Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for July, 2007

07.16.07

Eckhart Tolle – abandonarea

Posted in Ce au spus... at 5:52 am by rast

Pentru unii oameni abandonarea poate avea conotaţii negative, implicând înfrângerea, renunţarea, resemnarea, eşecul de a face faţă dificultăţilor, letargia, etc… Adevărata abandonare este un lucru total diferit. Nu înseamnă să accepţi pasiv orice situaţie în care eşti implicat şi să nu faci nimic în această privinţă. Nu înseamnă să nu-ţi mai faci planuri sau să nu întreprinzi acţiuni pozitive. Abandonarea este înţelepciunea simplă, dar profundă, ce constă în a te supune mai degrabă decăt a te opune cursului vieţii. Singurul loc în care puteţi simţi cursul vieţii este Clipa de acum, aşa că a te abandona înseamnă a accepta momentul prezent necondiţionat şi fără rezerve.

 


 

 

Sunt anumite momente din viaţă, pe care sistemul de valori ai societăţii de azi, ne-a învăţat să le considerăm intolerabile, iar mentalul nostru “generează” stări, aproape de nesuportat. Să luăm de exemplu, nişte astfel de momente “nasoale”.

1. concedierea – mai întâi de toate trebuie analizată “la rece” situaţia prezentă. De multe ori. ne ambiţionăm să rămânem “sclavii” unui job bine plătit, chiar dacă simţim că acolo nu este locul nostru. Iar VIAŢA “ne dă un şut în BIP!” :) să ne vină mintea la cap şi să ne căutăm adevăratul loc. Loc în care am putea cunoaşte alte persoane care să ne ducă la un echilibru şi o dezvoltare personală adecvată fiinţei noastre.

Sau poate stresul a depăşit “pragul admisibil”, iar VIAŢA ne ajută “să luăm o pauză”, o gură de respiro, ivindu-se un alt job, după ce fiinţa este restabilită. În cazul acelei persoane care a murit în urma stresului profesional, VIAŢA poate a avut alte “mijloace de semnalizare”, nu concedierea.

2. decesul unei fiinţe dragi – aşa cum, tot Eckhart Tolle spune: “trăim într-o cultură care nu ştie aproape nimic despre moarte“, moartea nu este nimic groaznic. Cel mai puternic argument al acestei afirmaţii sunt cazurile de moarte clinică, după care cei implicaţi au rămas fără frică de moarte. Societatea ne învaţă să ne fie frică de moarte… moartea ne învaţă să nu ne fie frică de ea!

Atâta vreme cât omul se identifică cu corpul fizic (lucru pe care iarăşi societatea şi ştiinţele actuale îl învaţă), nu va dispărea sentimentul fricii de moarte. Oamenii care au trăit o moarte clinică, au avut o experienţă de viaţă care le-au dovedit că ei nu sunt corpul fizic.

3. o boală incurabilă – boala este catalogată drept incurabilă de medicină, de ştiinţele medicale. Aceste ştiinţe tratează boala ca simptomatologie, nu merge direct, la rădăcină, la cauză.

Boala apare ca o consecinţă a unor dezechilibre (dezechilibrele sunt cauza bolii), învăţând să simţim corpul, ceea ce el ne comunică, vom învăţa să tratăm dezechilibrele. Un astfel de tratament, al cauzelor, nu dă rezultate imediate. Uneori trebuie luni sau chiar ani, pentru ca să se restebilizeze echilibrul pierdut, şi apoi vor dispărea simptomele şi boala în sine. E un drum lung… dar cel mai sigur spre echilibru.

4. durere fizică ce nu cedează unor tratamente medicale – după părerea mea durerea este tot un fel de boală… metaforic vorbind, aş putea spune că durerea este “aperitivul” bolii… este primul semn al organismului că un dezechilibru se apropie de “pragul admisibil”. La fel, medicina şi medicamentele nu tratează cauza durerii ci durerea.

A accepta necondiţionat Clipa prezentă, în unele cazuri, poate fi considerat fatalism! Dar Tolle nu spune să acceptăm situaţia ca atare, ci momentul prezent: “aşa că a te abandona înseamnă a accepta momentul prezent necondiţionat şi fără rezerveiar mai sus: “Nu înseamnă să accepţi pasiv orice situaţie în care eşti implicat”.

