Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for October, 2008

10.29.08

Veste bună

Posted in Succesul at 5:38 am by rast

O veste bună mi-a dat ieri Valentina, prin post-ul scris aici. Fără încuviinţarea ei, şi sper să nu se supere, voi copia mai jos vestea bună:

“Vestea buna este ca cei care se bazau in cariera doar pe caracteristicile de moment ale pietei si nu pe propriile lor abilitati si cunostinte profesionale vor primi, in sfarsit, flitul cuvenit al angajatorilor sau potentialilor angajatori”

De când am intrat în câmpul muncii, am fost urmărit de ideea de a fi un bun profesionist, ţinându-mă la curent cu noutăţile ce apar în domeniul programării. Voiam să-mi bazez întreaga viaţă (banii necesari pentru întreaga viaţă cotidiană), pe stabilitatea unui servici/job, în care “să rezist” prin profesionalism, ci nu prin şpagă sau laude aduse şefilor. Nu a fost un drum uşor. Ştiu ce înseamnă să nu dai şpagă. Nu laud această practică! A nu da şpagă înseamnă a trăi la limita decenţei Am preferat această alternativă (de corectitudine şi sinceritate, bazată pe puterile şi abilităţile proprii) pentru momentul liniştii când pui capul pe pernă. Am cunoscut oamenii care se bazau pe şăagă şi mici furtişaguri. Când rămâneau cu ei înşişi, în acele momente în care conştiinţa ar trebui să fie cuprinsă de linişte interioară, erau (probabil mai şi sunt) cuprinşi de îngrijorări mari: dacă le pică pila?

Am trăit cu o astfel de paradigmă: de a mă baza doar pe profesionalism, nu şi pe şpagă, pile, etc. Nu o recomand nimănui. Fiecare este liber să aleagă dintre cele două variante:

  • eforturi pentru ridicarea gradului de profesionalism
  • confortul şi bunul trai instabil, dat de PCR :) (Pile, Cunoştinţe, Relaţii)

Să vedem ce va urma!

10.28.08

Perioadă de haos

Posted in Dezvoltare personală, Viata at 2:26 am by rast

Articolul de aici, m-a făcut să-mi pun întrebarea (dacă acest proces de haos intermediar este iminent şi natural) dacă, această perioadă de criză economică, practic o perioadă de haos pe toate treptele sociale, nu este etapa de trecere la o nouă ordine mondială. Ştiu că această idee de “nouă ordine mondială” este cam forţată şi poate fi interpretată ca pesimism. Nu este vorba de pesimismul meu personal. Obişnuit ani de zile să-mi controlez gândurile şi emoţiile, reuşesc să înlătur astfel de stări.

Trebuie să recunosc faptul că gândurile de îngrijorare asupra viitorului (mai mult sau mai puţin îndepărtat) apar din ce în ce mai des, văzând şi ascultând emisiuni TV sau site-uri/blog-uri web. În pleiada de ştiri negativiste, în care haosul creşte, nu se desprinde nici o veste de îndreptare, nu se vede nici un “punct de sprijin”, nici un punc de stabilitate. Totul parcă se năruie.

Nu! Nu sunt eu cuprins de gânduri negre, dar şi politicienii, în aceste momente de campanie electorală, recunosc gravitatea situaţiei.

10.24.08

Fiecare vârstă cu problemele ei

Posted in Dezvoltare personală at 12:46 am by rast

Se spune că fiecare vârstă are “problemele ei”, în sensul că are anumite preocupări şi interese specifice. Îmi aduc aminte de anii (vârsta) 22-25, mă întâlneam deseori cu foştii colegi de liceu/şcoală generală, stând la discuţii pe o bancă într-un parc din Tg. Neamţ. Ne aduceam aminte de anii de elev, trecând în revistă colegii, şi ne puneam “la curent” dacă X-ulescu s-a însurat sau Y-uleasca s-a măritat. Odată, pe o bancă vecină doi bătrânei (feţele îi trădau că au peste 60 de ani) treceau în revistă vechile cunoştinţe, punându-şi probleme dacă Z mai trăieşte sau nu. Atunci, pe loc, ne-a bubuit un râs, cu o undă de melancolie: fiecare vârstă cu problemele ei: unii cu însurătoarea alţii cu îngropăciunea.

