Archive for November, 2007
11.23.07
Posted in Java at 2:15 am by rast
Golănie, vine vorba! Deja am făcut una 
, în loc să muncesc (scriu cod Java), scriu pe forum tot felu’ de prostii ce-mi trec prin minte. Una de dată recentă, cu strănuturi şi mucino de la colegu’!
La programul la cere lucrez am de făcut proceduri de Adaugare, Modificare, Ştergere a unor… chestii. La modul general, sunt foarte multe situaţii de întreţinere a unor baze de date, în care trebuie implementate proceduri de adăugare/modificare/ştergere a înregistrărilor unor tabele. Pentru astfel de proceduri mi-am făcut “un stil de lucru”, ca în figura de mai jos:
Este o fereastră standard pentru mine, aşa lucrez de ani de zile: prezint (afişez) tabela în partea stângă a ferestrei şi apoi cele trei butoane STANDARD: Adăugare. Modificare, Stergere - sau, pe scurt AMS.
Gândul “mă bate” la ceva mai vast: să scriu o serie de post-uri în care să explic, ce exemple clare de cod Java , cum se crează şi ce se utilizează astfel de ferestre sau proceduri de întreţinere a unor tabele.
Şi de ce nu, un mic tutorial despre aceste ferestre, tot cu exemple de cod Java. Iar în limita timpului disponibil exemplele vor fi un applet Java, care va rula în browser, deci: programare web.
Permalink
Posted in Mărturisiri at 12:20 am by rast
Ierta-tă să-mi fie bârfa şi indignarea de dis de morning , dar NU MAI POT!!! Trebuie să urlu la lună! Luna s-a ascuns, nu vrea să mă mai asculte. S-a plictisit şi ea săraca. A rămas blogu’ ăsta săracu’. Cât a mai suporta şi el.
Se încheie a 5-a (cinci) săptămână (5×7 = 35 zile) de când urechile mele sunt “franjurate” de tusea şi mucino-sorbţia colegului de birou. A venit la muncă (la noi nu este un program cu un orar strict) de vreo 10 minute. Deja sunt “plin” de…
Şi am de muncă! Teoretic ar trebui să am condiţii propice, să mă pot concentra să fac o muncă de calitate. Care-i faza cu munca! Iată că am şi veşti bune!!!
Săptămâna trecută unul din clienţii noştri a trimis firmei o listă imprimată, cu vreo 5 modificări în programul pe care l-am livrat.
M-am exprimat greşit mai sus! “Programul” livrat, este compus practic din 2 programe:
- un program pe automatul programabil - o
varză îmbinare între 2 limbaje de programare: ST şi LD, pe care l-am preluat de la fostul programator,
- un program pe calculator - care recepţionează ceea ce transmite (mai bine zis ceea ce se produce cu) PLC-ul. De la fostul programator am “moştenit” un program în C#, pe platforma .NET. Ne-fiind un fan MicroSoft, “am întors foaia” şi am re-programat acea aplicaţie în Java. Nu am făcut-o doar de mofturi . C# lucra cu o bază de date .mdb, Java lucrează cu MySQL…, avantajele sunt mai multe.
Din cele 5 modificări, 4 mi-au revenit mie, în programul Java, de pe PC; şi 1 colegului meu, programul de pe PLC.
Avem, ca termen de livrare, 7 decembrie. Adică 3 săptămâni de la punerea problemei.
În săptămâna ce a trecut, mai mult am analizat modificările (mai bine zis adăugările) ce trebuie făcute şi am stabilit (eu cu sine însămi) ce şi unde să intervin, astfel încât să nu bulibăşesc celelalte lucruri deja făcute. Dar am şi muncit (scris cod) oleacă… nu numai am gândit!!!
Programul are deja peste 4000 de linii, iar eu nu prea am obiceiul de a face multe comentarii.
