Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for August, 2008

08.29.08

Viaţa fără sens

Posted in SF natural at 3:14 am by rast

Punea suflet în ceea ce făcea. Un simţ interior l-a învăţat să preţuiască viaţa din jur şi să respecte ceilalţi semeni ai lui cu care intră în contact. Chiar dacă nu se conforma în totalitate sistemului de valori al societăţii în care trăieşte, respecta valorile celorlalţi şi încerca să fie responsabil cu ceea ce făcea.

A venit o vreme în care avea mari dezamăgiri. Lumea din jur parcă o luase razna, nimeni nu-şi mai asuma o responsabilitate minimă, totul era parcă o bătaie de joc. Începuse o mare suferinţă pentru el. Încerca în continuare să depună eforturi pentru a fi bine acolo unde era. Încerca să fie responsabil de faptele lui şi prompt atunci când i se cerea ceva. Chiar dacă el era corect şi lucra cu eficienţă bună, făcând parte dintr-un angrenaj întreg, toată maşinăria se învârtea greoi, aproape fără randament.

Credea că a nimerit într-o zonă proastă, retrogradă! A încercat să evadeze, să-şi găsească un alt mediu mai propice unei vieţi responsabile. A început o amplă căutare! S-a izbit de vechiul “unde dai şi unde crapă”! A căutat un alt loc dar a ajuns la concluzia că peste tot este la fel! O lipsă de responsabilitate generalizată. Parcă nu-i vine să creadă! Caută în continuare! Zilele trec! Din ce în ce mai
rău! Negativităţile parcă se înmulţesc! Viaţa nu mai are parcă nici un sens! Totul s-a înfundat! Scapă cine poate!

Încearcă să-şi menţină un mental curat. Mizeria din jur să nu-l acapareze! E din ce în ce mai greu! Negativităţile asaltează psihicul uman din toate părţile. O simplă indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplă nu mai este eficientă, trebuie ceva mai mult, o idiferenţă mai mare… o “durere în cot” de tot şi de toate! Spuneau unii filozofi că viaţa merită trăită pentru micile bucurii care le poţi trăi. Viaţa aproape nu mai are mici bucurii sau dacă mai sunt, ele sunt acaparate de marile negativităţi. O floare se vede pe sufrafaţa unei mlaştini. Chiar dacă mlaştina este mizerabilă, floarea reuşeşte să aducă şi ceva pozitiv. Mlaştina a început să facă valuri! Floarea abia, abia se mai zăreşte! Trebuie să-ţi faci o floare în imaginaţia ta!

Începi să ajungi la concluzia că este bine să trăieşti în imaginaţia ta. Să-ţi faci lumea ta de vis! Să te rupi de realităţile din jur şi să trăieşti din surogatele minţii tale. Imaginaţia şi iluzia unei lumi naturale ar trebui să aibă rolul unui drog: să producă stări pozitive. Să-ţi provoci singur, cu ajutorul imaginaţiei, acele stări capabile să lupte cu negativităţile exterioare, să nu apelezi la medicamente provocatoare de stări mentale de linişte sau nepăsare!

08.28.08

Transformare radicală

Posted in Viata at 4:44 am by rast

Citeam un articol despre copiii din Belgia care prin clasele primare abia reuşesc să scrie corect. Mulţi dintre ei au probleme cu ţinutul creionului sau pixului în mână. Vina este dată pe tastatura calculatorului şi pe tendinţa din ce în ce mai mare a copiilor de a folosi PC-ul. Nu mi se pare un lucru rău… nici bun! Este pur şi simplu o transformare a societăţii la care lăum parte în mod activ.

De-a lungul istoriei au fost numeroase schimbări de paradigmă… poate aceasta este una dintre ele: înlocuirea condeiului (pix, stilou, creion, carioca, etc.) cu tastatura. Chiar dacă marea majoritate a oamenilor (iniţial şi eu am fost tentat de a gândi aşa…) gândesc că este o transformare în rău există, la o privire mai în perspectivă, şi consecinţe pozitive ale acestei transformări: economia de hârtie, cerneluri şi alte substanţe toxice.

