Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for November, 2007

11.29.07

Horoscop

Posted in Mărturisiri at 11:41 pm by rast

De unde am pornit şi unde am ajuns :) . Sunt interesat de temperatura/vremea care este în Iaşi dar, mai cu seamă, evoluţia ei viitoare: măcar 2-3 zile. Aştept să se mai încălzească puţin.

Aşa am ajuns pe site-ul vremea.rol.ro, unde am găsit şi un horoscop. Nu cred în horoscoape şi nici în zodiace, dar îmi place să le citesc, mai mult că sursă de umor. Mă minunez uneori ce idei/cuvinte generale se folosesc pentru a descrie o masă aşa de mare de oameni. De exemplu pentru zodia X, 22 milioane populaţia României : 12 zodii = 1,83 milioane.

Sfaturile/părerile care se dau sunt pentru oameni maturi. Dar pentru copii, pensionari, etc.

Să vedem ce-mi zice pentru azi, iar diseară să vedem bilanţu’:

“Soţiile unor colegi sau prieteni vă lasă reci şi impasibili”… chestie valabilă, pentru mine, în toate cele 365 zile ale anului… indiferent de temperatura colinelor Iaşi-ului :) .

“De altfel, astăzi nu reacţionaţi la nici un fel de surprize, fie ele plăcute sau neplăcute”… ce surprize să mai am şi azi, zi de sărbătoare!

“… căci nu prea aveţi chef de comentat, râs sau enervat”… de comentat am chef, numai să fie ceva care să mă atragă. De râs am sigur chef (deja au dat-o-n bară cu asta :) ), să văd dacă voi avea şi motive să râd. De enervat n-am chef! Mă întreb în sinea mea (în sinea altuia nu pot :) ), este.. vreodată… cineva, care are chef de enervat pe sine însuşi??? Eu n-aş prea crede! Să zică unu’/una: azi am chef să fiu nervos/nervoasă… şi-şi varsă de dimineaţă cafeaua (eventual fierbinte :) ) în poală.

“ci mai degrabă de meditat şi analizat cu voce interioară tot ceea ce vi s-a întâmplat de la o vreme încoace”… cu sintagma “voce interioară”, m-au uns la suflet! Îmi place ideea, numai că analiza şi meditarea se face seara, într-un colţ liniştit, nu în diferite momente ale zilei, şi încă la servici, cu un dead-line pe 7 decembrie.

“Vă frământă în special evenimentele prin care aţi trecut alături de o persoană care înseamnă foarte mult pentru dv”… înafară de mama nu mai sunt persoane d’astea care să însemne ceva pentru mine, încă de multă vreme (ani). Dar mama nu intră în discuţie la capitolul ăsta, fiindcă:

“… dar care pare a ignora adesea sentimentele dv”… care sentimente? Dar nu mai comentez ideea. Fac parte din “excepţia care întăreşte regula!”.

11.26.07

Paulo Coelho – adevăratul Eu – educaţia

Posted in Ce au spus... at 1:27 pm by rast

Ce este adevăratul Eu? E ceea ce eşti dumneata, nu ceea ce fac ceilalţi din dumneata.


Chiar dacă în citatul de mai sus nu apare explicit cuvântul “educaţie”, prin generalul “ceilalţi” se înţeleg toţi cei ce au influenţă asupra ta! Inclusiv educatorii, învăţătorii, profesorii, societatea (TV, radio, Internet, mass-media).

La concluzia că suntem nişte roboţi sociali, că societatea ne robotizează printr-o educaţie prea îngustă, practic printr-o îngrădire a libertăţii; nu au ajuns doar oameni de litere, filozofi sau liber gânditori (m-aş include în ultima categorie enumerată :) – modestia), ci au început şi cercetări/cercetători din domeniu medical. Au tras concluzii, au scris cărţi, aşteptăm nişte măsuri “la nivel de masă”. Poate măcar o mişcare amplă cum este şcoala Waldorf, dacă nu ceva la nivel guvernamental, implementat în şcolile de stat.