Aruncând un ochi (un singur ochi dar bine deschis şi cu mintea la informaţia vizuală transmisă pe retina-i receptoare ) pe codul sursă, mi-am dat seama că sunt multe optimizări de făcut. Programul funcţionează, dar trebuie făcute optimizări şi modularizări pentru a fi mai uşor de stăpânit şi depanat în continuare.
Peste 2 săptămâni, adăugările necesare, vor duce programul la peste 5000 linii. Sunt curios câte linii vor mai rămâne după optimizările ce le voi face.
Permalink
11.22.07
Posted in Ce au spus..., Povestiri cu tâlc at 7:31 pm by rast
Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat întreabă:
- Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
- E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care, dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeuna nişte oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.
1. Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această mână o numim Dumnezeu şi el ne conduce totdeauna conform dorinţei lui.
2. A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferiţă pentru creion, dar până la urmă, va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.
3. A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este faptul că ne menţinem pe drumul drept.
4. A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.
5. A cincea calitate: lasă totdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii, că tot ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.
Întâi şi întâi, este vorba de Paulo Coelho, “marele” controversat al zilelor noastre. Unii oameni îl apreciază, pe el personal şi scrierile/cărţile lui. Alţii îl consideră un intrus în literatură, spunând că nu este un scriitor, cărţile lui fiind “de doi lei” (vechi
).Din acest punct de vedere, eu nu l-aş considera pe Coelho scriitor, dar scrierile lui au o mare valoare filosofică/psihologică.Ceea ce scrierile lui Castaneda sau Gurdjieff, încearcă să spună, într-un limbaj, poate prea tehnicizat, matematic, algoritmic; scrierile/romanele lui Coelho, încearcă să transmită, într-un limbaj cald/metaforic/literar. Ele transmit aceeaşi idee, pe care o transmite Goleman prin conceptul de inteligenţă emoţională.
“Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile”… nimic mai adevărat! Chiar acest an, cu noul job, cu noua oportunitate pe care o savurez seară de seară, mă pune faţă în faţă cu această idee, de a privi lucrurile din noi şi noi perspective.
Psihologia modernă ar numi ceea ce fac eu, empatie. Încerc să privesc/înţeleg lucrurile/evenimentele cotidiene, din jurul meu, din mai multe puncte de vedere - din perspectiva altor oameni implicaţi în activităţile respective. Dacă un anumit lucru, din punctul meu de vedere (din perspectiva sistemului meu de valori) , mi se pare o aberaţie - înţelegând punctul de vedere al unui coleg (sistemul lui de valori), acel lucru ar părea logic şi corect. Asta nu mă face să-i aprob atitudinea faţă de acel lucru! Mă face să mă gândesc la acel lucru şi din alte puncte de vedere - încerc să privesc dintr-un punct de vedere neutru, ca un spectator la un film. Îmi pun problema că, poate eu greşesc şi punctul lui de vedere este mai aproape de realitate. Poate atitudinea lui este cea corectă! Cea care oferă un echilibru maxim.
“Pe această mână o numim Dumnezeu”… această mână este numită în diferite moduri, funcţie de tradiţia culturală şi de ceea ce vorbitorul/scriitorul vrea să transmită. Castaneda, mai bine zis toltecii, numesc această FORŢĂ: puterea. Cultura toltecă, nu personalizează această forţă care încearcă să ne conducă! Nu suntem conduşi! Putem fi conduşi/ascultători, dacă ne cuplăm cu inteligenţa emoţională la aceată FORŢĂ şi îi dăm ascultare. În acest proces trebuie să neglijăm raţiunea.
“şi el ne conduce totdeauna conform dorinţei lui”… aş rectifica: “ne-ar putea conduce”! Liberul arbitru îşi spune cuvântul! O altă rectificare: nu este vorba de “dorinţa lui”, este o determinare precisă cauză-efect, conformă unor legi universale bine precizate.