Când mă gândesc la economia de hârtie mă gândesc automat la copacii salvaţi de la tăiere, implicit la frunzele prin care circulă clorofila şi produc O-doi-ul (O2) atât de necesar plămânilor noştri.

Nu sunt adeptul unui învăţământ online, de acasă, stând comod în faţa unui PC, eventual al unui laptop… cocoţat în vârful patului. Acest tip de învăţământ este categoric greşit, cu mari probleme în procesul de înţelegere a ceea ce trebuie învăţat. Comunicarea face-to-face este net superioară unei comunicări bit-uite. Nu intru în detalii, s-a demonstrat certamente, superioritatea şi eficienţa unei comunicări non-verbale. Gesturile, mimica, intonaţia glasului unui profesor, sunt de ne-înlocuit. Am fost profesor, un an de zile (fizică şi chimie, clasela V-VIII)! Nu ştiu cât au învăţat juniorii ăia de la mine, eu am învăţat foarte multe de la ei. Am învăţat despre natura omului, despre adevăratele lui înclinaţii şi potenţiale. Am trecut peste metodologia standard de a scrie pe tablă formule şi definiţii. Îi băteam la cap cu explicarea fenomenelor până zăream în ochii lor acele priviri luminoase care arătau faptul că au înţeles procesul.

Apropo de transformări radicale: pentru un învăţământ sănătos şi de durată, aş scoate definitiv ideea de ghiozan şi încărcătura lui totală (caiete, cărţi, pix-uri). Procesul de învăţământ să se desfăşoare undeva în natură (parcuri, grădini, sere, etc.) cu explicaţii amănunţite, fără definiţii şi formule standard, pe care majoritatea le tocesc/memorează (uneori memorie vizuală) fără a înţelege NIK!

Se spune că învăţământul românesc este la pământ! Părerea mea este că întreg învăţământul este în aer :) , de pe toate continentele Terrei! Nu sunt împotriva unui sistem educaţional, toate speciile învaţă… dar fără hârtie şi creion. Uitaţi-vă în jurul vostru, la păsări, la animalele domestice sau sălbatice… toţi învaţă; juniorii învaţă de la cei mai mari, de la părinţi; dar iau lecţii live, practice… nu teorii, definiţii şi formule.

Fundamentele învăţământului teran sunt proaste, degeaba încercăm să-l cârpim cu fel de fel de reguli noi şi revoluţionare… baza/temelia lui este putredă… trebuie o altă temelie.

A ierta, iertare

Posted in Viata at 2:45 am by rast

A citit în ultima vreme foarte multe idei despre iertare, oameni care vorbesc despre cât de bine este să ierţi, să nu mai urăsti/dispreţuieşti pe cel ce odată te-a rănit/jignit. E bine să ierţi pentru a nu purta în tine sentimente negative pentru diverse persoane. Îi ierţi şi gata cu negativităţile.

El, de mulţi ani nu are pe cine să ierte. Nu mai judecă pe nimeni. Au fost multe persoane care au avut scăpări faţă de el, uneori l-au jignit, l-au tratat aiurea, ca şi cum ar fi fort o cârpă nu un om. Nu l-a deranjat, nu i-au judecat. I-a lăsat în pace cu părerile lor. A început să se cunoască bine… a început să aibă încredere în el. Nu consideră că ideile lui sunt bune şi ale celorlalţi proaste, nu crede că el face bine şi ceilalţi greşesc. Fiecare face ceea ce crede de cuviinţă… “fiecare şi-o face cu mâna lui”, este stăpânul propriului destin.

Fosta soţie l-a minţit. El nu suportă minciuna, s-a hotărât să divorţeze. Soţia i-a cerut iertare.