Acest post mi-a fost sugerat de mesajele de pe o listă de discuţii. Pe acea listă, să-i spunem: de spiritualitate, multe persoane, peste 40 de ani, îşi pun probleme existenţiale despre “evoluţia spirituală”. Am inclus în acest termen “evoluţie spirituală” o gamă mai largă teme/idei discutate, lucruri pe care le-am putea indexa în categoria dezvoltare personală.

Dacă mă gândesc la vârsta majorităţii celor ce discută pe listă (pot să-i pun la socoteală şi pe cei ce stau inactivi, doar citind mesajele, nu şi scriind) şi la vârsta mea, ajung la concluzia că, de data aceasta, nu m-am încadrat în conceptul de “fiecare vârstă cu problemele ei”. Marea majoritate a oaenilor (nu numai cei de pe acea listă de discuţii) îşi pun probleme existenţiale la vârste înaintate, uneori în pragul pensionării (spre 60 de ani sau peste). Eu mi-am pus astfel de probleme de pe la 22 de ani, mi le-am rezolvat, iar acum, la vârstă înaintată, mă apuc de învăţat lucruri noi :) , administrare de sistem (PC – Personal Computer). Dar nu numai probleme de IT, de când cu această criză economică, încercând să înţeleg hăţişurile economiei (sistemului economic) ce ne guvernează viaţa, m-am familiarizat şi cu anumite concepte economice, dar (încă :) ) nu cu cele contabiliceşti.

Nu sunt genul omului care să susţină că el are dreptate. Când greşesc, îmi recunosc deschis greşeala, în faţa oricui. Dar de data aceasta nu ştiu dacă am greşit sau nu! Cum este oare mai bine: să-ţi zbuciumi mintea cu probleme existenţiale la anii tinereţii sau la anii bătrâneţii?

Îmi vin în minte scriitori ca Octavian Paler sau Eugen Ionescu care, la vârste înaintate, peste 60 de ani, îşi punea probleme existenţiale, însoţite şi de stări psihice prea puţin confortabile. Dar şi scriitori ca Mircea Eliade sau Osho, care au avut bătrâneţi (dar şi tinereţi mai zbuciumate… recomand cartea “Romanul adolescentului miop”, de Mircea Eliade) însoţite de stări de împăcare cu ei înşişi.

Dacă ar fi să mă laud, aş spune că am făcut bine, că nu am greşit: în anii tinereţii mi-am găsit un achilibru interior, iar acum spre bătrâneţe, echilibrul interior se adânceşte, creşte. Creşte tendinţa spre organizare. Lucru pe care nu îl văd la alte persoane cu vârste apropiate. La mulţi, tendinţa spre haos creşte.

Sunt multe de spus… problema este dacă mă voi putea descurca în continuare în această lume cuprinsă de haos şi incorectă.

10.22.08

Bătrâneţe cu opţiuni

Posted in Inteligenţă emoţională at 4:37 am by rast

Un astfel de post, nu poţi să-l comentezi. Dacă eşti “mai slab de înger”, te lasă mască (ca să nu zic gură cască). Eu mă las dus de ispită (sper să nu se supere Valentina) să scriu părerea mea despre “lumea reală”, trecută prin sita celor scrise în acest post. Cele trei caracteristici enumerate (interesul, incorectitudinea, haosul) tind să devină omniprezente. Ele nu sunt noutăţi Au fost de când lumea de când există dovezi istorice pe această planetă (lăsată, după unii, la voia întâmplăriisubjugată, după alţii, de puteri supra-naturale – programată. după alţii, de puteri divine, etc.).