“să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun”… ceea ce Winston Churchill, spunea aici, despre dificultate şi oportunitate, numai că o spunea mai mecanicist/tehnicist.
“Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat este faptul că ne menţinem pe drumul drept”… orgoliul uman. Din orgoliu, oamenii nu acceptă ideea că au făcut ceva ce poate fi îmbunătăţit. Ei se bat în piept că au făcut ceva extraordinar, ceva “final”, ce nu mai admite îmbănătăţiri.
“la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.”… un exemplu clasic, testamentul lui Eugen Ionescu, comentat şi consemnat, aici. Îngrijindu-se de lucruri exterioare, de aprecierea celorlalţi, vidul existenţial îi macină zilele. Mă pot compara cu Eugen Ionescu Sunt la polul opus. Nu mă cunoaşte aproape nimeni. Iar cei ce mă cunosc mă consideră un ratat… au păreri foarte proaste despre mine. Ei şi? Eu mă simt bine în pielea mea.
Aceasta, a patra calitate, vine în directă susţinere a dezvoltării personale naturale.
“trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta”… Da! Acesta este unul din mesajele forului interior: să fii conştient de tot ceea ce faci.
Permalink
11.21.07
Posted in Dezvoltare personală at 12:05 pm by rast
Cum am mai spus deja, aici, scrierea pe blog mă ajută să-mi sistematizez anumite idei, să văd/simt/descopăr/intuiesc/înţeleg legătura şi inter-dependenţa dintre unele idei. Astfel, am găsit o mare dependenţă între inteligenţa emoţională şi dezvoltarea personală naturală, conformă unor aptitudini proprii fiecărei fiinţe umane.
Fiecare om este unic în felul său, lucru dovedit/acceptat şi confirmat chiar de psihologia modernă. Şi atunci de ce ar exista reţete “ganeral valabile” de dezvoltare personală? Atâta vreme cât suntem unici, de ce să ne raliem la reţete dinainte stabilite? Da! Reţetele au fost bune pentru unele persoane, au dat rezultate pozitive, poate chiar peste aşteptări. Reţeta s-a potrivit cu adevărata personalitate şi potenţialitate a persoanei respective. Dar poate nu se potriveşte şi altora.
O dezvoltare personală naturală armonioasă, se face cu ajutorul a ceea ce simte fiecare om (inteligenţa emoţională), că îi este specific persoanei lui.
Dacă ne raportăm la alegerea unei cariere profesionale care să ne ducă la un echilibru în dezvoltarea personală, această profesiune (meserie) se determină pe baza aptitudinilor, nu funcţie de moda/necesităţile societăţii la nivelul zilei de azi.
De exemplu, în zilele noastre (2007), este o mare nevoie de specialişti TIC (Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor) şi automatizări (automatizările abia acuma au început să “intre” mai adânc în viaţa noastră). Este o oportunitate, o tentaţie pentru oricine. Dar, pentru a lucra în aceste domenii, îţi trebuie nişte aptitudini speciale. Dacă nu le ai, poţi face oricâte cursuri de pregătire şi specializare profesionale, nu ţii pasul cu evoluţia şi tehnologiile. Şi vorbă veche, din popor: “decât codaş, la oraş, mai bine-n satul tău fruntaş”.
Întorcându-mă în timp. îmi amintesc acel an de cotitură pentru mine (1994), când am hotărât să-mi schimb meseria. Chiar dacă în 1992 absolvisem facultatea de mecanică (era la modă în anii 1986-1987), şomer cu diplomă fiind :), m-am îndreptat spre programare, simţind că aici este locul meu, conform unor aptitudini native. În acea perioadă era la modă contabilitatea. Multe (practic toate) persoanele cunoscute mi-au spus că greşesc din nou, alegând informatica, şi mă sfătuiau să încep ASE-ul.
Eram deja prea încăpăţânat şi prea convins de ceea ce simţeam. Şi am dat admiterea la informatică.
