Archive for December, 2007
12.25.07
Posted in Vorbe virusate at 1:30 am by rast
“Subtil” - nu se vede. Face parte integrantă din ceea ce se poate numi psihic.
Dacă partea vizibilă a fiinţei mele a cunoscut, pentru anul 2007, o stagnare aproape totală, ea se compensează cu astă-laltă parte, care s-a aflat într-un amplu proces de schimbare/transformare. Cu toată puterea de convingere de care sunt în stare, aş încadra această transformare în partea de dezvoltare personală a fiinţei mele.
În linii mari, aş putea defini acest proces ca fiind o aducere a mentalului meu la o stare de non-implicare şi detaşare de mizeria şi haosul vieţii vizibile; la o pierdere totală a încrederii în valorile materiale şi o majorare a încrederii în Forţele Pozitive ale Universului.
Din toată poezia lui Pavel Coruţ, de aici, mă regăsesc foarte bine în cele 2 versuri:
Dacă Legiuirea Firii
O vei crede doar părere
Ani de zile, ghidat de ceea ce simţeam, am învăţat să mă conduc şi să respect alte principii de viaţă decât cele obţinute prin anii de educaţie. Am învăţat crâmpeie din “Legiuirea Firii” şi am învăţat că trebuie să le respect chiar dacă ele sunt călcale în picioare de cei din jur. Astfel de călcături, mă deranjau şi revoltau.
Anul ăsta am învăţat să mă stăpânesc, am învăţat să suport călcăturile, chiar dacă unele dintre ele mă ating şi pe mine pe bombeu. Le suport şi le fac faţă fără a mă consuma, fără a le indexa în partiţiile cu memorie free a mentalului meu.
Am învăţat să pot trăi într-un haos vizibil, bazându-mă doar pe potenţialităţi utopice, inspirate tot de simţirile subtile ale fiinţei.
Procesul nu s-a încheiat. De aici derivă şi marea aşteptare pentru anul care vine.
Permalink
12.24.07
Posted in Vorbe virusate at 10:35 pm by rast
Cum ziceam şi altă dată: fără “:)” că ar umple post-ul!!!
“Vizibil” pentru că el este conform cu sistemul de valori în care crede societatea asta, în mijlocul careia îmi desfăşor activitatea cotidiană, şi cu care va trebui “s-o dau la pace” oarecumva.
“Vizibil”, pentru că poate fi perceput cu cele două luminiţe aşezate simetric (în majoritatea cazurilor), faţă de olfactivul din dotarea oricărei fiinţe bipede, parte integrantă a societăţii de mai sus.
Vizând conceptul/starea de “singurătate”, care are tendinţa de a deveni omniprezentă în ex-menţionata societate, mă văd pus în situaţia să recunosc întâietatea acestui aspect în viaţa cotidiană: diurnă + nocturnă. Multe persoane cu care am interacţionat anul acesta mi-au precizat punctul lor de vedere: “tot singur? tot singur? n-ai găsit şi tu o fraieră care să-ţi spele, facă de-ale gurii şi curat prin casă?”.
Celor care aveau răbdare să asculte şi răspunsul, celelalte două orificii simetrice faţă de olfactiv le erau injectate cu următoarea explicaţie: condţia necesară, dar nu şi suicientă de “a găsi” ceva, în principiu orice, este de “a căuta“; dacă nu am căutat, cum puteam să găsesc? Cică e prea multă teorie şi puţină practică în ideea de mai sus…
Deci, din acest punct de vedere “staţioner”.
Un alt punct de vedere ar fi veniturile lunare; leafa; salariul. Aproape staţioner şi aici. Ca să fiu mai exact, ar fi vorba de un uşor urcuş: un 6%-7%. Dacă ar fi să-mi găsesc o scuză şi aici, nu ar fi greu: nu am depus nici un efort în acest sens.
La capitolul ţoale, acele materiale textile, frumos îmbinate, croite şi cusute, numite şi haine - staţioner deasemenea. Noroc de Moş Culiţă care mi-a adus trei perechi de împletituri, numite şi ciorapi. A-nceput de jos gagiu’!!!
