Archive for February, 2007
02.18.07
Posted in Ce au spus... at 9:24 pm by rast
Cerinţa de bază a iubirii este: îl accept pe celălalt aşa cum este el. Şi iubirea niciodată nu încearcă să schimbe persoana conform ideii sale despre acea persoană. Nu încerci să “tai” persoana pe ici şi pe colo pentru a o aduce la “mărimea” adecvată - ceea ce se face peste tot în lume, de altfel.
Oamenii care cred că se iubesc - se hărţuiesc reciproc - încontinuu încercă să creeze imaginea pe care o doresc. Ei vor ca celălalt să fie precum o marionetă, iar sforile să fie în mâinile lor. Şi acelaşi lucru îl face şi celălalt: el vrea ca tu să fii o marionetă tar sforile să fie în mâinile sale. Astfel va exista un conflict permanent, mizerie, durere.
Şi atunci ne minunăm: de ce au scris poeţii aşa multe lucruri frumoase despre iubire? - fiindcă nimic nu pare să se întâmple!
Există doar în poezii!
Adevărul este că majoritatea poeţilor nu au iubit vreodată. Ei sunt îndrăgostiţi de ideea de iubire, astfel încât creează poezii frumoase, poveşti frumoase. Sau poate că au iubit, dar au eşuat astfel încât, pentru a se consola, ei creează situaţia opusă în poeziile lor.
“Sau poate că au iubit, dar au eşuat”… o afirmaţie care, la prima cevede, m-a surprins şi pe mine. Dar, mi-am adus aminte de o constatare mai veche, de ce marii poeţi, marii scriitori (în general, creatorii de literatură) au trăit (marea lor majoritate) în mizerie având, în fiinţa lor, o mare suferinşţă? Am ajuns la concluzia că suferinţa îndeamnă omul la “creaţii literare”. Oamenii echilibraţi, care nu au multe de suferit, se îndreaptă spre alte domenii de creaţie… mai ştiinţifice. După câte îmi aduc aminte (sper să nu greşesc), din biografia marilor descoperitori (Einstein, Edison, etc.) erau nişte firi optimiste, pe când creatorii de literatură sunt/erau firi mai pesimiste.
Ideea de a-l schimba pe cel de lângă tine, aşa cum ţi se pare ţie că este normal, nu este specifică doar celor care trăiesc o iubire, ci tuturor comunităţilor de oameni. Ca şi colegi de birou, am vrea ca vecinul nostru să bea cafea la aceeaşi oră ca şi noi… aşa ni se pare nouă normal.
Permalink
Posted in Ce au spus... at 9:44 am by rast
Conceptul de “conştiinţă” nu are nimic comun cu cel de “moralitate”. Conştiinţa este un fenomen general şi permanent. Ea este aceeaşi pentru toţi oamenii şi nu poate exista decât în absenţa “tampoanelor”. Din punctul de vedere al diferitelor categorii de oameni, putem spune că există o conştiinţă a omului care nu are contradicţii. Această conştiinţă oferă fiinţei o bucurie de un tip în întregime nou, şi pe care noi suntem incapabili să o înţelegem. O trezire chiar momentană a conştiinţei într-un om cu mii de “eu”+ri diferite implică obligatoriu suferinţă. Totuşi, dacă aceste momente de trezire a conştiinţei se repetă din ce în ce mai des şi durează de fiecare dată mai mult timp, dacă omul nu se teme de ele, ci dimpotrivă, cooperează cu ele şi urmăreşte să le păstreze şi să le prelungească, o scânteie de bucurie foarte subtilă, o anticipare a adevăratei “conştiinţe lucide” va pătrunde gradat în el.
“putem spune că există o conştiinţă a omului care nu are contradicţii”… această idee, a unei conştiinţe lipsite de contradicţii, mă duce cu gândul la poezia scrisă de Pavel Coruţ, (de
aici) şi la definirea: “descântec de-ndoială”
“Tu ridică ochii-n ceruri
Şi cerşeşte cu sfială
Strop de sfinte adevăruri
Şi descântec de-ndoială.”
În poezie, poate nu întâmplător, muza poetului, a alăturat două problema esenţiale ale omului modern: “sfinte adevăruri” şi “descântec de-ndoială”.