Trebuie să facem distincţie netă între: momentul prezent şi situaţia prezentă. Momentul prezent înseamnă ACUM… gata, aţi citit cuvântul… a trecut momentul prezent… este deja trecut. Situaţia prezentă poate dura ore, zile sau chiar luni.

Să luăm de exemplu un caz de concediere. Accepţi orice moment al zilei: eşti şomer. Dar asta nu presupune să stai toată ziua degeaba. Acţionează! Nu suporta situaţia de şomer/şomaj. Trăieşte clipa şi ascultă “îndemnurile inimii” – gândurile negândite. Poate ai un impuls de a face o plimbare…. FĂ-O!! poate în acea plimbare te vei întâlni cu un fost coleg de facultate/liceu/şcoalăşgrădiniţă  :) care este director la o firmă şi are nevoie de personal…

Aşa cum spuneam mai sus, oamenii se identifică cu corpul fizic, şi văd progres doar în manifestările fizice. Progresul există pe toate nivele fiinţei. Chiar azi am trăit un astfel de exemplu: un coleg şi-a dat demisia acum 10-12 zile, nu-şi găsise nimic mai bun, pur şi simplu voia o pauză. Azi ne-a făcut o vizită. Era mult mai odihnit, mai voios… şi a spus-o degajat: “îmi caut al job după 15 august, până atunci vreau să mă odihnesc!” Oricine l-ar putea cataloga ca fiind o stagnare, dacă nu un regres, cel puţin din punct de vedere profesional. Dar oare odihna nu este un progres? Odihnit fiind, nu va da rezultate mai bune în muncă?

Abandonarea nu implică stagnare, non-acţiune, ci detaşarea de fructele acţiunii. În occident, practicile Yoga, există o întreagă ramură în acest sens: Karma Yoga – yoga acţiunii dez-interesate.

Mulţi alţii vorbesc despre această atitudine mentală, de abandonare, numai că fiecare o numeşte în felul său (sau poate traducătorul scrierii a avut nişte scăpări). Majoritate tradiţiilor orietale denumesc acest abandon, ca detaşare.

Toltecii, Castaneda, numesc această stare: intenţie. Toate acţiunile omului să fie motivate de intenţie, nu de dorinţa de a atinge scopul.

Gurdjieff vorbeşte de o astfel de stare aici, dar el o numeşte manifestare a esenţei, şi o pune pe seama îngurgitării de narcotice in traditiile orientale. Ajungerea în această stare, fără narcotice sau alte mijloace externe, doar prin puterea minţii tale… iată SCOPUL!

07.15.07

Osho – frică şi liber arbitru

Posted in Ce au spus... at 4:17 am by rast

Nimeni nu te poate obliga să crezi şi să gândeşti aşa cum vrea el, dacă tu însuţi nu consimţi lucrul ăsta. Nimeni nu poate intra în capul tău. Numai tu ai acces la creierul tău, la mintea ta. E o chestiune de liber arbitru.

 


Osho atinge aici o problemă care “mă frământă” de mult: cât liber arbitru avem şi cât, din acţiunile noastre zilnice, sunt manipulări. Am ajuns la concluzia că peste 99% din acţiunile zilnice sunt manipulări ale sistemului de valori ai societăţii în care trăim. 

Dacă nu ne adaptăm acestui sistem de valori suntem consideraţi ciudaţi sau dilii. Să încerc să dau nişte exemple.

De vreo 2 ani am început să scot pâinea din alimentaţie. Am scos-o treptat, pentru a se adapta organismul. Nu am mai mâncat pâine de vreo 4 luni. Ce-i drept, simt nevoia câte odată (cam o dată pe săptămână) să mănânc nişte grâu. Şi cumpăr, de obicei, biscuiţi, sticks-uri sau covrigei… cât mai crocanţi.

