaţi mălai în traista mea!

Ştiinţele medicale îmi mai dau câteva săptămâni de viaţă. Ele spun că aş fi foarte bolnav. Da! Sunt bolnav de dor! Mi-e dor de tărâmul celălalt! Vreau să mă duc dincolo!

-  Gura! – îmi spune îngerul meu veghetor. Şefu’, ăla care ţi-a scris destinul, ţi-a dat un termen de valabilitate de peste 100 ani!

- Vreau căldură! Poate îmi scade termenul de valabilitate!

- Canci! Spune îngerul veghetor. Ai acelaşi termen de valabilitate indiferent de condiţiile climaterice.

Pe lângă toate aceste frământări ale mele am găsit un articol pe un site trimis (prietenii ştiu despre ce este vorba), despre durata vieţii. Articolul este aici.

Pe mine m-a întristat! Îngerul veghetor ar avea dreptate.

Când aveam 37 de ani, medicul de întreprindere, la firma la care m-am angajat, când m-a vazut pentru prima dată (pentru a-mi face formele de angajare) m-a întrebat dacă am terminat facultatea.

M-a pufnit râsul şi am răspuns:

- De 15 ani!

După ce s-a uitat şi în buletin, nu a mai comentat nik la răspunsul meu obraznic!

Are îngerul veghetor dreptate? Trec de 100? Of! Of! Of!

02.21.10

Pe muchie de cuţit

Posted in Sănătate at 6:57 am by rast

Nu scriu acest post pentru a mă plânge de ce voi spune. Am spus/scris deja, de multe ori, că viaţa pentru mine, este un chin şi abia aştept”să trec dincolo”, în plaiurile veşnicei vânători.

M-am declarat aspirant la titlul de webmaster, “meşteresc” la site-uri web, le ridic performanţele…

Am o nouă preocupare, pe care o voi face în paralel cu cea de webmaster, şi anume aceea de “propriul medic”.

Pe scurt: am glicemii mari (procenf de zahăr în sânge). Valoarea normală este de 80-120, eu am 300-340, deci cam de trei ori mai mult decât valoarea normala. Acest lucru ar atesta un diabet grav, destul de dez-echilibrat. Au fost cazuri de bolnavi, grav tare, care aveau 700-800 glicemie… io-s pe la jumate :) , doar cu un picior în groapă.

Tratamentul recunoscut ca fiind “sfânt”, în diabet – scăderea glicemiei, este cel cu insulină. Injecţii, cât mai dese cu cantităţi bine calculate de insulină. Eu, fiind pe DOS ca ceilalţi oameni, mă simt fparte rău dacă fac insulină (starea se numeşte hipoglicemie şi se lasă cu ameţeli, tremurături, stări alterate de conştiinţă).

Diabetul este o boală a pancreasului, nu a sângelui. Problemele trebuie luate în ordine. Ce se întâmplă… unui om îi mor nişte celule de pe pancreas, celule ce secretă insulina necesară. Ne-având insulină, organismul nu poate metaboliza glucidele mâncate, apărând astfel glicemiile mari. Din acest motiv, organismul bolnav de diabet (pancreas bolnav – celule Langerhans moarte), are nevoie de insulină “din afară”.

Până la descoperirea insulinei diabetul era o boală mortală. Cine făcea diabet, sănătatea se înrăutăţea iar peste o perioadă… cânta popa.

Chiar de pe atunci s-au observat că unele persoane u glicemie mare, dar nu mor. Astora li s-a spus că au diabet tip MODY. Acu’ vreo 10 ani, mi s-a dat şi mie acest diagnostic, de către medicii de la spitalul Cantacuzino (de câţiva ani, rebotezat cu numele de Paulescu).

În acest început de an 2010, medicii spun că la mine “s-a terminat” MODY-ul şi trebuie insulină. Asta ei (medicii) o spun din cărţi, nu mi-au făcut teste să vadă ce şi cum. Ne-găsind un medic specialist care să-mi facă teste, dacă mai este MODY sau nu, m-am testat singur. Vineri şi sâmbătă am luat medicamente… glicemia a scăzut.