Şi aici preocupările mele au fost minime, neglijând aproape complet domeniul, chiar şi la nivel de gânditor, dar-mite la nivel de intenţiator şi de făptuitor.
Permalink
Posted in Java, PHP at 8:25 am by rast
Vorba veche: “teoria ca teoria…, dar practica ne omoară!” se aplică şi în domeniul noilor tehnologii.
Această practică, de a realiza anumite lucruri/produse, conforme unor percepte teoretice şi de a ţine mai puţin seama de aspectele practice, este veche, antică şi de demult - şi va continua, probabil, pentru totdeauna. Chair sunt curios dacă se va schimba ceva n această adordare peste 15-20 de ani. Sper să apuc acele vremuri 
.
Un articol relevant despre implementarea unor programe ce au la bază teoriile ci nu aspectele practice, este un articol scris pe Agora media, aici, despre programele CRM, care explică, în mod indirect, de ce astfel de programe se implementează greu în cadrul unor firme.
Nu mentalitatea end userilor este de vină, nu frica lor de a rămâne fără servici, fiind înlocuiţi de calculator, ci ne-utilitatea oferită de astfel de programe.
Se dau, ca modalităţi de îmbunătăţire, 3 posibile “bariere” ce trebuiesc depăşite pentru o bună implementare şi utilizare a aplicaţiei de către personalul direct implicat în activitatea de vânzări.
La primul punct se zice: “Sistemele CRM nu oferă echipei de vânzări informaţii folositoare“… nu cred că aş putea comenta ceva. Este prea evidentă exprimarea…
Dacă ar fi “să trag spuza pe turta mea”, ar trebui “să mă bat cu cărămida” de cheptu-mi pirpiriu şi să mă laud cu o altă atitudine, chiar în aplicaţia ce o realizez la job-ul curent. Se spune, în articolul citat mai sus: “sistemele CRM includ rapoarte standard … rareori includ opţiuni care să răspundă nevoilor specifice ale oamenilor de vânzări“. “Simt”, foarte pregnant şi aplic, ideea de a realiza aplicaţia cât mai configurabil, cu cât mai multe opţiuni de particularizare a rapoartelor ce se imprimă. Cea mai “strasantă” opţiune în acest sens, este tipărirea cu cel puţin două mărimi ale fontului de caractere, având în vedere existenţa, pe viitor, a unui client cu dizabilităţi de vedere.
Soluţia de care se vorbeşte: “întrebaţi oamenii de vânzări ce informaţii doresc să fie integrate“, efectiv mă şocheză. Nu pot concepe, cu mintea mea de programator vechi şi ruginit , că se poate instala/implementa un program sau o aplicaţie, fără să întrebi utilizatorul de ce fel de informaţii are nevoie.
La bariera a doua se spune: “sistemele CRM conţin foarte multe informaţii şi astfel, intimidează“… culmea, conţin foarte multe informaţii, dar nu cele utile oamenilor de vânzări, cu alte cuvinte: bălării… sau bâzdâgănii, dacă preferaţi acest termen .
Unde-i cărămida :), că iar tre’ să mă pălesc!!! Se zice “văd un formular cu toate câmpurile posibile“, în aplicaţia ce am realizat-o am găsit o metodă sa afişez doar câmpurile ce sunt necesare; cele inutile nu apar deloc.
La acest punct vă dau eu o soluţie: dacă nu puteţi realiza aplicaţia să fie customizabilă din fişiere externe (fişiere text) , încercaţi să faceţi separarea/proiectarea bazei de date, în tabele cât mai specifice fiecărui grup de informaţii. Informaţiile despre un client pot fi conţinute într-o tabelă sau împărţite în mai multe.
A treia barieră: “sistemele CRM sunt consumatoare de timp” este evidentă prin inutilitatea datelor ce trebuie introduse.
Permalink
12.21.07
Posted in Java at 2:00 am by rast
O veche vorbă românească/bătrânească, valabilă pe toate meridianele globului locuite de oameni care vor să facă ceva. Este valabilă şi în programare, de orice fel ar fi ea: web, de sistem, de aplicaţii end user, etc…
Nu mică mi-a fost mirarea, când am auzit/citit pe .net că programatorii care lucră la FireFox, după o perioadă de optimizare, au eliminat peste 300 de memory leaks.