Daniel Goleman

Posted in Inteligenţă emoţională at 12:14 pm by rast

Proiectul Spectrum recunoaşte că repertoriul capacităţilor umane merge cu mult dincolo de cei trei R, adică dincolo de limitata împărţire asupra căreia şcolile se concentrază în mod tradiţional, de abilitatea în privinţa cuvintelor şi a cifrelor. Acest proiect scoate în evidenţă faptul că talente precum cel al lui Judy – o percepţie a socialului – sunt extrem de importante, iar educaţia trebuie să le hrănească în loc să le ignore sau să le frustreze.

Daniel Goleman, Inteligenţă emoţională,

editura “Curtea veche”, 2001, pag.54


Am început să frunzăresc cartea lui Goleman pentru a vedea/citi mai în detalie anumite aspecte despre inteligenţa emoţională, aşa cum o vede psihologia modernă.

Judy este o fetiţă de 4 ani care, la grădiniţă, nu intră în joacă cu ceilalţi copii ci stă doar, şi se uită la ei cum se joacă. Când a fost întrebată despre colegii ei, a dat dovadă de o foarte bună cunoaştere a firii şi preferinţelor fiecăruia dintre copii.

S-a ajuns la concluzia că Judy îşi simţea colegii, le simţea preferinţele pentru jucării, le simţea preferinţele pentru a fi amici mai buni sau mai îndepărtaţi de anumiţi copii.

“o percepţie a socialului”… foarte bună sintegma, felicitări traducătorului şi lui Goleman care a scris-o! Relavă o componentă foarte importantă a unor persoane. Aş putea extinde această sintagmă spunând că astfel de persoane dau dovadă de o percepţie mult mai obiectivă a realităţii din jurul lor, nu numai a socialului.

Pe lângă componenta emoţională a personalităţii unor astfel de persoane, părerea mea este că ele au deja dezvoltată o atenţie îndreptată spre simţuri, aşa cum defineşte Eckhart Tolle, în cartea sa Puterea prezentului.

“iar educaţia trebuie să le hrănească în loc să le ignore sau să le frustreze”… cea mai importantă frază. Nu este nouă ideea în acest blog, educaţia are o mare influienţă negativă asupra inteligenţei emoţionale şi implicit asupra unei dezvoltări personale naturale, bazate pe adevăratele aptitudini.

Sunt mulţi cei care au ajuns la această concluzie dar, de data aceasta, este vorba de un organism medical, care a studiat statistic comportamentul a multor persoane de diferite vârste.

S-a ajuns la această concluzie dar, la nivel guvernamental sau la scară mai mare, nu se ia nici o măsură. Cercetările au rămas doar vorbe pe hârtie pentru societatea existentă. Ar fi bine măcar, noi cei care conştientizăm aceste lucruri, să le popularizăm şi să încercăm să luăm anumite măsuri în viaţa noastră şi a celor din jur.

Sunt nervos!

Posted in Mărturisiri at 4:04 am by rast

Da! Sunt nervos! :) Şi când sunt nervos, mi se bulbucă ochii ca la melc, văd stele împrejurul lor, îmi arde faţa – devine roşie precum harbuzul supra-copt, îmi ies bubiţe pe faţă, mă scarpin şi-mi ţâşneşte sângele prin ele (prin bubuţe).

Tiiiii!!! Ce de nervi şi vorbe aiurea în capul meu, la ora asta de job-at (adică e o oră la care sunt la job şi scriu în blog :) ).

Am un motiv: pe 7 decembrie (pe 6 e ziua lu’ nea Culiţă Moş Neculai) am un dead-line. Una dintre problemele ce trebuie rezolvate este să fac o raportare zilnică de producţie. Dintr-o tabelă cu şarjele ce s-au produs zilnic, poate să fie chiar peste 100 de înregistrări, trebuie să fac o singură înregistrare (în tabela de producţie zinică) dar care să conţină suma a ceea ce s-a produs.

După momente de înaltă concentrare a neuronilor antrenaţi cu SQL-ul am reuşit să găsesc o interogare SQL cu GROUP BZ, etc… care să mă ajute.

Se pare că am găsit interogarea care returnează ceea ce este nevoie. M-am bucurat, am sărbătorit :) , etc. Dar, mi-am dat seama că soluţia trebuie testată, pentru a fi sigur-sigur că nu pun la dispoziţia clientului un program care să-i dea peste cap socotelile.