De azi înainte, trec la măsuri mai severe dure, nu mai fac DELOC insulină şi trec pe medicamente orale.

Nu am intenţie de a deveni medic cu diplomă de informatician :) , dar sunt nevoit să mă tratez singur, după anumite principii de viaţă învăţate şi alte păreri medicale, găsite pe Internet (Google să trăiască).

Fac experienţe pe mine… dacă trece o perioadă fără a mai scrie pe blog… am dat colţul… “m-a pupat dama cu coasa”.

02.17.10

Webmaster: editor MCE, CMS în devenire

Posted in Satiră şi umor at 5:58 am by rast

Iar mă laud!

ATENŢIE! Post din categoria satiră şi umor!

Fiind un tip mai singuratec, beneficiind de un job la o firmă non-IT (deci, ne-având colegi cu diplome de IT-ist/programator/webmaster etc.), deci… ne-având cui să mă laud prin viu grai, folosindu-mi corzile vocale cu care barza m-a dotat şi cu care m-a dat în îngrijirea fiinţei ce-i spun “mama”, după ce i-am împuiat capul cu ţipetele şi plânsetele celor câteva luni de viaţă. Toate astea tot prin corzile vocale din dotare. La mai am şi în aceste zile de criză/2010, dar nu are cine să înţeleagă ce emit ele.

Aşa că mă văd nevoit să mă laud pe blog/Internet, poate se găseşte lume care să înţeleagă ce spun.

Spuse-i într-un post anterior că mă iau la trântă cu editorul de pagini web MCE (mai exact tinyMCE). ‘mnealui – tinyMCE – este scris în JavaScript. E fain editorul şi performant… la fel şi JavaScriptul… dar rulează în browser. Pentru a face modificări în pagini web, trebuie ceva mai mult – PHP sau AJAX.

Am folosit PHP. Mi-am zdruncinat neuronii ăştia obosiţi de glicemii şi insulină pentru a realiza un prototip cât de cât funcţional al unui editor web, adică o persoană fără cunoştinţe de HTML să poată face modificări într-o pagină web. Problema era la salvarea pe server, a modificărilor făcute în browser, în MCE.

Azi am motiv să sărbătoresc, am nişte prime rezultate, din păcate doar funcţionale nu şi cu un grad de uzabilitate ridicat, astfel încât să poată fi funcţional, uşor de utilizat pentru persoane ne-IT-iste.

Oricum, cel mai greu a trecut, de mâine încolo încep un proces de optimizare/sistematizare pentru a face aplicaţia robustă şi uşor de integrat şi în alte pagini web.

Aplicaţia de care vorbesc aş putea-o defini ca un fel de CMS. Dacă găsesc sponsori, aş putea chiar face un alt CMS… că nu ar fi destule pe piaţă şi gratuite pe deasupra.

ATENŢIE! Iar mă laud.

CMS-urile existente, multe la număr, printre care şi prezentul WordPress, în care scriu/întreţin acest post şi întregul blog, au deficienţe la capitolul SEO.

Acesta este şi principalul motiv pentru care prefer să dezvolt site-uri “la mână”, depunând multă muncă. Aş putea utiliza un CMS, dar SEO!

02.16.10

Relaţia dintre creier şi suflet

Posted in Viata at 1:25 am by rast

Nu mai ştiu unde am găsit aceste cuvinte, din care am extras un mic citat. Era vorba despre un chenneling, dar nu mai şstiu cu cine. Important este că sunt exprimate anumite “valori” aşa cum sunt ele trăite în lumea de dincolo (cealaltă realitate).

Citez:

“Considerăm binevenită întrebarea legată de relaţia dintre creier şi suflet şi, ca răspuns, voi împrumuta explicaţia pe care Imaca i-a dat-o mamei imediat după ce a început comunicarea noastră telepatică, acum 16 ani.