Nu vreau să intru in detalii biologice sau mistice. În biblie se vorbeşte de păinea ne-dospită… fără drojdie, în manualele de biologie este ştiut că drojdia este un micro-organism, monocelular. Prin drojdie, introducem practic, în organismul nostru, proteină deja structurată la nivel de micro-organism, care are deja o componenţă stabilă, enzimele organismului uman fiind mult mai solicitate să descompună aceste proteine. Proteinele vegetale nu sunt structurate la nivel celular, sunt doar lanţuri de aminoacizi.

Un alt exemplu ar fi “încăpăţânarea mea” de a nu-mi găsi un job bănos. Mă mulţumesc cu job-uri slab plătite, dar care nu-mi aduc un surplus de stres cotidian. Dar, în primul rând, prefer să fac ceea ce îmi place.

07.14.07

Osho – frica şi inteligenţa

Posted in Ce au spus... at 12:57 am by rast

Oamenii deştepţi sunt liberi, şi nu sunt utili nici unei organizaţii. Nu contează atât de mult dacă eşti bărbat sau femeie.

Nimeni nu are putere asupra ta dacă tu însuţi nu consimţi asta. În general oamenii se lasă dominaţi sau manipulaţi de frică. De frică sunt în stare să îşi cedeze libertatea de a acţiona şi de a gândi. Pentru mulţi este mai comod să gândească altul pentru tine. Faci într-adevăr economie de energie, dar în schimb plăteşti prin supunere. Devii sclav. Nimic pe lumea asta nu e gratis, exceptând aerul pe care îl respirăm. Nimeni nu face pomeni fără să ceară ceva direct sau indirect în schimb. Chiar şi părinţii fac acelaşi lucru cu copiii lor. Totdeauna când accepţi să gândească cineva în locul tău, în fapt te supui lui. Marea majoritate a oamenilor de pe planeta asta, sunt docili din comoditate şi sunt foarte uşor de manipulat, chiar fără să fie obligaţi de cineva să facă asta. O fac din tradiţie, e o cultură de milenii.

 


      

“Oamenii deştepţi sunt liberi”… cel mai apropiat exemplu care demonstrează afirmaţia de mai sus, sunt hackerii  :) . Ei nu se înregimentează într-un servici sau organizaţie, stând la dispoziţia unui şef cu ifose, orgolii sau pretenţii ne-realiste. Ei au organizaţiile lor, bazate pe alt sistem de valori. Libertatea rezidă şi din flexibilitatea programului/timpului. La un servici normal, ai un număr de ore (de obicei 8/zi) pe care trebuie să le respecţi… pontaj… condică de prezenţă… toate acestea îţi îngrădesc libertatea.

“În general oamenii se lasă dominaţi sau manipulaţi de frică”… una dintre fricile cotidiene ale multor persoane din România, şi probabil şi ale altor state, este frica de a nu rămâne fără servici. Antidotul unei asemenea frici este să fii stăpân pe meseria care o practici.

Având în vedere că o dezvoltare personală, aşa cum o văd eu, presupune eliminarea oricăror sentimente/stări de frică (inclusiv frica de moarte), eliminarea fricii de a rămâne fără servici, şi implicit, stăpânirea domeniului de activitate ales, porneşte de la premisa ca ceea ce faci (meseria), să faci cu plăcere. Meseria aleasă să nu constituie o corvoadă.

A început să fie la modă exprimarea: “mă duc la scârbici”… unde a ajuns locul de muncă… să fie comparat cu ceva ce faci cu scârbă…

“De frică sunt în stare să îşi cedeze libertatea de a acţiona şi de a gândi”… un alt domeniu în care se manifestă frica este cel al relaţiilor sociale. Să luăm de exemplu relaţia dintre două persoane de sex opus. Am putea-o numi prietenie, nu vreau să mă refer doar la căsătoria cu acte legale. Să fim realişti, în cele mai multe cazuri, bărbaţii “cad” sub sentimentul fricii de a nu rămâne singuri.

Nu de puţine ori am auzit expresia: “fac, femeile astea, ce vor din noi!”, spusă de diferiţi bărbaţi, în diferite contexte, referindu-se la relaţia cu prietena sau soţia. Aaa!!! Sunt şi cazuri în care bărbatul “cedează” pentru a salva nişte momente penibile de supărare/ceartă. Dar am cunoscut mulţi bărbaţi care “cedează” ideilor persoanei cu care convieţuieşte, temăndu-se că “li se vor da papucii” (noroc de mine că port 46 şi nu se prea găsesc  :) ). Apare frica de singurătate. Acesta ar fi unul din motivele pentru care eliminarea sentimentului singurătăţii este o parte importantă dintr-o dezvoltare personală stabilă.