Aici e momentul critic în care m-am enervat :) , bubiţe, etc…

Îmi place programarea, dar testarea nu! Şi trebuie făcute teste amănunţite şi foarte bine definite, astfel încât să cuprindă cazuri partculare ce ar putea să intervină.

Dar trebuie făcută şi testarea! Cu interogarea rezolvată, deja mă bate gândul că voi termina înainte de dead-line.

11.25.07

Inteligenţa emoţională şi IQ

Posted in Inteligenţă emoţională at 7:23 pm by rast

Este poate de mirare de ce deciziile luate pe baza Inteligenţei emoţionale (EQ) duc la rezultate mai bune în viaţă decât cele luate pe bază de IQ. Ar fi interesant şi util dacă oamenii de ştiinţă ar încerca să explice această deferenţă.

Fără a avea pretenţia că sunt om de ştiinţă :) şi că aş face oarece descoperiri epocale în materie de inteligenţă emoţională, o să încerc să explic acest concept, sau mai bine zis acest proces de luare a deciziilor.

Persoanele care se bazează pe IQ, atunci când sunt puse în faţa unei decizii, analizează şi iau decizia funcţie de ceea ce au învăţat, memorat şi îşi aduc aminte, la momentul respectiv. Iar aceste informaţii memorate au şi un factor subiectiv de interpretare, ştiut fiind faptul că orice om vede lucrurile din perspectiva punctului său de vedere.

O persoană care se bazează pe inteligenţa emoţională, nu ia deciziile doar din prisma celor învăţate de ea în decursul vieţii. Inteligenţa emoţională îi permite “o cuplare” la anumite câmpuri morfice de unde ia decizia aproape gata prelucrată. Nu mai are nevoie să analizeze a gamă, mai mult sau mai mare, de informaţii. Căpurile morfice dispun de această “calitate”, de a prelucra informaţia şi de a transmite decizii oarecum definitorii.

Câmpul morfic are o caracteristică de obiectivitate ridicată ceea ce-l face să ia decizii mult mai aproape de realitatea imediată, decât o persoană prin intermediul IQ-ului său.

11.24.07

A fi şef – conducător

Posted in Inteligenţă emoţională at 1:00 pm by rast

O altă sintagmă tembelă pentru a atrage fraieri la cursuri de inteligenţă emoţională (scuzat să-mi fie limbajul!!!). O să copy-paste tot anunţu’, nu mi-i jenă, e prea de tot :) .

“Te întrebi cum reuşesc alte persoane să ocupe posturi de conducere? Cum fac de sunt atât de mulţumiţi de vieţile lor? Poţi ajunge şi tu la aceste performanţe: fii inteligentă emoţional!”

Păi ce? Toţi vom fi şefi, vom ocupa posturi de conducere? Atunci cine va mai fi subaltern? O vorbă veche din regimul odios: “trei cu mapa, doi cu sapa”.

Hai să fim serioşi, chestia asta cu şefia este ceva mai nou, de câteva zeci de ani, de când s-a urcat democraţia la cap :) :) . În epoca feudală erau stăpâni şi muncitori. Câţi erau şefi.

Inteligenţa emoţională te face să-ţi determini propriul loc în societate. Este o vorbă veche, din popor: “omul potrivit la locul potrivit!”. Ce să mai bârfesc? :) problemele societăţii româneşti le ştiţi cu toţii, dacă nu: citiţi presa e-scrisă sau bloguri pe teme politice :) . De ce am ajuns în halul ăsta: pentru că anumiţi oameni, ne-văzându-şi de lungul nasului, conduşi de interese personale, s-au căţărat în funcţii de conducători. Şi conduc prost interesele celor mulţi. Poate printre cei aleşi să fie şefi sunt şi oameni cu bune intenţii, dar nu au capacitatea de a conduce.