Imaca: Un gănd poate fi văzut pentru că are o forma substanţiala ăi pulsează, ceea ce ne atrage atenţia. Există şi o recunoaştere cognitivă  instantanee a intenţiei gândului vostru, dar forma-gând în sine este literalmente vizibilă.

Susan: Este implicat numai creierul meu sau este vorba despre ceva propriu sufletului însuşi?

Imaca: Activitatea  mentală reprezintă o zonă a sufletului care foloseşte creierul ca pe un instrument, aşa cum voi folosiţi un computer pentru a vă înregistra cuvintele dorite. Creierul este numai o unealtă. Computerul vostru nu acţionează de unul singur. El funcţionează pentru voi numai atunci când interacţionaţi cu el. Sufletul şi creierul au acelaşi gen de relaţie de lucru. Sufletul “porneste” creierul, ceea ce stimulează mai departe cunoaşterea profundă a sufletului şi o pune în practică ăn interiorul minţii. Cunoaşterea nu se află în creier, altfel decât este ea introdusă de către suflet, fiind folosită apoi de către minte pentru raţionament. Cunoaşterea se acumulează, dar nu poate fi accesată chiar atât de uşor în timpul vieţilor actuale pe Pământ, în comparaţie cu alte perioade din trecutul istoriei planetei. Barierele impuse cu foarte mult timp în urma de către entităţi rău intenţionate au reuşit să ascundă majoritatea informaţiei de cunoaşterea voastra conştientă.”


“Activitatea  mentală reprezintă o zonă a sufletului care foloseşte creierul ca pe un instrument…”… Da! Creierul este doar un instrument. Altceva, din fiinţa umană ar trebui să controleze acest instrument. Din păcate omul secolului XXI este aşa de decăzut încât nu-şi dă seama de acest lucru. Psihologia modernă este de acord cu ideea că anumite stări emoţionale influenţeză starea psihică a omului, inclusiv sănătatea. Pentru a diminua efectele nocive ale unor stări psihice sunt utilizate medicamente, substanţe chimice etc. Este un oarecare beneficiu, dar el este un drog (creează dependenţă), învaţă mintea omului să fie leneşă, să nu lupte cu gândurile induse de starea psihică disconfortă.

Din păcate, nu fac teorie. Deoarece coana Moarte nu a vrut să mă primească în teritoriul ei, la începutul anului… şi m-a lăsat “să-mi bubui mintea” în această Viaţă cruntă, încerc să fac faţă asalturilor nocive care mă înconjoară. Nu am rezultate remarcabile, sunt doar la început. Dimineaţa, când “ies din scutece” :) pentru a mă duce spre locul de muncă, mă lupt intens cu diferite gânduri de leneveală care îmi vin. Gândurile alea nu sunt ale mele… ştiu ce gândesc, ştiu ce vreau de la locul de muncă… uneori le opresc repede, alteori sunt mai puternice.

“Creierul este numai o unealtă”… Apropo de educaţie, inclusiv cei 7 ani de-acasă. Nu suntem învăţaţi să folosim această uneltă. Nu-s zălud :) , sper să nu fiu nici “plecat cu pluta”, oricum nebun m-ar cataloga orice persoană cu educaţie medicală (în cărţile învăţate, cele despre omul normal al zilelor noastre), reulesc să-mi opresc la voinţă fluxul gândurilor, reuşesc să nu gândesc! Nu este un beneficiu. Gândurile, de multe ori pot fi un mare avantaj. Încep să înţeleg ideea expusa de don Juan (Castaneda), că dialogul interior poate fi prieten sau duşman.

02.15.10

Aspirant la titlul de webmaster

Posted in CMS at 4:14 am by rast

În cartea de muncă, pe la diversele locuri de muncă, pe unde am fost, am insistat să scrie “programator“. De peste 10 ani sunt programator, titlul blog-ului eate ceva cu “programator web”, tot programator. Ţineam mult la aceste titlu: de programator.