“Această conştiinţă oferă fiinţei o bucurie de un tip în întregime nou”… este vorba de aceeaşi bucurie de care vorbeşte Osho, aici. Aparent, este vorba de o diferenţă majoră: Osho vorbeşte de energia care se deplasează în sus, iar Gurdjieff despre o conştiinţă fără contradicţii. Dar tocmai această conştiinţă lipsită de contradicţii favorizează urcarea energiei sau, altfel spus: pentru omul obişnuit, trăind cu o mulţime de contradicţii în conştiinţă, acestea sunt o piedică în calea energiei care vrea “să curgă” liber în toată fiinţa umană, aşa cum a fost “proiectată”, maşinăria umană.
“o anticipare a adevăratei “conştiinţe lucide” va pătrunde gradat în el”… această “conştiinţă lucidă” nu este ceva care i se dă omului, un har divin (cum spun misticii religioşi), ci este “adevărata natură umană”, de care omul modern este despărţit prin concepţiile contradictorii pe care le-a învăţat în timpul vieţii.
Permalink
02.17.07
Posted in Ce au spus... at 9:54 am by rast
Energia are un principiu fundamental: ea nu poate să rămână statică, trebuie să se mişte. Natura ei e mişcarea. Nu e un lucru pe care îl pui undeva şi el rămâne acolo. Nu, ea trebuie să se mişte, este viaţa.
Aşa că, atunci când nu are motiv să se mişte în jos, nu-i rămâne decât o direcţie în care să se mişte - în sus. N-are unde să meargă în altă parte. Ea începe să lovească în supraconştientul tău, iar această acţiune de lovire a supraconştientului este atât de plăcută şi aşa o bucurie, încât orgasmele tale sexuale pălesc pur şi simplu. Diferenţa nu constă în cantitate, ci în calitate, de aceea nu-ţi poţi imagina schimbarea. Dar este singurul lucru din viaţa ta prin care ţi se indică ceva superior, mai înalt.
Când energia începe să lovească în lumea ta superioară, de care până acum nici nu ştiai, se produce o revărsare constantă de bucurie. Orgasmul sexual este ceva de moment - cum a apărut a şi dispărut; îţi aduci aminte, doar, că a existat. Din cauza asta devii tot mai dependent de el; ţii minte că s-a întâmplat ceva grozav, aşa că îţi zici: “Ia să mai fie o dată!” Numai că, după ce clopoţelul din capul tău, sună anunţând: “Vezi că vine!”, nici nu te dumireşti bine, că a şi dispărut.
Însă atunci când energia îţi atinge nivelul superior al conştiinţei, supraconştiinţa, acea simplă atingere provoacă o ploaie de bucurie care continuă. Energia continuă să lovească, făcându-şi încetul cu încetul drum spre centrul supraconştiinţei. Tu n-ai nimic de făcut; munca ta s-a terminat când ai încetat să reprimi subconştientul. După aceea nu mai ai nimic de făcut, tot ce trebuia făcut e făcut de energia ta. Iar atunci când energia ajunge în centrul supraconştientului, în tine începe să funcţioneze o nouă facultate, o nouă capacitate, care e intuiţia.
“este atât de plăcută şi aşa o bucurie”… eii!! un lucru foarte important! Bucuria de care vorbeşte Osho este o “bucurie fără obiect”, fără motiv. Încercaţi să vă observaţi sau încercaţi să vă aduceţi aminte, orice bucurie pe care aţi avut-o în viaţă a avut o cauză, un motiv. Chiar asta spune şi Eckhart Tolie,
aici, bucuria este provocată de vederea unui nor, a unei flori, a unui copil…
Există şi bucurii… de la sine, provocate de o anumită energie, care se degajă în fiinţa umană, fărăr a fi cauzată de o intervenţie exterioară. Pur şi simplu te bucuri.