Dar ceea ce am citit: Developers are continuing to work on optimizing memory use - a avut şi o parte amuzantă pentru mine, fiind pus (parţial) în aceeaşi situaţie: de optimizare a codului, dar nu din perspectiva utilizării memoriei. Aplicaţia mea e mică faţă de un mastodont ca FF/browser web. Cu toate astea deja am găsit (am avut vreo 3-4 ore în care am căutat părţi de cod optimizabile) 6-7 soluţii mai performante… ATENŢIE!!! nu am spus soluţii mai bune.
Dacă ditamai firma lui Mozilla, are astfel de erori: peste 300… numai memory leaks-uri; ce să mai spunem de o firmă românească, care face aplicaţii cu programatori vechi şi ruginiţi .
Când discutăm de softuri performante (nu mă refer la cele care merg, ci la cele care merg bine) e vorba şi de strategii de programare. În vremea tinereţii mele , când se disputa un adevărat război între partizanii LINUX şi cei WINDOWS (numiţi şi geam-gii), se mirau unii de ce softul (de data asta un sistem de operare) scris de o echipă de programatori bine organizaţi şi ierarhizaţi (MicroSoft), scriu un cod cu mai multe problema decât nişte programatori disparaţi şi mai puţin organizaţi.
Răspunsul a venit de la un angajat MicroSoft: una e să scrii cod sub stresul unui dead-line foarte restrictiv, impus de agenţii de marketing al firmei; şi alta e să scrii cod din pasiune, fără grabă, fără stres.
Permalink
12.20.07
Posted in Java at 12:51 am by rast
Când m-am dus la şeful meu să cer ceva detalii despre partea de stocuri ce ar fi trebuit să o dezvolt/programez, am fost pus în postura unei răsturnări de situaţie, în sensul că s-a răzgândit. Prioritar a devenit softul de pe automatul programabil (PLC), nu numai ca optimizare a codului, ci şi ca ulterioare dezvoltări.
Mai am şi eu “o parte” care “îmi stă pe creier”: documentaţia, mai bine zis: manualul de utilizare. Programul care l-am programat nu are o “carte tehnică” - manual de utilizare. Firma fiind certificată ISO9001 trebuie să pună la dispoziţia clienţilor astfel de documentaţii.
Softul de pe PLC are o “carte tehnică”, scrisă de persoana/programatorul de dinaintea mea. Nu este un lucru foarte urgent, dar trebuie făcut şi acesta. E prima dată când scriu o documentaţie la un soft realizat, şi trebuie avut în vedere că această documentaţie nu este destinată unor persoane de specializare informatică, ci oamenilor care doar ştiu să “butoneze” mici aplicaţii, cu o altă pregătire. Deja am fost avertizat că va trebui să folosesc un limbaj ne-informatic.
Îmi propun, totuşi, să nu abandonez ideea unui soft de stocuri, chiar dacă am început “să pendulez” între stocuri şi CRM.
Nasoală tare, starea asta când nu “ţi se dă” să faci ceva, şi trebuie să alegi tu. Nu fac parte din cei care amână, spunând că nu este timpul… şi aşteaptă, uneori ani buni, timpul potrivit. Dar nici nu simt ce anume să fac. Simt că trebuie să fac ceva - programare Java, dar nu simt o înclinaţie spre o anumită aplicaţie.
Permalink
12.18.07
Posted in Java at 1:23 am by rast
Swing este o ierarhie de clase, proiectată, continuu dezvoltată şi distribuită de firma SUN, iniţiatorul (ca să nu spun părintele: mama, tata, barza…) limbajului de programare Java. Nu voi face “o introducere” în Java sau un tutorial pentru începători; voi încerca să exemplific modul de utilizare a unor componente ale limbajului, pornind de la o aplicaţie practică.