Care este “problema mea”, vizavi de această tendinţă cotidiană? Tot ceea ce se întâmplă Toate evenimentele din viaţa zilnică “mă trag de mânecă” să ader la acest stil de viaţă (nu înainte de a-mi face un stoc baban de medicamente anti-depresive), prezicând prin fapte cotidiene şi reale, că altfel nu mă voi putea descurca pe viitor, rămânând un “murito de foame”, cu toată tendinţa mea de a rămâne: comunitar, corect, organizat.

Nu este o necesitate, cum este foamea sau setea, este o opţiune. Mă aflu la o “bifurcaţie” în viaţă:

  • rămân credincios imboldurilor interioare, sporindu-mi organizarea şi sociabilitatea… pe criterii de corectitudine
  • “mă raliez” normalităţii cotidiene

Nu cred că astfel de imbolduri interioare “mă sâcâie” doar pe mine!

Aş completa, în “lumea reală”, dominaţia haosului, Aşa cum se remarcă şi în post-ul amintit, sunt oameni care nu-şi cunosc adevăratele interese. Şi într-adevăr, ei sunt periculoşi… nu numai pentru ceilalţi ci chiar pentru ei înşişi. O să vă dau un exemplu tot din “lumea reală” pe care o trăiesc/trăim.

În anii de liceu (ani petrecuţi la mama acasă – înainte de decembrie ’89) eram mare plimbăreţ cu bicicleta. După ce am ajuns la casa mea (1997-1998) mi-am adus şi bicicleta, sperând că voi redeveni “şofer pe două roţi”. Am făcut vreo 10 ture (sub 100 Km în total) şi erau “să intre în mine” vreo 4 maşini (mă pricep la regulile de circulaţie :) – ei le încălcau, nu eu!) şi am decis să mă las de plimbări pe două roţi. Bicicleta am dat-o cadou (adică gratis) unui amic ce mergea des la părinţii lui, la ţară (alt trafic, alte reguli).

Neatenţia în trafic a sporit virtiginos, la fel şi accidentele pe două roţi (motociclete, biciclete… trotinetele sunt pe 3 roţi :) ). Cu toate acestea, din ce în ce mai multe persoane îşi cumpără motociclete… eşti cu moartea pe ghidon şefu’!

Bătrâneţe chinuită

Posted in Inteligenţă emoţională at 2:14 am by rast

Atenţie!

Acest post nu este scris cu scopul de “a-mi plânge de milă”, nu mă plâng şi nu-mi etalez frustrările sau stările psihice, efectiv mă distrează şi pe mine turnura (se învârte roata vieţii…) care o iau evenimentele cotidiene şi ipostazele în care sunt pus de mediul de viaţă în care trăiesc, dar şi de impulsurile interioare.

Până acum recent, ţineam mult la meseria mea de programator, având un imbol păgubos de a nu face alte lucruri care ţin de alte meserii. Roate vieţii s-a tăvălugit (nu s-a întors: când sus, când jos – ci s-a dat de-a rostogolul puţin) şi m-a pus în faţa unor noi situaţii/probleme care nu au legătura cu programarea ci cu administrarea de sistem (aka windows XP).

O să fac o mică introducere/descriere a unor profesii IT ce ţin de PC (Calculatoare Personale). Sunt 2 mari categorii:

  1. administrator de sistem
  2. programator

practic: 2 meserii distincte. Majoritatea oamenilor le bagă pe amândouă în categoria/meseria: calculatorist!

Este diferenţă mare între cele două meserii. Nu voi spune cu ce se ocupă fiecare în parte, voi face o comparaţie simplă: cu maşinile din ziua de azi. La maşini există două categorii de oameni, implicit meserii:

  1. mecanici auto
  2. şoferi

Aproape toată lumea ştie care este diferenţa dintre meseria de şofer şi cea de mecanic… ce atribuţii au fiecare.

Am putea spune că:

  1. administrator de sistem <=>(echivalent) mecanic auto
  2. programator <=> şofer

Pot exista mecanici auto buni, dar slabi ca şoferi… dar şi şoferi buni dar slabi (habar-nauţi) ca mecanici.