Chiar dacă la un moment dat, cineva poate avea succese; dacă ele se bazează pe o linişte a unei relaţii frumoase, iar dacă relaţia se rupe, succesele se pot destrăma şi ele. De aceea susţin ideea că la temelia oricărui succes trebuie să stea relaţia cu tine însuţi – eliminarea sentimentului singurătăţii.

07.13.07

Eckhart Tolle – suferinţa suplimentară

Posted in Ce au spus... at 5:22 am by rast

Oamenii se vor trezi numai printr-o suferinţă suplimentară, iar iluminarea ca fenomen colectiv va fi, lucru predictibil, precedată de transformări profunde. Acest proces reflectă funcţionarea anumitor legi universale ce guvernează dezvoltarea conştiinţei şi astfel au fost prezise de unii profeţi. Este descris, printre alte locuri, în Apocalipsă, mascat de o simbolistică obscură şi uneori impenetrabilă. Această suferinţă nu este produsă de Dumnezeu, ci de oameni semenilor lor şi chiar lor înşişi, dar şi de unele măsuri de apărare pe care Pământul, care este un organism inteligent, le va lua pentru a se proteja de atacul violent al nebuniei umane.

Puterea prezentului, pag. 220

 


 

“Oamenii se vor trezi numai printr-o suferinţă suplimentară”… Am observat acest lucru cu mulţi ani în urmă, am pus chiar o astfel de întrebare pe un forum de discuţii. Ea suna ce-i drept puţin altfel: “de ce oamenii nu-şi pun anumite întrebări existenţiale, decât în urma unor suferinţe mari?”. Nu am primit nici un răspuns cât de cât concludent, dar am continuat să urmăresc atitudinea şi preocupările oamenilor pe care îi cunosc.

Nu vreau să fac referire la întrebări transcedentale, ci la întrebări existenţiale privite din perspectiva unei dezvoltări personale.

De exemplu, dacă luăm în discuţie două sentimente foarte “la modă” în societatea modernă a acestui început de mileniu III: gelozia şi invidia.

Dacă eşti gelos/invidios pe X sau pe Y, ce rezolvi? Te ajută cu ceva? Poţi îmbunătăţi, cu ajutorul celor 2 sentimente, situaţia în care te afli?… Şi întrebările pot continua.

Aceste sentimente nu fac decât să-ţi consume din timp şi energie. Nu te ajută să progresezi… ba chiar “te trag în jos”, putându-ţi crea chiar stări depresive.

Unele persoane ar putea replica faptul că aceste sentimente “vin instant” în conştientul nostru, fără a putea fi controlate. Nu este adevărat, omul – fiinţa umană – are capacitatea de a putea controla apariţia şi pregnanţa unor astfel de sentimente în conştient (nu mă refer la somn  :)   aici este altă… poveste). Ca argument al afirmaţiei de mai sus sunt nu numai ceea ce au scris alţii, dar şi eu am reuşit să fac acest lucru. Deci nu sunt poveşti… vânătoreşti  :)   sau pescăreşti.

Dar, este nevoie de o mare suferinţă, pentru ca omul să-şi pună întrebări asupra multitudinii de dorinţe care îi invadează mentalul şi adevăratele lui nevoi/necesităţi.

“precedată de transformări profunde”… aceste transformări se pot deja vedea. Mass media “dezvăluie” din ce în ce mai multe cazuri de sinucidere în rândul persoanelor tinere. Medicii sunt îngrijoraţi de cazurile de cancer, din ce în ce mai mare, la adolescenţi – persoane tinere. Aceste probleme psihice şi fizice nu numai că provoacă ele însele o suferinţă enormă, dar apar pe fondul unei suferinţe prealabile.

 

Băutura, bat-o vina

Posted in Bancuri at 4:18 am by rast

- Nu ştiu ce să mă mai fac, domnule doctor! Căsătoria mea a intrat într-un impas.