De această bucurie fără motiv vorbesc şi alţii. O să caut acele citate şi le voi copia, după părerea mea, această bucurie, este un “jalon” foarte important în procesul de schimbare (de dezvoltare personală) al unui om. Odată ajuns la această bucurie, multe se schimbă, aşa cum zice şi Osho…
Din experienţa mea, sunt doi mari duşmani ai acestei stări, dacă ai ajuns la ea o poţi uşor pierde, dacă agreezi aceşti inamici:
- alimentaţia preparată cu foc
- alcoolul, după o astfel de experienţă, am înţeles adevăratul motiv pentru care, pe vremea regelui dac, Burebista (sau a preotului Zamolxe), s-a ars toată viţa de vie de pe teritoriul Daciei.
“După aceea nu mai ai nimic de făcut, tot ce trebuia făcut e făcut de energia ta.”… Da! Dacă laşi organismul să aibă suficientă energie. Alcoolul şi alimentele preparate cu foc, consumă această energie.
De multă vreme, şi încă nu am găsit un răspuns cât de cât plauzibil, mă întreb care este legătura dintre această energie (de care vorbeşte Osho) şi sistemul imunitar - pe care îl agresează alcoolul şi alimentele gătite. Se pare că este vorba de o energie… fundamentală, de bază, a organismului; din care “se nasc”, prin intermediul măduvei spinării, globulele albe. Ceva, ceva referiri, găsim şi în filozofia orientală, în conceptul de energia Kundalini… dar e prea simbolică descrierea respectivă.
Permalink
02.16.07
Posted in Ce au spus... at 10:18 pm by rast
Se întâmplă uneori ca privirea noastră să se lipească fie de un nor rozaliu, fie de gingăşia unei flori sau de zâmbetul unui copil. Mintea se opreşte şi, brusc, parcă ne simţim inundaţi de o pace interioară, de o linişte şi de o bucurie infinite, ca şi cum fiinţa noastră nu mai are graniţe, nu mai există nici timp, nici spaţiu. Am da orice să păstrăm această stare, să o regăsim ori de câte ori vrem. O astfel de trăire ne catapultează dincolo de graniţele cotidianului, astfel încât, pentru o clipă, ne întoarcem la Sinele nostru Adevărat.
Pe listele de discuţii, cu tematică spirituală, pe care sunt înscris, a fost “o explozie” de replay-uri la acest citat, lăudând, nu numai această carte, dar şi autorul ei.
Ceea ce m-a mirat, mă miră… şi, probabil, mă va mira şi în viitor, este: lipsa de înţelegere asupra fiinţei umane. Să mă explic: cum se “vede” şi din acest citat, este lăudată/promovată, starea de pace/linişte interioară, însoţită de un fel de bucurie. Cu toate acestea, marea majoritate a oamenilor caută, în practica spirituală, provocarea unor emoţii pozitive. Dar, acea stare de pace, nu înseamnă emoţii pozitive, ci “emoţii zero”. Adică fără stări emoţionale. Într-adevăr, “starea de zero” (sau cum o numesc orientalii: vid mental) este mult mai “plăcută” decât anumite stări emoţionale pozitive.
Permalink
02.14.07
Posted in Mărturisiri at 9:10 pm by rast
Întâmplările cu ne-ştiinţa mea de la noul job, m-au făcut să-mi amintesc de un obicei al societăţii, ca să nu zic al oamenilor (aproape toţi, dacă nu majoritatea covârşitoare), de a le fi ruşine să întrebe despre un lucru atunci când nu ştiu despre ce este vorba. Majoritatea preferă “să-şi dea cu părerea”, rămânând dezinformaţi.
Ce e mai bine:
- să-ţi fie ruşine să întrebi, rămânând cu o părere greşită despre acel lucru, dar cu indiferenţă celor din jur. Că de apreciat tot, nu te apreciază.
- să treci peste ruşine (în caz că o ai…) şi să întrebi. Cei din jur te vor dez-aprecia, dar tu vei şti despre ce este vorba. Faza, pe termen lung, este că dacă va veni vorba despre acel ceva, peste un oarecare timp, iar tu îţi vei da cu părerea, spunând aiurelile pe care ţi le-ai băgat singur în cap - cei care ştiu despre ce este vorba, cu adevărat te vor dez-aprecia.
Cu ce te ajută aprecierea celorlalţi?
Cu ce te ejută să ştii adevărul?