Nu vreau să fac traduceri de tutoriale sau pagini găsite pe Internet, vreau să detaliez anumite “strategii” de programare pe care le-am învăţat “pe propria-mi piele” (cu tocirea respectivilor neuroni şi tastaturi). Asta nu înseamnă că nu mă voi inspira din anumite documentaţii descrise de alţii pe .net şi găsibile cu ajutorul prietenului Google. Dar nu vor fi simple traduceri, şi oarecum nişte adaptări.
Profit de faptul că la job am ca temă de programare o aplicaţie (mai bine zis, un modul al unei aplicaţii mai vaste) de gestionare de stocuri, şi voi realiza încerca să realizez o ierarhie de clase (un pachet) destinată să rezolve, cât mai amplu, problema stocurilor.
Problema este că nu am nici o specificaţie la această aplicaţie. Doar tema: “gestionarea stocurilor”. Va trebui o proiectare a bazei de date (tabele, câmpuri şi relaţii relaţionări) şi o amplă documentare din partea mea cu tot ceea ce înseamnă stocuri (de materii prime deocamdată).
Orice indicaţie/idee este bine-venită.
O enumerare şi clasificare a componentelor pachetului Swing o puteţi găsi aici, documentaţie oficială de la SUN.
Permalink
12.14.07
Posted in Inteligenţă emoţională at 3:48 am by rast
S-a constatat statistic, în mai multe ţări ale lumii, că multe persoane care primesc cadouri, cu ocazia acestor sărbători de iarnă (probabil şi cu ocazia altor sărbători), preferă să le vândă ulterior, prin magazine de second-hand. Şi încă câte persoane nu ar mai fi, care păstrează cadoul, în virtutea altor motive, decât cel al plăcerii stimulată de posesiunea acelui cadou.
Care ar fi cauza unei astfel de atitudini, de a vinde/înstrăina cadoul primit?
Motivul cred, este foarte simplu: cadoul nu era/este cel dorit.
Rădăcina problemei ţine de inteligenţa emoţională a celui care dăruieşte.
Persoana care dăruieşte, ar trebui să empatizeze cu persoana căreia îi dăruieşte, pentru a putea alege darul, funcţie de dorinţele şi/sau nevoile persoanei respective.
Această capacitate, de a determina necesităţile şi dorinţele celor apropiaţi, este catalogată ca un domeniu distinct al inteligenţei emoţionale, aici; şi poate fi un punct destul de important pentru stabilirea de noi relaţii sau continuarea celor vechi, dar de o calitate mult îmbunătăţită.
Multe persoane fac cadouri sub impulsul unei gândiri de genul: “e normal ca şi X să-şi dorească…”. Dar de ce? Chiar dacă majoritatea oamenilor îşi doresc cutare şi cutare, X de ce nu şi-ar dori altceva? De ce noi oamenii (fiecare dintre noi), îi băgăm pe toţi ceilalţi în aceeaşi oală, numai noi ne credem deosebiţi? Fiecare persoană este deosebită în felul ei.
S-a dovedit, de-a lungul istoriei, că încercările de a pune o masă mare de oameni pe acelaşi capalod, au dat greş. Dar greşeala continuă, nu se trag învăţăturile de minte corespunzătoare.
Permalink
12.12.07
Posted in Java at 2:49 am by rast
Am dat de greu!
Cam care este “esenţa problemei”? Firma la care lucru’, face automatizări la diverse staţii de betoane şi/sau asfalt. Staţiile nu sunt toate la fel. Unele, mai pretenţioase şi care fac produse (beton, asfalt) cu caracteristici mai calitative, lucrează cu aditivi; unele lucrează cu mai multe tipuri de ciment, etc.
În această situaţie, în care softul pe care-l faci/programezi, se instalează în diferite configuraţii, ai două posibilităţi de dezvoltare:
- faci câte un program, clar şi bine definit, pentru fiecare configuraţie/client (staţie) în parte
- faci un singur program, clar şi bine definit, care include toate sau cât mai multe configuraţii posibile, după care, prin setări diverse, particularizezi programul pentru cazul dat.