Timpul a dovedit că am făcut, atunci, o opţiune corectă şi cu rezultate foarte bune şi mulţumitoare pentru personalitatea mea dar şi pentru cariare profesională. Unde este contabilitatea în zilele noastre?
Permalink
11.20.07
Posted in Succesul at 1:09 pm by rast
Este un lucru de bun augur, că oamenii au început să-şi pună problema dezvoltării personale punând-o pe celălalt taler al balanţei pe care este pusă cariera profesională.
Că nu vorbesc doar eu despre acest paralelism, între viaţa profesională şi dezvoltarea personală, un exemplu poate fi luat de aici, ceea ce este într-o oarecare măsură în “sens invers”, cu ceea ce am făcut eu în viaţă. Eu am pus pe primul loc dezvoltarea personală, iar în ceea ce priveşte profesiunea, am preferat locuri de muncă mai slab plătite, dar care să mă pună în situaţia de a face ceea ce îmi place.
Nu este un moft personal, de a face la job, ceea ce îmi place, este un criteriu/opţiune de “a trăi viaţa”. Nu numai că cele 8 ore nu sunt un calvar şi pot fi suportate mult mai uşor, dar după muncă; după ce ajungi în mijlocul familiei, lipsa de stres se simte în relaţiile curente cu ceilalţi membri ai familiei.
Mi se pare o relaţie deterministă între dezvoltarea personală şi cariera profesională. Prima fiind cauza, temelia, celei de-a doua.
Pe termen scurt, o viaţă personală bazată pe o dezvoltare personală naturală, conformă cu propriile aptitudini native, te face ca dimineaţa, după ritualurile proprii de “ieşire din scutece” şi “înfulecat ceva pe fugă”, să ajungi totuşi bine dispus la locul de muncă şi să începi ziua cu o doză de “elan muncitoresc” , care pune bazele unui randament corespunzător tuturor celor 8 ore de muncă.
Pe termen lung, o viaţă personală bazată pe o dezvoltare personală naturală, te duce la un dinamism mintal cel puin ca-n anii de tinereţe, dacă nu chiar mai bun. Tinereţea, din punct de vedere profesional, îţi conferă avantajul unei memorii şi capacităţi de asimilare a noului. Odată cu înaintarea în vârstă aceste avantaje scad, fiind înlocuite de o experienţă profesională, care numai trecerea timpului o poate acumula. O dezvoltare personală naturală, echilibrată - te duce în pragul unei vârste înaintate cu toate cele trei avantaje asimilate:
- memorie bună
- capacitate de a asimila/înţelege lucruri/tehnologii noi
- experienţa acumulată
O viaţă în care se neglijează dezvoltarea personală în favoarea unei cariere profesionale, te duce la o anumită vârstă în care stresul acumulat să ducă la o scădere a randamentului muncii şi implicit la rezultate mai slabe, cu repercusiuni negative asupra întregii cariere profesionale.
Permalink
11.19.07
Posted in Ce au spus... at 2:23 pm by rast
Aşa funcţionează mintea. Dacă ceva este scris oamenii îl cred imediat. Cuvântul scris sau tipărit are o putere hipnotică. Dacă ceva este împotriva scripturilor veniţi imediat la mine şi îmi spuneţi că nu este scris în Biblie, ca şi cum scriind ceva, acel lucru devine adevărat. Şi dacă nu este scris în Biblie, ce? Înseamnă doar că nu este scris în Biblie, iar Biblia poate fi completată, scrieţi-l voi! La fel este şi cu ziarele. Oamenii cred toate prostiile scrise de ziare gândind că dacă este scris trebuie să fie adevărat.