Capacitate de a conduce? Nu mă pricep la fotbal, dar pe mulţi am auzit vorbind de talentul înnăscut a lui Hagi de a fi şef/coordonator. Acest lucru este nativ. Este o aptitudine cu care anumiţi oameni se nasc – cu o priză la public ceva de speriat. Chiar şi Becali se plângea odaă pe la un post de TV că Băsescu are mare priză la public. El dădea vina pe niscaiva forţe drăceşti/drăcoveneşti :) . Păi! La banii lui Becali, de ce nu îşi cumpără/mituieşte şi el ceva forţe d’astea? :)

E o modă a ultimilor ani, să fii şef! După părerea mea, pentru unii oameni care-şi doresc neapărat funcţii de şefi, este o acoperire a unor frustrări personale.

Forţele Pozitive ale Universului încearcă să ne transmită ideea că fiecare avem locul nostru în viaţă. rebuie să-l găsim. Eu l-am găsit pe-al meu! Este undeva, într-un fund de birou, acoperit de un monitor de 21 ţoli :) , cu probleme de programare care-mi acoperă suprafaţa rămasă liberă de-a stânga şi dreapta tastaturii. Aici mă simt eu bine!

Oameni buni!!! Unde vă simţiţi bine, acolo este locul vostru! Să nu-mi spuneţi că vă simţiţi bine într-un bar, cu burta plină de bere şi pe jumătate căzut de pe scaun  :) că încep să retrag teoria asta de pe blog :) .

Relaţii colegiale

Posted in Inteligenţă emoţională at 11:29 am by rast

Am găsit pe net-ul ăsta mare o definire a ceea ce reprezintă inteligenţa emoţională. Din două, una!!!

  1. ori nu am înţeles eu ce înseamnă inteligenţa emoţională
  2. ori inteligenţa emoţională a devenit “o marfă”, ca oricare alta şi i se face reclamă “să fie cumpărată” – cursuri cu preţuri pe măsură.

Am găsit următoarele două idei cu care nu prea sunt de acord (cele două idei fac parte dintr-un e-document care defineşte inteligenţa emoţională ca fiind compusă din patru elemente, cu primele două sunt de acord):

1. Înţelegerea mai bună a celor din jur şi o convieţuire cu un grad de confort ridicat.

De acord cu ideea de “înţelegere mai bună a celor din jur”. Prin intermediul inteligenţei emoţionale înţelegi mult mai bine şi mai precis pe cei din jur. Dar asta nu te duce la o convieţuire cu un confort ridicat. O să vă dau un exemplu, oarecum foarte intim :) , dar îl voi face public pe Internet pentru că nu este doar problema mea :) . Bănui că această problemă o au peste 80% din cuplurile anului 2007.

Relaţia dintre un bărbat şi o femeie. Se spune că este întemeiată pe o relaţie reciprocă de încredere. Ce faci când simţi, ai dovezi clare că eşti minţit? Şi observi, simţi, că ai devenit pentru partener un simplu “ăla”/”aia” cu care tre’ să convieţuiesc?

Când simţi că partenerul te minte (ATENŢIE!!! Nu am spus înşeală – asta este şi mai grav!!!) poţi să ai o convieţuire cu confort ridicat???

2. Crearea de relaţii mai bune la toate nivelele cu cei din jur şi creşterea productivităţii şi a imaginii personale.

Tot un exemplu :) – teoria ca teoria, practica ne omoară. Să fim sinceri şi să recunoaştem: în ziau de azi greu găseşti o persoana care să manifeste sentimente de prietenie sinceră. Totul este interes – în domeniu de relaţii inter-personale :) , în domeniul sănătăţii personale: Totul este IDI :) .

Aveam la fostul loc de muncă un amic. Manifesta un interes destul de mare pentru activitatea mea de excursionist cu rucsacul prin munţii României şi pentru job-urile pe care le-am avut. Motiv pentru care ă invita deseori, după orele de servici, la o cafea sau bere/suc, băută la umbra unui bar ieşean. Gagiu’ avea maşină şi era uşor să ne deplasăm în fel de fel de cotloane. Pînă la urmă m-am prins de poantă, era un interes disimulat. Soţia lui avea examen de rezidenţiat şi el trebuia “să tacă”. Motiv pentru care prefera să o lase să înveţe şi să vorbească cu mine la o licoare colorată :) .