Persoana/programatorul de la care am preluat programul, a optat pentru prima variantă şi a realizat câteva programe. E un fel de haos. Marele dezavantaj al unei astfel de soluţii este că, atunci când vrei să realizezi o îmbunătăţire/modificare a programului (din diverse motive: se schimbă legislaţia, ai tu sau un coleg, o idee beton , etc.) trebuie să modifici foarte multe programe/fişiere de cod sursă.
Eu am ales a două variantă, a programului generalizat, cu setări particularizante. Totul a fost OK, atâta vreme cât programul a fost de dimensiuni mici (sub 4000 linii de cod). De vreo 3-4 săptămâni lucrez la nişte îmbunătăţiri majore (codul va trece sigur de 6000 linii) care, practic, le-am cam terminat.
Dar abia acum începe greul :). Când am făcut adăugările respective, nu am ţinut cont foarte strict de setările particulare şi acum, la final, constat că programul funcţionează pentru unele setări iar pentru altele “nu prea”. fain termenul “nu prea funcţionează” pentru un program PC. Dar la ce mă refer: programul merge, nu crash, dar dă rezultate proaste, de exemplu: la un tabel, încurcă două coloane între ele.
Mai am ceva de muncă!
Sper să mă ajute Moş Crăciun aducându-mi, în tolba-i plină, multă, multă inspiraţie (expiraţie am suficientă ).
Permalink
12.08.07
Posted in Inteligenţă emoţională at 1:09 pm by rast
5. Manevrarea relaţiilor. Arta de a stabili relaţii înseamnă în mare parte capacitatea de a gestiona emoţiile celorlalţi. Capitolul 8 se ocupă de competenţa socială, dar şi de incompetenţa la acest nivel şi de capacităţile specifice implicate. Acestea sunt capacităţile care contribuie la o mare popularitate, la spiritul de conducere şi la eficienţă în relaţiile interpersonale. Cei care excelează în aceste abilităţi se descurcă bine în tot ceea ce înseamnă interacţiunea pozitivă cu ceilalţi, aceştia sunt adevărate vedete pe plan social.
Daniel Goleman, Inteligenţă emoţională,
editura “Curtea veche”, 2001, pag.62
“Arta de a stabili relaţii”… Da! Mai ales, în ultima vreme, în care marea majoritate a oamenilor au un sistem din ce în ce mai îngust de relaţii care îi mulţumesc, stabilirea unor relaţii echilibrate a devenit o artă.
“capacitatea de a gestiona emoţiile celorlalţi”… deja se face “o subtilă” referire la ideea de manipulare. A gestiona, nu înseamnă doar a cunoaşte, ci şi “a provoca” - a crea condiţiile favorabile - apariţiei unor anumite emoţii.
“adevărate vedete pe plan social”… interesantă sintagmă: “vedete pe plan social”. O fi echivalentul românescului VIP? Cunoaşte-ţi vedete sociale, fie ele în cercul intim de amici, sau în mass-media?
Permalink
Posted in Inteligenţă emoţională at 9:58 am by rast
4. Recunoaşterea emoţiilor în ceilalţi. Empatia, o altă capacitate care se clădeşte pe baza conştientizării de sine emoţionale, este fundamentul “capacităţii de înţelegere a celorlalţi”. Capitolul 7 va investiga rădăcinile empatiei, costul social al surzeniei emoţionale şi motivele care duc de la empatie la altruism. Cei care sunt empatici sunt mai atenţi la semnalele sociale subtile ce indică de ce au nevoie sau ce vor ceilalţi. Aceasta îi face să fie mult mai potriviţi pentru profesiunile care presupun grija faţă de ceilalţi, cum ar fi profesorii, agenţii de vânzări sau cei din domeniul managementului.
Daniel Goleman, Inteligenţă emoţională,
editura “Curtea veche”, 2001, pag.61-62
“Cei care sunt empatici sunt mai atenţi la semnalele sociale subtile ce indică de ce au nevoie sau ce vor ceilalţi”… o exprimare faină: “semnalele sociale subtile”, care face distincţie între două lucruri, după părerea mea fundamentale în existenţa unei persoane: “nevoie” şi “dorinţă”,
Permalink
Next entries » · « Previous entries