Zilele trecute citeam un ziar german. Scria acolo că am două soţii, una indiancă, cealaltă occidentală. Părea foarte real, din moment ce eu vorbesc adesea despre apropierea Orientului şi Occidentului. Cel mai uimitor era că în fotografia aleasă pentru a le ilustra pe cele două soţii ale mele una dintre ele era… Shiva. Shiva are părul lung iar poza este luată din spate deci trebuie să fi fost soţia mea indiancă. Un alt ziar scria că eu zbor cu elicopterul. Eu, care nu mi-am părăsit până acum camera. E adevărat, zbor uneori, dar fără elicopter. Am mai descoperit tot aici că nu mănânc decât ouă, carne şi raci! În altă parte un reporter relatează că a venit la ashram devreme dimineaţa la ora 5:30. A bătut la uşă şi i-a deschis o femeie goală care l-a îmbrăţişat şi i-a dat un fruct dintr-un pom, care semăna cu un măr, spunându-i: “Mănâncă, îţi va revigora energia sexuală”. Veşi fi surprinşi, dar după ce acest articol a apărut, oamenii au început să îmi trimită scrisori. Cineva din Austria mi-a scris: “Am 60 de ani şi o nevastă tânără. Te rog, Osho, ajută-mă, vreau să vin în India să îmi dai şi mie din acel fruct”.
Ce lucruri ciudate spun şi cred unii despre mine. Nu numai în India ci şi peste tot în lume. Chiar ieri am citit un articol publicat le Londra. Se spunea acolo că spăl creierul oamenilor şi când au creierul cu totul spălat îi trimit pe bărbaţi să facă munci ilegale şi pe femei să se prostitueze.
Autobiografia unui mistic nonconformist
“Cuvântul scris sau tipărit are o putere hipnotică.”… daă extindem această idee a lui Osho, am putea spune, valabil pentru zilele noastre, ca şi cuvântul tastat pe Internet are o putere hipnotică de a fi crezut
instant, fără o trecere prin filtrul gândirii. Publicare unor cuvinte sau idei pe Internet este mult mai ieftină decât publicarea pe hârtie. Motiv pentru care multe persoane, oarecum iresponsabile, publică tot felul de idei/evenimente care nu sunt reale.”Dacă ceva este împotriva scripturilor veniţi imediat la mine şi îmi spuneţi că nu este scris în Biblie”… multe din ideile lui Osho, pe care le expunea în conferinţe/adunări publice, erau în opoziţie cu ideile expuse în textele sacre, în special în Biblie.”Şi dacă nu este scris în Biblie, ce? Înseamnă doar că nu este scris în Biblie”… Biblia este recunoscută ca fiind Cartea de căpătâi, dar nu are pretenţia că scrie despre
tot ce este viaţa.”Oamenii cred toate prostiile scrise de ziare gândind că dacă este scris trebuie să fie adevărat”… Osho exprimă aceste idei la nivelul anilor ‘70 - ‘80, dar nu este primul om care face aşa ceva. În una din cărţile sale, Gurdjieff povesteşte despre întâlnirea cu un maestru sufit care făcea o astfel de afirmaţie. Şi aceasta era la nivelul anilor 1900. Însăşi Gurdjieff, prin anii ‘20, depistează, într-un ziar, nişte cronici false despre o actiţă, amanta unui mare bogătaş, care a plătit criticul de teatru să scrie minciuni laudative despre amanta sa.”Shiva are părul lung iar poza este luată din spate”… Shiva este o zeitate indiană, un fel de arhanghelul Mihail la noi. Poza era deci, o fotografie a unei picturi… dar dacă jurnalistu’ n-avea altă poză de indiancă :). Dacă o poza din faţă se vedea clar că este pictură
.
“Eu, care nu mi-am părăsit până acum camera”… Osho era un tip foarte retras. Ieşea din camera lui pentru a ţine cuvântările/conferinţele stabilite.
Permalink
Posted in SF at 5:11 am by rast
A găsit pe undeva pe net, visurile unui om. După ce şi le-a expus, omul respectiv, îndemna şi pe alţii să-şi spună visurile. Motiv pentru care şi-a pus şi el problema visului, problema dorinţei ce-o mai are.