Permalink
Posted in Ce au spus... at 8:39 pm by rast
Motivul pentru care oamenii vorbesc mereu despre adevăr este clar. În inima lor exisră o sete după adevăr, le este ruşine că nu sunt în posesia acestui adevăr şi, de aceea, vorbesc despre el. Însă acestea nu sunt decât cuvinte. Faptul de a trăi în conformitate cu ele este prea periculos, riscul este prea mare. La fel se întâmplă şi cu libertatea. Toţi oamenii doresc libertate de exprimare, însă nimeni nu este cu adevărat liber. Şi nimeni nu doreşte să fie cu adevărat liber, deoarece libertatea aduce cu sine responsabilitatea: ea nu vine singură. Iar faptul de a fi dependent este simplu: în acest caz răspunderea nu îţi revine ţie, ci persoanei de care eşti dependent. Oamenii au adoptat deci, un mod de viaţă schizofren. Ei vorbesc despre adevăr şi despre libertate, însă trăiesc în minciună şi sclavie… Iar lanţurile robiei sunt numeroase, deoarece faptul de a fi sclavi vă face să fiţi eliberaţi de răspundere. Un om care doreşte să fie liber trebuie să accepte responsabilităţi imense. El nu îşi poate arunca răspunderea pe umerii nimănui. Indiferent ce face, indiferent ce este, răspunderea îi revine în întregime.
De multe ori, şi nu numai Osho, vorbeşte despre inimă. În vorbirea curentă este un fel de metaforă pe care mulţi o folosesc cu sensul de suflet, etc. Pentru mine ea are un altfel de sens. În primul rând, evit această exprimare, îmi plac lucrurile clare, definibile.
Paul Brunton, în cartea Căutarea Supraeului, spune că SupraEul se află localizat în atriul drept din inimă. Eu, personal, când aud expresia cu “inima”, asociey această exprimare SupraEu-lui. Dar, în vorbirea curentă cu alţii, folosesc termenul de corp cauzal, SupraEu sau adevăratul eu.
“În inima lor exisră o sete după adevăr”… mi-am adus aminte despre o întâmplare mai veche şi una mai nouă 
Aia veche: prin 2000-2001, în urma unor întâlniri/comunicări cu nişte oameni mincinoşi, mi-am pus problema dacă să mă schimb, minţind şi eu; sau să rămân aşa “prost de sincer”. Adoptasem calea asta, de a spune adevărul - ceea ce gândeam - de vreo 8-9 ani. Am avut multe de pierdut, le-am şi pierdut.
În acel moment mi-am pus foarte serios problema dacă “să mă dau cu lumea sau nu”. Inima ( SupraEu-l ) mi-a spua: “mai gândeşte-te”… nu mi-a spus “vai! Doamne fereşte! nu fă asta” , m-a lăsat la libera mea alegere. M-am mai gândit şi am rămas sincer.
Aia nouă… fiind sincer, am avut multe de pierdut. În primul rând aprecierea celorlalţi, de care, trebuie să recunosc, “MI SE FÂLFÂIE” (îmi pare rău pentru exprimarea de maidanaz, dar una academică nu am găsit pentru a exprima adevărata stare când mă gândesc la aprecierea celor care mă înconjoară). La noul loc de muncă (exact 2 săptămâni) am de învăţat practic TOTAL altceva: nişte limbaje de programare noi (LD, FBD, CFC, etc), modul de funcţionare al unei staţii de asfalt şi/sau betoane (şi trebuie să le ştiu în amănunt, că doar le voi programa să funcţioneze în mod automat…). Nu mă sfiesc, şi atunci când sunt întrebat ce mai fac, răspund că: învăţ. Deja oamenii au început să se uite urât la mine: ce? sunt plătit ca să învăţ? În mintea lor îngustă, ei cred că toată lumea tre’ să ştie cum funcţionează o staţie de asfalt. E bine că şefii îşi dau seama de necesitatea unei astfel de perioade de învăţare.