- Cum aşa?

- Păi, soţia mea nu mă poate suferi când sunt beat, iar eu n-o pot suferi când sunt treaz.

07.12.07

Eckhart Tolle – iluminare

Posted in Ce au spus... at 5:28 am by rast

… Cunoaşteţi povestea lui Banzan? Inainte de a deveni un mare maestru Zen a încercat mulţi ani să atingă iluminarea, dar aceasta dar aceasta îi scăpa. Apoi, într-o zi, în timp ce se plimba prin piaţă, a auzit o convorbire între un măcelar şi clientul său: “Dă-mi cea mai bună bucată de carne pe care o ai”, a spus clientul. Iar măcelarul i-a răspuns: “Fiecare bucată de carne pe care o am este cea mai bună. Nu există nici una care să nu fie cea mai bună”. Auzind aceste cuvinte, înţelegând sensul lor profund, Banzan a atins iluminarea.

Probabil aşteptaţi o explicaţie: când veţi accepta clipa prezentă aşa cum este ea, fiecare “bucată de carne” – metaforic vorbind, adică fiecare moment al vieţii va fi cel mai bun. Aceasta înseamnă iluminare.

Puterea prezentului, pag. 192


 

Auzim/citim multe despre această stare de iluminare. Dar foarte rar aflăm despre adevăratele stări prin care trece un iluminat.

Mie, personal, nu-mi place acest termen. Comparativ, îmi aduc aminte de sintagma ”conştiinţă elevată” din cărţile lui Castaneda, ea defineşte exact două stări: te simţi total împlinit şi nu-ţi lipseşte nimic. Agreez sintagma de conştiinţă elevată, dar cea de iluminare nu. Din acest motiv, am căutat – şi mai caut încă – descrieri ale acestei stări de conştiinţă.

Relativa definire, dată de Tolle în acest fragment, mi se pare cam ambiguă, lăsând loc la interpretări.

Eckhart Tolle – frica de moarte

Posted in Ce au spus... at 4:55 am by rast

Apropierea morţii şi moartea însăşi, disoluţia formei fizice, este întotdeauna o ocazie minunată pentru realizarea spirituală. Această ocazie este pierdută de oamenii inconştienţi în mod tragic, de cele mai multe ori, de vreme ce trăim într-o cultură care nu ştie aproape nimic despre moarte, aşa cum nu ştie aproape nimic despre nici unul din lucrurile care contează cu adevărat.

Puterea prezentului, pag. 147

 


Iată încă o confirmare a ideii că frica de moarte – despre care am mai vorbit/scris aici – este un sentiment inutil şi fără valoare, care este, din păcate, foarte mult “cultivat” şi perpetuat de societatea modernă. 

“este întotdeauna o ocazie minunată pentru realizarea spirituală”… nu cred că trebuie să aşteptăm clipa morţii sau măcar apropierea ei, pentru a face un astfel de salt în ceea ce eu aş numi “dezvoltare personală stabilă”.

Eu am trăit un fel de apropiere a morţii prin acel accident de care am mai vorbit aici, dar alţii îşi pot provoca în mod conştient o stare asemănătoare cu cea dinaintea morţii.

Îmi vin în minte experienţele provocate de unii mari maeştri.

Osho s-a retras într-un templu părăsit şi a stat acolo câteva zile, cuprins de frica de a nu fi muşcat de şerpi sau alte incidente mortale. Unele persoane ar putea considera o astfel de experienţă total deplasată, ca să nu zic nebunatică :) , dar dacă o astfel de experienţă are ca rezultat dispariţia fricii de moarte… orice experienţă, oricât de deplasată… MERITĂ!!! Şi aste o poate afirma doar cei care pot compara cele două tipuri de viaţă: cu şi fără frica de moarte.

Ramana Maharshi şi-a făcut un sicriu, s-a aşezat în el, a pus deasupra flori, şi s-a imaginat mort.

07.11.07

Maitreya – sinceritatea

Posted in Ce au spus... at 5:06 pm by rast

Mulţi dintre voi trăiţi o viaţă în care nu sunteţi sinceri nici cu voi înşivă, nici cu ceilalţi. Faceţi unele lucruri deoarece vă este teamă că o să-i supăraţi pe ceilalţi. Este mai uşor de spus de spus da, decât să spuneţi nu. Atât de mulţi dintre voi trăiţi o viaţă în care nu sunteţi fericiţi.