Aşa li în domeniul calculatoriştilor. Pot fi foarte buni administratori de sistem, dar să nu ştie deloc programare. Dar pot exista şi programatori buni, cunoscători de multe limbaje de programare, dar slab pregătiţi la partea de administrare de sistem (PC). Faptul că pe la noi prin .ro se încurcă cele două meserii, este o poveste lungă, demnă de scris o carte (sau blog separat :) ).

Eu, programator fiind, având câte un administrator la fiecare job pe care l-am avut (eu având un job de administrator în perioada 1997-1998… dar de Linux RedHat), nu prea m-am interesat de partea de administrare. “Au trecut peste mine” mai multe sisteme de operare (Windows 98, 2000, ME, XP) şi sunt cam afon-ache la această materie (meserie). Evenimentele curente din viaţa mea mă pun faţă în faţă cu probleme de administrare. Aş putea apela la un administrator specializat, dar imboldurile interioare mă pun să sfărm eu bunătate de neurori (la bătrâneţea asta :) ) cu probleme de administrare.

Ca de multe ori, voi ţine cont de părerea imboldurilor interioare şi voi începe să-mi obosesc neuronii cu… XP-ul, deocamdată. Văzând tendinţa socială, de muncă la hei-rup-eală (adică dezorganizată), voi ţine cont de aceasta, sistematizând din start problemele.

Ţinând cont că mintea mea mai acceptă noutăţile, voi adera, cu viteză adecvată, la acest proces de învăţare, aducându-mi aminte de un vechi serial poliţist TV, al cărui personaj principal avea o replică (în limba lui Shakespeare): “works for me!”

Dacă aveţi disponibil un post de administrator de sistem, daţi un semn şi vă trimit CV-ul!

Uite dom’le ce înseamnă poli-calificarea!

10.20.08

A-ţi da cu părerea!

Posted in Povestiri cu tâlc at 3:43 am by rast

Un om i-a spus unui maestru sufi ca sufiştii se înşeală. Maestrul i-a dat un inel şi i-a zis să se ducă la piaţă şi să-l vândă cu 500 de dinari. În piaţă nimeni nu i-a oferit mai mult de 5 dinari, cu toate că inelul era foarte valoros. Omul s-a întors cu inelul la maestru şi i-a zis că este un fals. Atunci maestrul l-a trimis a un bijutier ca sa-i spună cât face. Bijutierul i-a oferit 1000 de dinari. Omul nostru s-a dus şi i-a spus maestrului cât valorează inelul. Maestrul i-a spus:

- Mai întâi fii un sufi. Abia după aceea vei şti cu adevărat dacă sufiţii se înşeală sau nu.


Datul cu părerea este combătut în aproape toate sistemele filozofice (religiile) ale lumii, dar nu este respectat deloc. Indiferent de religie sau credinţe datu’ cu părerea este inutil şi aducător de probleme, aflarea adevărului fiind o premiză importantă de dezvoltare personală, aducând un echilibru psihic foarte stabil.

“Omul s-a întors cu inelul la maestru şi i-a zis că este un fals”… un exemplu clar de manipulare socială. Omul a adoptat părerea celor din piaţă, fără a-şi pune el însuşi problema autenticităţii şi valorii inelului. În acest caz, al unei bijuterii, trebuie să ai cunoştinţe suplimentare pentru a determina dacă un astfel de obiect este original sau un fals. În viaţa de toate zilele întâlnim cazuri în care nu trebuie să fii mare expert într-un domeniu, ci ar trebui doar să fii mai atent şi să cauţi mai multe informaţii.

“Mai întâi fii un sufi. Abia după aceea vei şti cu adevărat dacă sufiţii se înşeală sau nu”… a venit timpul să mă mai laud puţin :) ! Acum 15-16 ani citisem fel de fel de cărţi: filozofie orientală, Osho, etc. Îi credeam sau nu! Era o opţiune raţională de a crede sau nu fiecare idee. Acuma, după atâţia ani de experienţă, când citesc câte ceva, compar cu experienţa dobândită dacă să cred sau nu.