Este problema visului, dorinţei de viaţă, din punctul de vedere al unui om care şi-a pierdut frica de moarte. Paradoxal, a ajuns ca în cărţi, să vadă moartea ca o izbăvire.
Nu poate fi vis, nu poate fi dorinţă, dar nu îl mai interesează viaţa. E un lucru greu de înţeles, cu cine a mai vorbit, credea că vrea să se sinucidă, că vrea să moară. Nu este adevărat, nu-şi doreşte moartea, îi este indiferentă viaţa.
Pentru oamenii normali, cu frică de moarte, lucrurile/stările sunt oarecum mai simple. Sunt practic două stări:
- vrei să trăieşti - ai dorinţe, visuri, ţeluri, pe care vrei să le vezi împlinite
- te-ai săturat de viaţă şi te gândeşti să termini chinul - şi începi să te gândeşti la metodă: funia, licoarea, pistolul sau saltul de la etajul 10 .
Mai este o stare intermediară, între dorinţa de a trăi şi dorinţa de a muri. Starea de indiferenţă. Este, poate, un paradox: nici nu vrei să trăieşti, nici nu vrei să mori.
Gândindu-se la astfel de probleme, la dorinţa de viaţă sau moarte, şi-a amintit de obiceiul, astăzi considerat barbar, pe care îl aveau vechii daci de dinaintea erei noastre, de a se arunca în suliţi, spre a fi primiţi în ierarhiile divine. Oare acei oameni, vechii daci, erau tot fără frică de moarte? Nu cumva această “frică de moarte” este un sentiment, o stare, care este educată de valorile societăţii dintr-un timp dat şi pe o arie geografică specifică? Vechii kamikaze beneficiau, în prealabil, de o instruire psihică, pentru a nu le fi frică de moarte.
Bun! Dar ce mai visează? Ce-şi mai doreşte? Vă puteţi imagina un om care nu-şi mai doreşte nimic, care nu mai doreşte nimic de la viaţă?
Nu! Nu este “o legumă” care mai respiră. Se întâlnesc astfel de cazuri. Oameni “loviţi” psihic, de fel de fel de probleme, devin ca nişte legume, ca nişte fosile vii. Dar în aceşti oameni dorinţa nu a murit, ea stă ascunsă undeva în subconştient.
Oameni la care dorinţa este moartă! Aici e problema! Ei trăiesc, se bucură de viaţă, se bucură de simţuri…
Permalink
Posted in Mărturisiri at 1:45 am by rast
Nu sunt un tip credincios, în sensul că nu respect riturile nici unei religii (nici măcar cea creştină), dar NU MAI POT!!!
Colegu’ meu de birou iar se chihăie, tuşeşte, îşi suge mucii secreţiile nazale. Este a 5-a (cinci) săptămână.
Oare aşteaptă cadou de Moş Crăciun ceva medicamente/tratamente? Nu pot să înţeleg!!!!
Am auzit pe unii că ar fi posibil să-i scrii lui Moş Crăciun să-ţi aducă anumite lucruri . Daţi-mi şi mie adresa, cine o are . Vreau să-l rog pe Moş Crăciun să-i aducă ăstuia (colegu’ de birou) oleacă de minte în plus!!!
Sau o fi masochist gagiu’ şi îi place să sufere!!!
Sau o fi sadic şi vrea să mă vadă pe mine chinuit!!!
Sau o fi tălâmb şi nu ştie ce se întâmplă pe lumea asta!!!
Sau… sau… sau… nu ştiu ce să mai cred!!!
Permalink
11.17.07
Posted in Adevărul at 1:23 pm by rast
Relaţia dintre un bărbat şi o femeie, des dezbătută şi de filozofi şi de psihologi şi de oamenii de rând, a dat “apă la moară” pentru tone de maculatură literatură. Chiar şi biblia, cartea de căpătâi a creştinismului, ne învaţă, încă din primele pagini, că bărbatul este om şi femeia ajutorul lui.