- Nu am de ce să te iert. Tu îţi doreşti să trăeşti “normal”, să-ţi minţi soţul şi el să te mintă pe tine. Mie nu-mi place să trăesc o astfel de normalitate. Cine greşeşte dintre noi doi? Nici eu, nici tu. Fiecare vrea altceva în viaţă! Te iert acuma pentru a avea motiv să te iert şi peste 2 săptămâni şi peste 3 luni şi peste 2 ani, etc. Nu te condamn, nu am de ce să te iert. Tu alegi! Vrei să trăim împreună, nu mă mai minţi… vrei să minţi în continuare, alături de mine nu mai poţi trăi.

Ea a hotărât că nu poate trăi fără să mintă! Divorţul s-a pronunţat. Fiecare are ce şi-a dorit. El, de minciună nu a scăpat:) , este peste tot în jurul lui. Minciuna este omniprezentă precum aerul. Cum deschizi urechile, cum auzi minciuni. Când cunoaşte un om nou îi acordă prezumţia de nevinovăţie. După ce minte, între el şi omul respectiv se naşte un zid care se îngroaşă pe măsură ce timpul trece şi minciunile se adună. Nu-i urăşte pe astfel de oameni, nu are de ce să-i ierte. Dacă aşa le place lor să trăiască: să mintă şi să fie minţiţi.

Au fost şi fiinţe bipede care au încercat să-i facă rău, din diverse motive. S-a retras în cochilia lui, modificăndu-şi mult atitudinea de viaţa şi modalitatea de trai, astfel încât alţii să nu-i mai poată face rău. Trăieşte în societate, are colegi, vecini… unii au încercat să-l rănească, să-l jignească. Nu au reuşit. A devenit prea indiferent la toate valorile umane cu care oamenii se jugnesc între ei. A devenit aproape imun. A acceptat viaţa aşa cum este ea. Nu încearcă să mai schimbe pe nimeni, nu mai are aşteptări de la nimeni. Aşteaptă doar să treacă timpul… să vină tanti cu coasa!

08.26.08

Identificare

Posted in Viata at 4:26 am by rast

A reuşit să abţină un control foarte bun a mentalului său. A găsit acel buton de unde poate porni şi opri, atunci când vrea, orice gând. Îşi aduce aminte de practicile ce le avea la începuturi. Alegea locurile aglomerate, unde oamenii “se călcau în picioare”, nu sunt atenţi pe unde merg, dau peste tine, te lovesc. Număra până la cinci, trăgea aer plămâni, îşi făcea curaj şi intra în aglomeraţie. Încerca să pună stavilă stărilor de nervi şi cuvintelor/gândurilor ce-i veneau la gură. La început era greu, gândurile şi stările îl năpădeau, îl învingeau. La ieşirea din aglomeraţie era “plin de nervi” şi stări aiurea. A perseverat… la ieşire din aglomeraţie, nu mai are stări aiurea şi nervi, reuşeşte să şi le oprească încă din momentul apariţiei.

Acum testează acea putere a prezentului, atenţia este îndreptată spre simţuri şi gândurile reduse la tăcere. Simte bucuria de a trăi. Este o bucurie fără obiect, fără motiv. Oamenii normali se bucură dintr-un anumit motiv, au o sursă a bucuriei lor. Bucuria de a trăi, cum o numeşte el, este foarte aproape de puterea prezentului, de starea de a fi, atunci când gândurile tac.

Câteodată dă drumul la gânduri, le controlează, este atent şi la ceea ce simţurile îi transmit, simte şi bucurie. Uneori lasă gândurile să se exprime, se lasă purtat de gând. Lasă atenţia să se retragă de la ceea ce simte şi să se concentreze pe ceea ce gândeşte. Apare o rupere de la simţuri, o încetare a bucuriei. Îşi dă seama, putându-şi controla gândurile, le spune stop! Opreşte gândirea, îndreaptă atenţia spre simţuri, bucuria nu apare deodată, se lasă aşteptată. Este ca şi cum ar fi ajuns la epuizare şi are nevoie de revigorare pentru a apare din nou în conştient.