În plus de asta am mai înţeles ceva din atitudinea lui în viaţă. Voia să răzbească în viaţă şi să câştige prin mici furtişaguri, pile, şpăgi, etc. Când am simţit acest lucru am început să mă îndepărtez de el. Să nu mai accept invitaţiile, mai rare după examenul soţiei.

Fiţi sinceri cu voi înşivă, v-ar place o relaţie cu cineva care furtişigăieşte mărunţişuri? Dar atenţie!! încerca să mă fure şi pe mine, nu cu mult cu 1 leu, 2, câteodată. Ba că nu are mărunt, ba că nu are bani potriviţi…. şi uita de ei.

Dar să tragem linie, să adunăm şi să cuncluzionăm. Eu aş re-formula acest paragraf aşa:

Inteligenţa emoţională te face să tratezi pe fiecare după valoarea umană pe care simţi că o are. Tratezi pe fiecare pe nivelul pe care este.

11.23.07

Dezvoltarea personală şi vârsta revelaţiei

Posted in Dezvoltare personală at 10:43 pm by rast

Nu din dorinţa de a contrazice :) ci din recunoştinţa că “mi se ridică” noi faţete ale ideii de dezvoltare personală, o să comentez puţin răspunsul Terezei de la punctul 6, de aici. Să încep cu sfârşitul:

“aceste ‘revelatii’ vin odata cu inaintarea in varsta, maturizare si experienta”… da! În marea majoritate a cazurilor, aşa este! Un exemplu, descris ceva mai dureros, este cel al lui Eugen Ionescu, de aici. Pentru el, inutilitatea unei vieţi dedicate exclusiv carierei, a fost realizată, probabil, la o vârstă mult mai înaintată.

Eu am avut noroc :) . Mi-am pus problema unei vieţi dedicate doar carierei, când eram în clasa X-a, la doar 16 ani. Am văzut filmul “Al patrulea gard lângă debarcader”. Un băiat, tot în clasa X-a a fost întrebat ce vrea să se facă, ce meserie vrea să aibă în viaţă. Pe vremea aceea societatea era acaparată de ideea de a intra la o facultate şi de a avea o carieră profesională deosebită.

Gagiu’ răspunde: “nu contează ce meserie voi face, vreau să trăiesc frumos”! Această frază a fost, pentru mine, un şoc. Era pentru prima dată când auzeam pe cineva că nu pune slujba/meseria, pe primul loc. Mi-am pus şi eu problema, ce înseamnă pentru mine, să trăiesc frumos.

Un al doilea noroc al meu (norocul a fost şi mai mare că am scăpat cu viaţă :) ) descris aici, m-a pus în faţa unei noi filozofii de viaţă, în care moartea nu mai este ceva groaznic, ci o izbăvire chiar. Şi asta mi se întâmpla pe la 22 de ani.

“Si sunt rezultatul unei oboseli acumulate de ani de munca”… oboseala (şi stresul) acumulată în anii de muncă nu este ceva ce “se poate odihni” în câteva zile sau luni, şi după aia să o iei de la capăt. Îmi aduc aminte de zicerea cuiva (nu ştiu cine a spus această idee): “fă ceea ce îţi place şi nu vei simţi că munceşti”. Un factor important al dezvoltării personale este alegerea meseriei. Una e să faci 8 ore pe zi ceea ce îţi place, alta e să faci ceva neutru, fărăr chef, fără satisfacţii şi alta e să faci ceva ce nu-ţi place, să faci cu dezgust şi cu ochii pe ceas!!!

“Intotdeauna ne vom dori mai mult, pe ambele planuri”… excepţia întăreşte regula :) . Mă declar o excepţie de la această regulă… sau poate greşesc??? Aş vrea să fiu freelancer, nu din motive profesionale, ci tot din motive personale. Mă deranjează mizeria din birou, mizerie pe care nişte colegi neglijenţi o pot face, iar eu nu pot să le fiu mămică, să strâng în urma lor zi de zi. Mă deranjează nesimţirea de a râgâi, de a tuşi 5 săptămâni continuu… nu mai continui…

Pe plan profesional nu-mi doresc ascensiune, îmi doresc provocări. Da! Din acest punct de vedere sunt la celălalt capăt al unui job! Nu sunt obosit, datorită regimului alimentar am un dinamism mintal echilibrat, am putere de muncă şi aş vrea nişte provocări mai mari în meserie, adică nişte programe ceva mai grele, nu doar simple (pentru mine au început să devină de rutină) mentenanţe a unor tabele din diferite baze de date.