Tot respectul pentru cartea mai sus menţionată, nu sunt de acord cu această afirmaţie. Biblia are, într-adevăr, nişte lucruri/idei conforme cu naturalul, dar uneori are idei lăturalnice.
Cine sunt eu că “mă iau” şi contest o scriere acceptată ca fiind de căpătâi, de sute de generaţii? Sunt un liber cugetător, care de-a lungul vieţii a refuzat să creadă. Şi-a pus o groază de întrebări şi a încercat să afle răspuns la ele. Am încercat, ajutat fiind de o inteligenţă emoţională, dezvoltată în prealabil. După ce am găsit nişte răspunsuri la unele întrebări, mi-am dat seama că unele se găsesc şi în Biblie, dar unele sunt în contradicţie totală cu cele din Biblie.
O idee desprinsă din experianţa de viaţă şi care se regăseşte în Biblie, este legată de problema alimentaţiei. În Biblie se spune: “fructele cu sământă în ele să fie de mâncare omului”. Nu spune nimic de acele plante, pe care noi oamenii moderni, le nmmim: legume. Fructe cu sămânţă în ele - îmi aduc aminte de anii copilăriei (cei şapte ani de la bunica ) când “mă spânzuram” cu ceilalţi copii, prin tot felul de pomi, culegând fel de fel de verzăciuni pe care le rodeam satisfăcuţi, şi cum spărgeam sâmburii pentru a le mânca miezul.
Babacii se răţoiau la noi: aia e mâncare!!! Dar noi nu, urmam un imbold nativ, să mâncăm ceea ce simţeam că ne prinde bine.
O altă idee la care m-am gândit mult este relaţia dintre un bărbat şi o femeie. Am ajus la concluzia că această relaţie trebuie să fie una “de la egal la egal”. Biblia zice că Dumnezeu a creat mai întâi bărbatul şi după aia şi-a dat seama că nu are nici un ajutor şi i-a luat o coastă, făcând femeia.
Îmi pun o întrebare:: Dumnezeu care a făcut toate astea din natură, urmănd parcă un proiect dinainte stabilit şi verificat, cum ar fi putut să greşească, să facă o specie (bărbatul), fără să-i dea posibilitatea să se înmulţească.
Funcţia principala a unei specii de vegetale sau anumale, este să lase urmaşi, altfel este destinată dispariţiei. De ce Dumnezeu a proiectat bărbatul (rasa umană), fără să-i dea această posibilitate?
Permalink
11.14.07
Posted in Adevărul at 5:57 am by rast
… este o sintagmă destul de cunoscută, mai ales în rândul oamenilor religioşi, care sunt îndemnaţi “să se mulţumească cu ce au”.
Ideea este bună, din punctul de vedere al auto-judecării dar, câteodată, acestă stare de a nu fi mulţumit de tine, poate fi ”un îndemn”, din partea Adevăratului Eu, ce vrea să-ţi transmită că este bine să faci o schimbare în viaţa ta.
Mulţi oameni occidentali, cu o personalitate deja formată de părinţi şi mediile sociale în care au trăit simt, din interior, un imbold de ne-mulţumire faţă de ei insuşi. Acesta este un semnal din partea Adevăratului Eu (sau a esenţei, cum o defineşte Gurdjieff, aici), că personalitatea dezvoltată de-a lungul vieţii, nu este în concordanţă cu adevăratele trăsături ale esenţei fiinţei.
Nu e bine să treci peste astfel de semnale şi să te mulţumeşti cu ceea ce eşti. Nu este bine să te accepţi aşa! E bine să încerci să te schimbi, urmând îndemnurile interioare, până în momentul în care această mulţumire de tine însuţi, apare instantaneu în conştient, fără a o controla mental.
Permalink
Next entries » · « Previous entries