Se gândeşte uneori la termenul dat de mulţi filozofi, la termenul de identificare cu gândul. E un termen scurt, dar nu prea relievant. Atenţia este îndreptată exclusiv pe gând, celelalte capacităţi ale fiinţei umane sunt trecute pe pilot automat, o funcţie controlată de un mecanism robotizat al omului.

Cât trăiesc sau cum trăiesc?

Posted in Inteligenţă emoţională at 3:15 am by rast

Nu-l mai interesează de multă vreme durata vieţii. Multă lume vrea să trăiasca o viaţă cât mai lungă. De când a scăpat de frica de moarte nu-l mai interesează “viaţa lungă”. Îl interesează calitatea vieţii, să aibă o viaţă suportabilă. Viaţa este un fel de balanţă, într-un taler pune problemele, ceea ce-i creează stări de disconfort – în celălalt taler pune bunătăţile, ceea ce-i creează stări bune, de bucurie sau plăcere. Odată pusă într-un taler, starea este analizată din mai multe puncte de vedere, durată de timp, intensitate, etc. În primii ani ai tinereţii balanţa era pozitivă, înclina pe talerul cu bunătăţi speranţa într-o viaţă mai bună. Avea o credinţă, insuflată de cei din jur, că lucrurile evoluează, că omenirea tinde spre a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă. Odată cu trecerea anilor, pe măsură ce experienţa personală se îmbogăţea cu diverse cazuistici trăite, balanţa îşi schimba înclinarea. Rând pe rând multe din speranţele ce stăteau în talerul cu + treceau în cele cu – şi balanţa se înclina invers. La un moment dat speranţa s-a epizat. În talerul cu + nu mai era speranţă.

Începuse să creadă că are probleme de percepţie datorită unor idei personale preconcepute. Începuse să se resemneze că este pierdut… că este “dus cu capu’”. Nu mai vroia să lupte, să caute metode de însănătoşire. Credea că are probleme şi este bine să se stingă, să nu mai facă degeaba umbră pământului. Ceva în interiorul lui încerca să tragă de el, îi umplea rezervorul cu ceva carburant astfel încât să mai supravieţuiască… o ducea de azi pe mâine. Balanţa era fix pe zero, nici +, nici -. Începuse să-şi facă nişte griji de viitor. Lumea din jur se năruia, bruma de valori rămase din educaţia suferea mari cutremure, balanţa începea să se încline spre -. A început să ridice o rugă spre nevăzutele puteri, vroia un strop de adevăr: ce se întâmplă, are el probleme sau lumea a luat-o razna.

A început să se documenteze cum trăiesc alţii, care ste modalitatea lor de percepţie. Lumea este percepută la fel. Nu el are probleme de percepţie, lumea a luat-o razna. Se întâmplă ceva în lume. Oamenii mor din ce în ce, la vârste cât mai fragede… de boli ciudate, incurabile sau pur şi simplu mor… fără explicaţii. Oameni, cât de cât în vârstă care deja au asistat la moartea fiilor lor.

Nu, nu este problemă de percepţie, şi alţii au ajuns la aceeaşi concluzie. Nu-l bucură constatările, balanţa s-a echilibrat iar la zero, dar asta din cauză că a plecat ideea că are probleme de percepţie. În sfârşit ceva ce pleacă de pe talerul cu -.