Am ajuns în postura de a-mi face singur provocări :) :) . Una din ele este scrierea unui tutorial despre implementarea mentenanţei tabelelor. E provocare pentru că implică o altă componentă psihică: puterea de a transmite prin scris ceea ce gândeşti.

“Depinde de ceea ce te implineste”… ar fi multe de spus despre ideea/sentimentul de împlinire. Personal, cred că această stare de împlinire nu este o stare pe care să o accepţi tu, ca om, reţional. Este o stare “transmisă” de alte nivele ale fiinţei. Starea de împlinire nu depinde de realizările profesionale. Am întâlnit multe persoane care mi-au spus că abia după ce au avut, crescut şi educat un copil, s-au simţit cu adevărat împlinite.

Eu mă simt împlinit şi fără copii şi fără carieră profesională. Dau vina :) , pentru sentimentul meu de împlinire, pe diftonul străvechi, pe care l-am urmat şi îl urmez: “cunoaşte-te pe tine însuţi”!

Frica-fricile şi frica de moarte

Posted in Dezvoltare personală at 1:43 pm by rast

Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale.

Frank Herbert – Dune

A-ţi fi frică înseamnă că iubeşti viaţa.

Paulo Coelho – Al cincilea munte

Frica e blestemul omului.

Dostoievski

Frica este părintele crudităţii.

James Anthony Froude

Frica este o boală care roade logica şi face omul inuman.

Marian Anderson

Frica este punctul de supremă concentraţie a fiinţei mele dinaintea deznodământului nefast.

Gabriel Liiceanu – Despre limită


Frica este un lucru foarte important în viaţă. Cred că aş putea spune că este un fel de “probă de baraj”. O viaţă în care nu ai frică-frici este o altă viaţă. Din acest motiv, o dezvoltare personală naturală, ar trebui să înceapă cu eliminarea fricilor, a fricii de moarte. Sunt unul dintre “partizanii” ideii că frica de moarte este rădăcina tuturor fricilor. În viaţă nu trebuie să te lupţi cu frici particulare, pentru ale “învinge”, pe fiecare, pe rând. Trebuie luptat cu frica de moarte, restul dispar de la sine.

Problema fricii de moarte nu este doar o tematică a vieţii moderne, ea a fost amplu dezbătută în diverse culturi, în diverse perioade de timp. Mircea Eliade a scris o carte: “Arta de a muri”, în care prezintă aspectul morţii în diverse culturi ale lumii.

“Frica ucide mintea”… o ucide în sensul că îi acaparează mulţi “timpi de procesor” :) adică, la orice ai încerca să te gândeşti (tehnici de programare, carieră profesională, relaţii de familie, etc.) ea îţi fură atenţia şi te face să te gândeşti la frică. Şi, din păcate, aceste gânduri nu duc la nimic bun: pierdere de timp, gândui inutile. Trebuie să faci ceva! Eu, personal, nu aş putea da “reţete” de a scăpa de frica de moarte. O să citesc cartea lui Eliade şi voi încerca să conspectez (copy-paste :) ) anumite idei.

“Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale”… Da! Frica nu ucide direct! Ea “sapă” în fiinţa umană, putând sta la baza multor probleme psihice: stres, pesimism, etc.

“A-ţi fi frică înseamnă că iubeşti viaţa”… nu îţi oferă mare avantaj. Într-adevăr! Bucuriile vieţii sunt gustate mai din plin, mai efervescent – dar sunt de o durată mai scurtă, “vine” gândul despre frici şi alte probleme şi îţi dărâmă stările bune.

O viaţă în care nu există frica de moarte este, poate, un pic mai anostă, în sensul că bucuriile zilnice nu îţi oferă o stare psihică prea exaltată dar starea este de o durată mai mare. Peste ea nu poate interveni gânduri dure şi puternice, care să o suprime.