Vă urâţi slujbele, dar rămâneţi pe loc din cauza fricii – frica de mutare, frica de schimbare, frica de ceva sau frica de altceva. Dacă aţi putea avea încredere şi credinţă; tot ceea ce este dorit va veni la voi… dacă sunteţi sinceri cu voi înşivă şi nu trăiţi în frică, tot ceea ce trebuie să se întâmple, poate veni în viaţa voastră.

Fiţi sinceri complet şi întrebaţi-vă dacă sunteţi fericiţi cu slujbele pe care le aveţi, cu partenerul de viaţă pe care-l aveţi şi cu modul de viaţă pe care-l aveţi.

Dacă răspunsul este nu, atunci ce veţi face ca să schimbaţi situaţia?

Nu vă daţi seama cum nefericirea poate crea dereglări şi pierderea sănătăţii în viaţa voastră.

Nu vă daţi seama cum puteţi crea dereglări nefiind sinceri cu voi. Când vă îmbolnăviţi, vă întrebaţi de ce.


  “Faceţi unele lucruri deoarece vă este teamă că o să-i supăraţi pe ceilalţi”… aici este un cerc vicios. X face un anumit lucru spre a nu supăra pe Y. Acel lucru poate induce chiar şi o minciună. Peste un oarecare timp Y va face un anumit lucru spre a nu supăra pe X. Iarăşi un grad de ne-adevăr. Şi uite aşa, din lucruri mărunte, din dorinţa de a nu supăra pe Z sau T, se perpetuează anumite ne-adevăruri sau stări de fapt ne-realiste.     

“Vă urâţi slujbele”… După părerea mea, slujba este unul dintre punctele cheie pentru o dezvoltare personală stabilă. Şi nu în sensul de a te adapta unei slujbe/meserii aducătoare de mulţi bani, ci de a căuta acea meserie care se potriveşte cu temperamentul şi predispoziţia (ca să nu mai folosesc termenul prea academis de vocaţie) ta nativă. Corelarea datului nativ (zestrei genetice – dacă vreţi) cu meseria/job-ul zilnic mi se pare esenţial.

“dar rămâneţi pe loc din cauza fricii”… frica este doar un motiv. Poate mulţi dintre noi/voi :) rămâneţi într-un job deoarece aduce mulţi bani. Dar cu bani nu poţi înlătura stresul adus de acel job bine plătit. Oare nu ar fi mai convenabil un job mai slab plătit dar ne-stresant, sau cu un stres mai scăzut?

“tot ceea ce trebuie să se întâmple, poate veni în viaţa voastră”… exact! va veni în viaţa noastră, nu orice dorinţă rebelă, indusă de sistemul de valori al societăţii sau comunităţii în care trăim, ci ceea ce trebuie… ceea ce ne este cu adevărat necesar.

“cu partenerul de viaţă pe care-l aveţi”… partenerul de viaţă… soţul/soţia, este un alt factor important al unei dezvoltări personale corelate cu esenţa fiinţei. El ne poate aduce un oarecare stres sau piedici în dezvoltarea noastră… aşa cum (în rare cazuri) poate constitui un impuls pozitiv.

Optimizare – modularizare

Posted in Java at 6:14 am by rast

M-am convins încă odată (nu era musai cazul :) ) ce înseamnă o proiectare bună a structurilor de clase create într-o aplicaţie. Când am început actuala aplicaţie Java la care lucrez, “am fost luat de val”, cuprins de entuziasmul re-întoarcerii la programarea în Java, şi am făcut aplicaţia doar ghidat de obiectivul ca ea să funcţioneze. Şi am reuşit să o fac funcţională. De câteva zile, având o perioadă mai relaxată la servici, mi-am propus să modularizez mai bine aplicaţia. Conform principiului “step by step”, azi am reuşit să ajung la un rezultat final-intermediar  :)   . Am folosit termenul de final-intermediar pentru că întotdeauna “este loc şi de mai bine”. Deja mi-am propus o modularizare şi mai eficientă… deja am observat nişte puncte în care pot interveni.