Să se bucure că deja ajunge la 40 şi nu dă mari semne de slăbire peste puteri? Ocoleşte tot ceea ce ştie că poate să-i facă rău, tot ceea ce poate să se aşeze în talerul cu -. Ocoleşte alimentarea de la super-market-uri, produse cu multe toxicităţi. Preferă o alimentare cât mai aproape de natural. Sunt şi aici probleme. Toxicităţile antrenate în atmosferă sunt spălate de ploi, cărate în straturi de pământ şi apoi re-înmagazinate în produsele naturale ce sunt considerate alimente. Natura este răscolită… încă ceva pe talerul cu -. Cine va putea scoate acest – al naturii. Câţi ani va trebui naturii să se re-clădească, dacă oamenii o vor lăsa în pace? Dar o vor lăsa oamenii în pace?

08.23.08

Fetiţă cu rochiţă

Posted in Satiră şi umor at 4:01 am by rast

REAL:

Una bucată măicuţă bătrână (fără brâu de lână… avea pălărie de paie!) în lesă cu una bucată căţel cu blană naturală, făceau plimbarea de seară pe această vreme toridă de sfârşit de vară. Una bucată copil de 3-4 ani, ieşit la joacă în faţa blocului. Ochii zburdalnici ai căţelului zăriră codiţele bălaie ele fetiţei şi a început să glăsuiască, conform limbajului speciei sale de lătrători. După 3-4 hămăieli specifice, măicuţa bătrână trecu la prezentări:

- Nu-i frumos mamă, de ce latri la fetiţă? O sperii!

Încă 2 hămăieli.

- Taci mamă! Nu vezi că-i fetiţă. Are rochiţă. E fetiţă! Băieţii poartă pantalonaşi!

- Ai speriat-o! Uite că pleacă!


SATIRIC:

- Cum adică ce-s pantalonaşii? Nu ştii nici ce este aia o fustiţă? Da’ măta, căţeaua, nu te-a învăţat! Ce ai făcut în cei 7 ani de-acasă? Cum adică ai supt lapte! Ai mâncat ca porcu’, de educaţia ta cine să aibă grijă!

- Nu musai şcoli înalte, am văzut că dai rateuri la urcatul scărilor… dar măcar un parter cu demisol… ceva!

- Nu te interesează? Am observat eu că stai cu ochii numai după muşte şi pisici, săracele! Ce-ai cu ele? De ce le fugăreşti?

- Aşa fac toţi ai tăi? Foarte rău! Creaturi simpatice, îmblănite şi ele. Şi ce dacă n-au fustiţă? Nu au voie să se plimbe agale, cu nasu’ după vrăbii?

- Ia să-ţi bagi minţile-n cap şi să laşi pisicile în pace! Şi fetiţele! Să nu mai latri la fetiţe! Şi ce dacă miroase a scrob de ouă? Dacă asta a mâncat la prânz! Şi ce dacă rochiţa miroase a picioare de porc. Asta a mâncat acu’ 3 zile! A rămas o pată! Te uiţi la pete? Lasă pata! Uite ce flori frumoase pe rochiţă!

- Nici de flori nu ştii??? Nu ştii ce e aia o floare? Ălea de miroşi de dimineaţă când te scot afară! Le miroşi şi nici măcar nu ştii cum le cheamă! Uite alea sunt zambile, alea panseluţe…

08.22.08

Omul sfârşit

Posted in Inteligenţă emoţională at 4:45 am by rast

În tinereţe l-a frapat o idee dintr-o carte: “Casa Buddenbrook”, de Thomas Mann. Un tip, om de afaceri prosper, toate îi mergeau f. f. bine, a avut o cădere bruscă. Toate au început să-i meargă prost, relaţiile familiare, afacerile… toate…, incluviv probleme de sănătate. Omul, “destinul lui”, parcă se terminaseră brusc. Nu mai era loc şi pentru el! Îi sunase ceasu’: brusc, deodată şi instantaneu. Nimeni, dintre cei apropiaţi nu-şi puteau explica situaţia. Nici el nu putea să şi-o explice. A murit brusc!

Ideea l-a surprins! Cum ar fi posibil aşa ceva în viaţa de toate zilele. Citise o carte! Imaginaţia lui Thomas Mann, fără pregătiri în domeniul medical – psihologic. Ar fi posibil aşa ceva în viaţa reală?