Actualele vremuri de criză, contractul de muncă semnat la actualul loc de muncă – sarcinile de servici – şi în primul rând “ceea ce simt” este să-mi extind această preocupare de programator spre cea de webmaster.

Din punctul meu de vedere funcţia de webmaster, o include pe cea de programator web. Pe lângă aceasta trebuie ştiute şi alte tehnologii Internet.

Se spune că “nimic nu este întâmplător”. Personal, am ajuns la concluzia că evenimentele din viaţa noastră (cele pe care filozofii moderni societatea modernă le consideră totuşiîntâmplări), sunt sponsorizate :) , ghidate din cealaltă realitate.

În drumul meu spre titlul de webmaster (titlu pe care altcineva mi-l va da, nu mi-l pot atribui singur), probabil ne-întâmplător, am pus bazele unei colaborări cu un cititor al actualului blog (blog-ul fiind modalitatea prin care ne-am cunoscut… ne despart multe sute de kilometri), pentru a dezvolta un site cu o tematică spirituală. Încă nu am scris site-ul la secţiunea “cu ce mă ocup”, fiind într-un stadiu incipient.

Dar, chiar din îmceputuri, “m-am luat la trântă” cu greii Internetului. Mă refer la editorul web: tinyMCE, editor WYSIWYG, inclus în multe CMS-uri.

Tot pentru un fel de CMS (Content Management System) îl voi folosi şi eu, dar îl voi adapta unor optimizări SEO, aşa cum cred eu că ar fi bine. Vom vedea rezultatele, degeaba mă laud pe nevăzute… şi netestate!

02.13.10

Supă de pui pentru suflet – vocea inimii

Posted in Viata at 2:10 am by rast

Am primit un citat din cartea “Supă de pui pentru suflet – partea 3″ de

Jack Canfield şi Mark V. Hansen. Nu am citit cartea, dar citatul primit mi-a dat de înţeles că este o mare diferenţă între ceea ce este considerată “vocea inimii” în această carte şi ceea ce denumesc eu prin această metaforă.

Să scriu mai întâi citatul:

“Cocorul de aur

Ca profesor de origami (arta japoneză a figurilor din hârtie) la La Farge Lifelong Lerning Institute în Milwaukee, Wisconsin, Art Beaudry a fost rugat să reprezinte instituţia unde lucra la o expoziţie ce avea loc în aer liber în Milwaukee.
El luase hotărârea să expună câteva sute de cocori din hârtie pentru cei care se vor opri la standul lui.
Cu o zi înainte de expoziţie, se întâmplă ceva extrem de ciudat – o voce îi spuse să ia şi o foiţă de staniol de culoarea aurului şi să confecţioneze un cocor de aur. Vocea era atât de insistentă încât Art se trezi căutând prin colecţia de hârtii pe care o avea acasă până când găsi o foiţă de staniol de culoarea aurului.
-    Oare de ce fac asta ?
Art nu făcuse niciodată figurine din staniol pentru că nu era la fel de uşor de mânuit şi de modelat cum era hârtia creponată. Dar vocea nu voia să cedeze. Art încercă să o ignore.
-    Dar de ce trebuie să fie neapărat staniol ? Este mult mai uşor de lucrat cu hârtia, bombăni el.
-     Fă ce-ţi spun !, continuă vocea. Iar mâine trebuie să dăruieşti figurina unei anumite persoane.
De acum, Art era deja destul de iritat.
-    Ce persoană ?
-    Vei şti tu singur la momentul potrivit, îi spuse vocea.
În seara aceea, Art modelă cu multă grijă staniolul auriu şi „încăpăţânat” până când acesta se transformă într-un cocor graţios şi delicat, ce părea gata să-şi ia zborul. El puse pasărea în cutie alături de cei peste 200 de cocori din hârtie, extraordinari de frumos coloraţi, pe care îi modelase în ultimile săptămâni.
A doua zi, la expoziţie, zeci de oameni se opriră la standul lui Art ca să pună întrebări deapre origami. El îi delectă şi cu câteva demonstraţii în timpul cărora împături hârtia, o desfăcu şi apoi o împături din nou de nenumărate ori. Insistă asupra detaliilor semnificative şi asupra cutelor ce necesitau multă artă şi pricepere.
La un moment dat, în faţa lui Art veni o femeie – persoana despre care îi vorbise vocea. Art nu o mai văzuse niciodată, iar ea nu-i adresă nici un cuvânt, limitându-se doar la a-l privi cu atenţie în timp ce modela o bucată de hârtie roz, transformând-o într-un cocor falnic cu aripi graţioase.
Art îşi ridică privirea spre ea şi – înainte de a-şi da seama ce face – începu să caute ceva prin cutia care conţinea figurinele de hârtie. Iat-o ! Pasărea atât de delicată din staniol auriu, pe care o modelase cu o seară înainte. O scoase cu grijă din cutie şi o aşeză în mâinile femeii.
- Nu ştiu de ce, dar o voce îmi spune că trebuie să vă dăruiesc acest cocor de aur. Cocorul este un vechi simbol al păcii, îi spuse Art cât se poate de simplu.
Femeia nu spuse nimic, ci luă cu grijă pasărea în mâini ca şi când ar fi fost vie. Când Art o privi, văzu că ochii îi erau plini de lacrimi.
În cele din urmă, femeia respiră adânc şi spuse :
- Soţul meu a murit acum 3 săptămâni. Este prima oară când ies afară din casă. Astăzi … şopti ea, ştergându-şi lacrimile cu o mână în timp ce cu cealaltă ţinea cocorul de aur.
Ea continuă cu voce şoptită :
-    Astăzi este aniversarea nunţii noastre de aur.
Apoi, străina îi spuse cu o voce blândă :
-    Vă mulţumesc pentru acest cadou extraordinar. Acum ştiu că soţul meu se odihneşte în
pace. Înţelegeţi ce vreau să spun ? Vocea pe care aţi auzit-o este vocea lui Dumnezeu, iar acest cocor minunat este un dar din partea Lui. Este cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsnicie. Vă mulţumesc că v-aţi ascultat glasul inimii.
Şi Art a învăţat să asculte cu atenţie când o voce tainică îi spune să facă ceva ce el poate nu înţelege la momentul respectiv.”


“.. o voce îi spuse să ia şi o foiţă de staniol..”… vocea inimii, de care vorbesc eu, este o… metaforă, nu este o voce care-mi vorbeşte în româneşte, nici în altă limbă. Pământul acesta, dacă fost creat de o forţă supranaturală (Dumnezeu), nu se creeau şi atâtea limbi vorbite. Omul este un animal (mamifer). Cunoaşteţi alte animale care să discute pe limbaje diferite?

Câinele face ham-ham şi în România şi în SUA şi în Tibet.

Pisica face miau-miau şi în România şi în Canada şi în Congo.

Aţi văzut vreo cioară vorbind altfel, decât cra-cra?

Aşa şi “vocea inimii”, foloseşte un “limbaj” al gândului, înţeles de toate popoarele lumii. Vocea inimii nu vorbeşte nici engleza, nici franceza, nici spaniola, nici sanscrita, etc.

Voi face o afirmaţi pentru care mulţi mă vor declara nebun:

căsătoria nu vine de la Dumnezeu“… dacă Terra şi viaţa pe Terra a fost creată de o putere divină, nu ea a făcut căsătoria şi serbarea acesteia la 25 sau 50 de ani.

Căsătoria, până la bătrâneţe, a fost “descoperita” abia acum 3-4-5 mii de ani. Oamenii au trăit în ginte matriarhale, patriarhale… Şi atunci era Dumnezeu. Căsătoria nu este un semn de progres, este o modă.

Vocea inimii se face simţită în cazuri critice, atunci când suntem în anumite pericole sau trebuie să intervenim pentru a salva pe alţii. Vocea inimii nu intervine să dea cadouri de bună purtare.

« Previous entries