Dacă ideea respectivă “atinge” câte ceva din experienţa personală îmi dau cu părerea, crezând sau nu în acea idee. Dacă ideea exprimată “nu atinge” experienţele acumulate, prefer să nu-mi fac nici o părere, lăsând în seama viitorului “să mă poarte” prin acele “întâmplări” ale vieţii care să-mi confere experienţa necesară pentru a-mi exprima părerea!

10.17.08

2012

Posted in Inteligenţă emoţională at 4:43 am by rast

În una din cărţile publicate anul acesta: “Taina muntelui ascuns – kaput apocalipsa 2012!”, domnul Pavel Coruţ combate cu argumente foarte clare şi directe, apocalipsa prezisă pentru anul 2012, vehiculată “cu toată forţa şi convingerea” pe toate căile mass-media, făcându-se inclusiv fel de fel de filmuleţe cu diverse dovezi şi argumente.

Puteţi citi aici un fragment din această carte. Important este să nu cazi în nici o extremă. Să nu-ţi faci griji pentru ziua de mâine (ideea unei vieţi fără griji – a trăi clipa doar – aparţine multor autori: Osho, Eckhart Tolle, Ilie Cioară, etc.) este soluţia ideală… un exerciţiu mental deosebit… poate chiar un sport extrem :) !

Informaţia exactă şi utilă

Posted in Dezvoltare personală at 3:36 am by rast

Se conducea de mai mult de 2 ani după ceea ce simţea, după imboldurile interioare. Într-o zi de ianuarie 1994, “întâmplarea” a făcut să audă prima dată de Pavel Coruţ şi cărţile scrise de dumnealui. Era prin Iaşi şi auzise că domnul Coruţ este invitat la o conferinţă în aula bibliotecii universitare. A participat la conferinţă! Nu prea i-a plăcut desfăşurarea conferinţei, subiectul fiind evenimentele din decembrie, 1989, lucru care nu îl interesa. Totuşi, după conferinţă, s-a hotărât să citească ceva scris de domnul Coruţ. În faţa unei tarabe cu cărţi, vreo 5-6 ale domnului Corut, a cumpărat-o pe prima – care i-a fost inspirată tot de un impuls interior – “Lumina Geto Daciei!”. Cartea i-a plăcut, nu numai cu subiect abordat şi naraţiune, ci şi ca stil scriitoricesc/narativ. Lucru care l-a determinat să caute şi să citească toate cărţile apărute, dar în ordinea apariţiei.

Având, în acea perioadă, multe drumuri prin Bucureşti, a reuşit “să se ţină la curent”, nu numai cu cărţile deja publicate, dar şi cu cele care au urmat. Lucrurile citite în cărţi au lăsat o amprentă foarte puternică asupra personalităţii lui. S-a familiarizat cu gândirea structurată a unui spion, a unui om care lucrează cu informaţia exactă, selectând din multitudinea de idei contradictorii, pe cele considerate adevărate.

În acest fel, gândirea unui om ce lucrează cu informaţia (nu vreau să folosesc cuvântul spion, nefiind ei singurii oameni ce caută, găsesc şi selectează informaţii) va trebui să se structureze şi transforme într-o gândire de context, diferită de gândirea liniară a unui om obişnuit.

A trăi în adevărata realitate a lumii cotidiene nu este doar apanajul oamenilor ce lucrează cu informaţia exactă, ci şi ceilalţi oameni ar trebui să facă eforturi pentru a părăsi/abandona “părerile personale” şi a memora doar informaţiile reale.

Indiferent de scopul urmărit: dezvoltare personală, spiritualitate, etc. – informaţia exactă, adevărul, ar trebui să fie modalitatea de ajunge la ţintă. Asta, dacă avem un scop de cunoaştere/evoluţie, dacă avem ca scop doar aprecierea celorlalţi (aprecierea societăţii) Machiavelli-cul “scopul scuză mijloacele” este cel mai potrivit.