Trece prin astfel de stări! Se simte ca un “om sfârşit”! Nu mai are motivaţie de viaţă. E un paradox: nu are motive să trăiască, dar nici motive să moară părăsească această viaţă. Se simte un om terminat! Nu mai doreşte nimic! Nu este o stare rea (ar avea motiv pentru suicid!), este o stare de echilibru relativ. Bătrâneţea nu-l sperie. Apropierea morţii îl lasă rece şi fără dorinţă de a trăi. Mintea e foarte lucidă, e foarte logică, voarte conştientă.

- Nu! Nu eşti în pragul morţii! A murit ceea ce ai fost! A murit manipularea din tine! Nu mai ai nimic de la alţii, nu mai ai nimic de la mediul în care trăieşti. A murit manipularea. Te naşti TU!

- Sunt gol! Nu mai am dorinţe! Mă simt sfârşit!

- Dorinţe! Ce-şi doresc oamenii? Ceea ce este la modă! Nu sunt dorinţele lor! Sunt manipulările celor din jur! Când nu mai ai dorinţă ai întreagă putere asupra ta! Dorinţa te manipulează! Când dorinţa încetează, începe adevărata alegere. Ai putere deplină asupra destinului tău!

- E greu! Încotro s-o apuc?

- Da! E greu! Abia acum începe adevărata responsabilitate. Până acum puteai da vina pe alţii, pe societate, pe educatorii tăi – că ei te-ar fi învăţat să… Nu mai ai pe cine da vina! Tu decizi: la stânga sau la dreapta. Responsabilitatea îşi aparţine. E viaţa ta. Vezi! O lipsă de manipulare: nu ai motiv nici să mori nici să trăieşti. Oamenii ce se sinucid au motive personale temeinice! Lipsă de apreciere, singurătate, depresii. Decizia e a ta: rămâi sau pleci!

- De ce să rămân? De ce să plec? Nu văd motive pentru nici una! E greu să rămân: condiţii foarte grele de viaţă: mâncare din ce în ce mai proastă, apă din ce în ce mai rea, aer din ce în ce mai toxic!

Sunt un nimeni

Posted in SF at 2:44 am by rast

Prea des i s-a repetat faza. În prea multe locuri distincte. Ceva deja dă de bănuit! O fi având viaţa un destin. Ceva “în linii mari”!!! Destinul lui ar fi “să treacă neobservat”. Ar putea spune că este vorba de “omul invizibil”, dar oamenii îl văd, dar îl consideră “un nimeni”.

La un fost loc de muncă: 6 oameni în birou, din care unul şef. De 3 sau 4 ori s-a întâmplat acelaşi dialog la telefon. Avea “prostul obicei” de a respecta orele de program, colegii lui deseori întârziau, minute bune. Sună directorul, “dimineaţa la prima oră”. Ridică receptorul:

- Cu şefu’, te rog!

- Nu a ajuns încă!

- Cu Andrei!

- Nici el nu a ajuns!

- Iar nu-i nimeni în biroul ăsta! Şi închide.

Păi cum să nu fie nimeni, dacă a răspuns o voce… o fi vocea lui sfântu’ Sisoe?

La un alt loc de muncă, unde răspundea mai rar la telefon, “s-a întâmplat” acelaşi dialog de vreo 3 ori.

La actualul loc de muncă, un tip deschide uşa biroului: îl vede, era singur, ceilalţi doi colegi încă nu ajunseseră la muncă (prea debreme pentru tinereţea lor!).

- Bună dimineaţa, colegii nu-s?

- Încă nu au ajuns!

- Iar nu-i nimeni în biroul ăsta.

Corect! Duhu’ sfânt ţi-a răspuns. Ba nu! nu-i duh, că l-ai şi văzul!!! L-ai salutat de bună dimineaţa.