Odată cu modularizarea aplicaţiei am obţinut şi o optimizare a codului din mai multe puncte de vedere: ca funcţionalitate, ca urmărire a codului… sunt curios dacă şi sub aspectul vitezei de execuţie. Nu pot testa viteza deoarece aplicaţia este prea mică şi nu are întârzieri remarcate/remarcabile. Problema vitezei este într-o mare măsură rezolvată şi de firma SUN, prin crearea unei JVM (Maşină Virtuală Java) mai performat.

Stres

Posted in Adevărul at 1:04 am by rast

Colegii idioţi îi îmbolnăvesc pe ceilalţi

Colegii idioţi din birou sunt la fel de periculoşi pentru sănătate precum ţigările, cofeina, drogurile sau alcoolul. Stresul provocat de un coleg… mai încet la minte poate cauza un atac de cord. Un studiu dat publicităţii de către doctorul Dagmar Andersson de la Universitatea de Medicină din Stockholm a evidenţiat că stresul cauzat de munca zilnică alături de idioţi este una dintre “cele mai mortale” forme de stres. Pacienţii supuşi studiului au fost întrebaţi despre stilul de viaţă şi despre factorii de stres care îi afectează constant. Majoritatea (62%) a răspuns că muncesc alături de oameni atât de imbecili, încât abia dacă găsesc drumul de la parcare la birou. Şi, conform studiului, atacul de cord survine la mai puţin de 12 ore de la o ceartă cu un astfel de “specimen”.

Alina Vlad


Ar fi multe de comentat la ideea acestui adevăr, cu care mă lupt de vreo câţiva ani.Da! Am dat peste unii colegi de birou cu o gândire ne-logică. Cea mai groaznică idee o avea (probabil o mai are) un fost coleg, care zicea că cine merge singur pe stradă este un dobitoc. Eu i-am replicat odată: “dacă sunt singur şi mi se face foame şi mă duc pe stradă spre un chioşc să-mi iau ceva haleală…”. S-a înroşit la faţă şi a început să se bâlbâie: “mmm mai sunt excepţii…”. 

Nu sunt la primele încercări de dezvoltare personală, de a-mi controla stările emoţionale; ideea de a nu-i judeca pe alţii, nu numai că o ştiu de mult, dar o şi aplic de multă vreme… cu rezultate pozitive, chiar. Am reuşit să obţin o detaşare  :) vecină cu nesimţirea… dar unele discuţii idioate ale colegilor de birou… mă afectează.

Sunt ani de zile şi sute de experienţe fără rezultat, când, ajungând acasă după o zi de muncă, cu auzul fracturat  :)   de imbecilităţi, îmi repet de mii de ori că nu trebuie să mă afecteze astfel de idioţenii… nu reuşesc. Da! recunosc, aici mai am de lucru cu fiinţa şi mentalul meu.

Încep să devin mistic şi credul  :)  , lansând ideea că astfel de idei tembele, exprimate în prezenţa ta, îţi imprimă în aură anumite energii ne-conforme cu energiile cu care eşti tu obişnuit.

“…la mai puţin de 12 ore de la o ceartă cu un astfel de specimen”… Eee! Aici e o mică diferentă! Eu nu mă cert cu astfel de oameni. Acest lucru am reuşit să-l controlez. Dacă, din motive profesionale, intru în vreo dispută cu astfel de oameni, tac! Asta este arma mea: tăcerea! El crede că are dreptate şi se simte fericit. Eu sunt CONVINS că tăcerea este cea mai bună soluţie, orice fel de discuţie (cu astfel de oameni) sunt sortite eşecului de a le schimba oarecum părerea eronată.

Au fost câteva cazuri când. aplicând principiul tăcerii, şi doar uitându-mă la interlocutor/vorbitor (respectând totuşi faptul că are o “interfaţă” umană, şi ne-tratându-l cu spatele), am fost “gratulat” :) cu expresia: “te uiţi ca boul la poartă nouă”.

Da! Am primit complimentul de bou, dar am rămas cu gura odihnită…

Next entries » · « Previous entries