Prezentul ne pune în faţă o mare dilemă: ce va fi în viitor (mai mult sau mai puţin apropiat) şi cum va trebui să reacţionez pentru a minimiza implicaţiile negative asupra mea. Mass-media ne “bombardează” cu ştiri diverse, multe contradictorii, eminescianul:

“Tu te-ndeamnă şi socoate
Şi rămâi la toate rece.”

îşi găseşte din plin aplicabilitatea.

10.16.08

Utopie?

Posted in Viata at 12:55 am by rast

Post-ul de aici, mi-a inspirat o idee deşănţată tare, pe care, cei îngăduitori cu fiinţa mea rebelă :) , ar putea-o cataloga drept utopie; iar cei mai drastici şi critici în părerile lor ar putea-o cateloga drept prostie. Cum sunt obişnuit cu astfel de păreri (mai mult din viaţa cotidiană decât de pe blog :) ) şi cum simt că ar fi bine să scriu trăsnaia, am purces la a apăsa anumite taste ce-mi stau în faţă. Şi iată ce-a ieşit:

Din post-ul menţionat citez (copy-paste) fragmentul ce mi-a zgândărit neuronii buclucaşi, răspunzători de ideea discutată:

“Însă eu, în lumea asta, în care nu pot face nimic pentru a îmbunătăţi lucrurile, nu mai vreau să trăiesc.”

Ce-ar fi ca oamenii de acest gen: care s-au săturat de această lume putredă – să se adune într-un areal geografic şi să încerce clădirea unei alte lumi, bazată pe alte principii şi legi?

Sunt suficient de raţional să-mi dau seama de aberaţia expusă, dar şi suficient de SF-istic să cred în realizarea ei. Latura imaginativă a persoanei mele este susţinută de un antecedent (tot de pe plaiurile noastre mioritice) de formare al unei astfel de comunităţi. Ea se află retrasă undeva în munţii Apuseni, în comuna Dumbrava de Sus, din judeţul Hunedoara.

Are şi un site:

http://www.meditatie.ro/

Nu am fost niciodată în acele locuri pentru a face cursurile respective, deci nu pot vorbi în cunoştinţă de cauză despre viaţa în acea comunitate, beneficiile şi greutăţile ivite din lipsa unor ingrediente ale societăţii moderne.

10.15.08

Dorinţa – simţământ precursor unei schimbări

Posted in Succesul at 3:50 am by rast

Dorinţa este un concept foarte controversat în filozofiile cu caracter spiritual, acele teorii care neagă aproape tot ceea ce a creat civilizaţia modernă. Astfel, filozofiile indiene (orient), promovează ideea de a distruge în totalitate dorinţa din individ. Filozofiile toltece oferă susţin înlocuirea dorinţei cu o alternativă: intenţia – fiind o dorinţă, un plan prestabilit, dar la al cărei realizare să nu ţii… să-ţi fie indiferent rezultatul… chiar dacă munceşti, te străduieşti, pentru realizarea lui.

Citise odată o idee promovată de o religie mai apropiată de creştinism, care atribuia toate evenimentele cotidiene unei forţe divine: “Dumnezeu vorbeşte oamenilor prin dorinţe!”

Viaţa i-a oferit o gamă mare de experienţe, inclusiv aceea de a trece prin starea de lipsă de dorinţă. Această stare, mult apreciată în orient, dă naştere unor stări foarte dificile pentru o persoană care trăieşte în tumultul vieţii occidentale.

Simte “o adiere” de dorinţă! Nu este ca dorinţa obişnuită pe care o simte omul normal/obişnuit. Este mult mai slabă în intensitate şi poate fi oprită raţional, gândind contrariul. Îşi pune întrebarea: “de unde vine acea dorinţă?” Nu a avut astfel de dorinţe nici în anii tinereţii, zbuciumaţi de multiple tendinţe a a-şi satisface toate poftele.

Este o noutate pentru el. Nu a mai simţit boare de dorinţă de atâta vreme. Nu ştie cum să interpreteze această noutate, poate fi un semn, că se va ivi o oportunitate în viaţa lui, care să satisfacă acea dorinţă?

« Previous entries