O fi vreun semn de la cele divine, sau de la celelalte – de pe cealaltă baricadă a răului şi binelui. Ceva gen “pisica neagră”, cineva vrea să-i semnaleze deşertăciunea tuturor lucrurilor. El a încercat să facă ceva acolo unde este. A încercat să pună umărul să îmbunătăţească condiţiile cotidiene. Nu a fost băgat în seamă. Credea că este vina lui, că nu a ştiut să se facă înţeles. Se pare că nu de comunicare duce lipsă, ci de oameni care să-l observe. Cum ar putea să le arate oamenilor că pot trăi mai bine dacă el este tratat ca un nimeni. Cine să-l asculte pe nimeni?

-

Tânăr şi neliniştit

Posted in Inteligenţă emoţională at 12:41 am by rast

Tinereţea este o etapă de viaţă ireversibilă. După ce ai dat foile tinereţii, din cartea vieţii, începe o altă etapă cu alte probleme şi alte abordări ale vieţii. După buletin (şi nu numai) am terminat-o cu tinereţea. Păr cărunt, dureri de şale, riduri.

Neliniştea este o stare psihică generată de diverşi factori. Ea poate apare la tinereţe, dar şi în alte etape, chiar şi la bătrâneţe. Neliniştea, şi ea, am depăşit-o de multă vreme. E faină liniştea, îţi dă un mare şi stabil, punct de echilibru în viaţă. Dar, “te paşte“, un alt posibil aspect al vieţii: plafonarea. Nu mă refer aici la latura profesională a vieţii. Ea poate fi stimulată pe diverse căi, nu neapărat însoţită de nelinişte.

Mă refer la o latură personală, de dezvoltare personală. Ajungi să-ţi sistematizezi, pentru întreaga existenţă, anumite principii care te duc la plafonare. Viaţa cotidiană nu-ţi mai oferă ncici un alt punct de vedere, prin prisma căruia să priveşti viaţa şi să încerci o îmbunătăţire a principiilor existente. Ai nevoie, la un moment dat, să intri în contact cu idei noi, pe care să le analizezi şi să încerci să le integrezi în sistemul tău de valori şi atitudini de viaţă.

Din acest punct de vedere am rămas gol la un moment dat. Viaţa cotiduană, însoţită de marile transformări ce le cunoaşte de la zi la zi, nu-mi oferă puncte de vedere deosebite asupra vieţii. Observ la tineri tot felul de manifestări ale personalităţii, majoritatea maladive. Multe din aceastea pot fi catalogate drept “comportamente deviante” şi nu prea mai ai ce învăţăminte extrage.

Relativa linişte de principii mi-a fost zguduită de cartea domnului Pavel Coruţ: “Codul lui Zamolxe”. Conţine foarte multe idei progresiste asupra societăţii şi sistemului ei de valori. Din păcate :) , citind cartea, “inteligenţa emoţională” şi-a făcut pe deplin datoria, simţind ce şi cum trebuie catalogată şi integrată fiecare idee. Am terminat de citit carte, am rămas într-un vid informaţional. Cât timp am citit-o am avut sumedenii de idei pe care să le gândesc, cataloghez şi integrez – m-am obişnuit cu un flux mare de informaţii. Începe să-mi lipsească…

Un gând pe ne-gândite mă îndeamnă să fac un lucru care ar putea da naştere la diferite interpretări, pe un blog public. Cartea se termină cu un cod de percepte de viaţă, foarte bine sistematizat. Mă bate gândul să iau fiecare idee, punct cu punc şi să o comentez din punctul de vedere al ceea ce simt despre acea idee. Nu vreau să critic, nu vreau să completez (sunt foarte clar exprimate), vreau să înţeleg mai bine. Exprimând în scris o idee, îi vezi şi alte faţete pe care, doar gândind-o, nu le vezi.