“Frica e blestemul omului”… dar cine l-a blestemat? Cred că s-a blestemat singur! Societatea trăieşte într-un sistem de auto-blestemare de la generaţie la generaţie.

“Frica este o boală care roade logica şi face omul inuman”… da! Frica te face să ai reacţii foarte ne-calculate, de multe ori la limita bunului simţ şi la limita respectului pentru ceilalţi membri ai colectivităţii. Un alt mod de a exprima necesitatea înlăturării fricii din perspectiva unei dezvoltări personale naturale. Natura nu ne-a creat cu frica de moarte. Frica de moarte, implicit toate celelalte frici particulare sunt induse/educate de sistemul de valori al societăţii în care trăim. Vechii daci nu aveau frică de moarte. Altă epocă, al sistem de valori.

“Frica este punctul de supremă concentraţie a fiinţei mele dinaintea deznodământului nefast”… un mod metaforic de a reduce FRICA la frica de moarte!

Freelancer Java şi PHP

Posted in Java at 8:09 am by rast

Ideea de a deveni freelancer nu m-a părăsit (nici eu pe ea :) ) , simt că este OK. Dar este o problemă! O să încerc să descriu ideile şi stările mele făcând o comparaţie între ceea ce gândesc raţional şi ceea ce simt. Nu! Nu vreau “să mă dau mare” că aş avea o inteligenşă emoţională deosebit de dezvoltată. Dar simt să scriu în blog anumite detalii despre procedura pe care o aplic în viaţa mea curentă.

La ideea de a deveni freelancer sau ceva mai independent de un job bine definit, cu ore de sosire şi plecare acasă, simt că este OK. Că acesta este “drumul meu”!

Care este problema? În momentul de faţă, sfârşitul anului 2007 cea mai uzuală modalitate de a deveni freelancer este crearea paginilor web dinamice sau nu! Adică PHP, MzSQL şi Apache. Toate gratuite şi uşor de folosit. Aici simt că nu este OK! Simt să mă ocup serios şi profund de Java.

Nu este prima dată când mă confrunt cu iraţionalitatea a ceea ce simt şi realitatea evidentă. În acel 1994, când am decis să dau admitere la informatică (conform simţului), ci nu la Institutul Economic (conform cerinţelor reale ale societăţii anilor 1994) am avut aceeaşi problemă. Timpul a dovedit că am ales corect!

Să vedem ce va decide timpul în această nouă problemă: Java sau PHP. Este o afirmaţie făcută de cineva, undeva, cândva: “atunci când intenţiile tale sunt bune, tot universul conspiră să te ajute”. Aceste lucruri pot fi interpretabile, ca fiind coincidenţe. Dar ce mi se întâmplă mie: încerc să fac nişte aplicaţii PHP, să le pun la CV-ul meu. Timpul “mă înghesuie” şi-mi dă de lucru în Java. Era TOTAL peste mână ca aplicaţia ce o fac la servici să o scriu în PHP. Chiar dacă se putea! Java are multiple avantaje pentru care m-a făcut să o/îl aleg.

Uauuu!! :) Întrebare pentru lingvişti: când spun Java, ca limbaj de programare, de ce gen este??? Cuvântul Java simplu, ar fi de genul feminin: o Javă + două Jave :) dar Java, ca limbaj (de programare) ar fi de genul neutru: un limbaj, două limbaje ??? Ce nedumirire importantă??? Oare poate să se ducă luna la culcare de grija asta :) ???

Dilema asta, între Java şi PHP este mai mare pentru mine, cât simt să mă apropii de web-aplicaţii. Da! Simt să nu mai dezvolt aplicaţii executabile, gen Visual C++, cu care am lucrat ani de zile şi pe care-l ştiu destul de bine. Nu numai că simt să mă apropii de Java, dar simt că trebuie să o fac foarte sistematic şi în detaliu. De asta mă bate gândul (tot simţit) să scriu un tutorial despre ferestre modale, proceduri de întreţinere baze de date, etc.

Să vedem ce va spune timpul!!!!!!!!!!!!!!!!!!

« Previous entries