08.21.08

Osho – casă, acasă

Posted in Citate Osho at 4:15 am by rast

Omul s-a născut fără casă, şi rămâne astfel toată viaţa: omul rămâne toată viaţa în această situaţie. Faptul de a accepta acest adevăr aduce cu sine o extraordinară transformare. Atunci nu mai căutaţi nici un cămin – deoarece casa este în afara voastră, diferită de voi înşivă. Şi toţi caută o casă. În momentul în care vă daţi seama că această lume este iluzorie, în loc să mai căutaţi un cămin, începeţi să căutaţi fiinţa care s-a născut fără cămin, fiinţa a cărei destin este acela de a nu mai avea un cămin. Nu este nici o modalitate de a avea un cămin. Acesta este miracolul: în clipa în care realizezi faptul că nu există nici o cale de a-ţi face un cămin, întreaga existenţă devine căminul tău. Atunci, oriunde ai fi, te afli acasă.


“Omul s-a născut fără casă, şi rămâne astfel toată viaţa”… ani de zile nu mi-am pus serios problema de “casă”. Au fost nişte inundaţii, acum câţiva ani. Am văzut oameni plângând că puhoiul le-a luat tot… toată munca vieţii… toată aoniseala… inclusiv casa. A fost, pentru mine, un moment de cotitură. Pâmă atunci şi eu voiam casă, acareturi, etc. Atunci, am realizat, cât de trecătoare sunt toate agoniselile materiale. Ele pot fi spulberate în câteva clipe. Munca ta de o viaţă… poate fi spulberată în câteva clipe. Atunci mi-am pus, foarte serios, problema: ce merită să strângi în viaţă.

Un răspuns foarte clar nu mi-am dat nici acum :) . Chiar dacă am adunat amintiri, peisaje, idei filozofice… adică am agonisit chestii stocabile în locaţiile memoriei mele, considerată de mine, mai greu de pierdut! La ce mă ajută ele!

“Faptul de a accepta acest adevăr aduce cu sine o extraordinară transformare”… da! Pe mine m-a transformat foarte mult, dar nu acel adevăr de care vorbeşte Osho: să realizezi că rămâi toată viaţa fără casă, ci m-a marcat ideea de cât de uşor pot fi toate pierdute. Din acel moment am început să nu mai cheltui bani pe a agonisi lucruri materiale, decât strictul necesar; şi am început “să investesc” în cultura mea, în puterea mea de cunoaştere şi înţelegere a lumii care mă înconjoară.

“Atunci nu mai căutaţi nici un cămin”… da! Sunt multe cuvinte care ar putea desemna ideea de casă. Unul dintre ele este “cămin”. Acesta desemnează nu numai zidurile tencuite şi frumos finisateci şi prezenţa altor persoane fizice care să contrubuie la alcătuirea acelui cămin: soţ/soţie, copii, etc.

Un alt cuvânt ar fi acela de “adăpost”. Chiar dacă îmi plac ideile lui Osho, despre faptul că “omul rămâne fără casă toată viaţa”, nu pot neglija necesitatea unui acoperiş deasupra capului… în orice anotimp. Am dormit la cort, zile multe… şi la mare şi la munte. M-a plouat, am putut face diferenţa/comparaţia între o casă temeinică şi… o prelată întinsă. Un acoperiş deasupra capului este necesar în viaţa unui om, o casă zorzonată este oarecum inutilă… mai bine zis zorzoanele. Sunt bune şi astea, dar nu toate… ele depind de preferinţele personale.

“În momentul în care vă daţi seama că această lume este iluzorie”… ATENŢIE! idee falsă! Această lume nu este iluzorie, este cât se poate de reală. Iluzorii sunt ideile şi reprezentările ce ni le facem despre viaţă, despre scopul ei şi fericirea ei.

“Atunci, oriunde ai fi, te afli acasă”… o altă modalitate de a exprima ideea de unitate, acel moment de realizare a unităţii.

« Previous entries