Rămân sincer în continuare…
“Şi nimeni nu doreşte să fie cu adevărat liber, deoarece libertatea aduce cu sine responsabilitatea”… aduce responsabilitatea de a fi stăpân pe propriile tale decizii. amenii au tendinţa de a cere sfaturi. Oare de ce? Nu cumva pentru a avea pe cine da vina ân caz de ne-reuşită? Nu în sensul de a se justifica faţă e alţii, ci faţă de ei înşişi. Oamenii, marea lor majoritate, nu au puterea de aşi lua viaţa în propriile mâini, vor sfaturi…
Permalink
02.13.07
Posted in Bancuri at 9:43 pm by rast
- numele lor de familie rămâne neschimbat.
- garajul este al lui pe de-a-ntregul
- planurile de nuntă se rezolvă de la sine
- cicolata este doar o alta gustare
- poate să devină preşedinte
- niciodată nu poate să rămână gravid
- poate purta un tricou alb într-un parc acvatic
- poate SĂ NU poarte nici un tricou într-un parc acvatic
- mecanicii de automobile îi spun adevărul
- lumea întreagă este toaleta lui. Niciodată nu trebuie să conducă până la o altă staţie de benzină ca să caute o toaletă deoarece aceasta în care se află, este prea scârboasă
- nu trebuie să se oprească să se gândească în ce parte trebuie să învârtă o piuliţă sau un şurub
- acelaşi loc de muncă, salar mai mare
- ridurile adaugă caracter
- rochia de mireasă - 5000$, închirierea unui frac 100$
- oamenii nu se holbează niciodată la pieptul lui atunci când vorbeşte cu el
- de la el, lumea se aşteaptă să mai scape ocazional “câte un sunet” bine armonizat…
- pantofii noi nu taie, jenează sau mutilează piciorul
- o singură dispoziţie sufletească mereu
- conversaţiile telefonice se termină în maxim 20 sec.
- ştie tot felul de lucruri despre tancuri
- o vacanţă de cinci zile necesită o singură valiză
- este compleşit cu laude pentru cel mai mic act de gândire
- lenjeria intimă costă 8.35$, trei perechi
- trei perechi de pantofi sunt mai mult decât suficiente
- nu are aproape niciodată probleme cu cureluşa de pantof în public
- nu este capabil să vadă cute pe haine
- totul de pe faţa lui rămâne în culoare originală
- aceeaşi freză ţine ani de zile, poate chiar decade
- trebuie să-şi radă doar faţa şi gâtul
- se poate juca cu jucării toată viaţa
- burta de obicei ascunde şoldurile mari
- un portofel şi o pereche de pantofi de o singură culoare pentru toate sezoanele
- poate purta pantaloni scurţi, indiferent de cum îi arată picioarele
- poate să-şi “facă” unghiile cu un briceag
- are libera alegere privitor la a-şi lăsa mustaţă
- poate să facă cumpărăturile de Crăciun pentru 25 de rude, în ziua de 24 decembrie, în 25 de minute
Permalink
Posted in Ce au spus... at 9:02 pm by rast
Conştientizarea se face în trei paşi. Mai întâi, fii conştient de corpul tău - când mergi, când tai lemne, sau când cari apa de la fântână. Fii atent la el, conştientizează fiecare mişcare, nu mai face lucrurile mecanic, ca un zombie, ca un somnambul. După ce ai devenit conştient de corpul tău şi de mişcările lui, treci mai departe la minte şi la activitatea ei - gânduri, imaginaţie, proiecţii. Când devii conştient de minte, te aşteaptă o mare surpriză. Cu cât eşti mai conştient de ea, cu atât circulă mai puţine gânduri. Gradul de conştientizare este invers proporţional cu numărul gândurilor, energia fiind aceeaşi.
Când eşti conştient în proporţie de sută la sută, nu mai există energie disponibilă pentru gânduri, şi mintea devine absolut tăcută. Atunci este timpul să mergi şi mai adânc.
Al treilea pas este să devii conştient de sentimente, de stări de spirit, de emoţii. Cu alte cuvinte, treci la inimă şi la activităţile ei. Atunci te aşteaptă o nouă surpriză. Tot ce e bun creşte, şi tot ce e rău începe să dispară. Iubirea creşte, ura dispare. Compasiunea creşte, supărarea dispare. Dărnicia creşte, lăcomia dispare. Când ai conştientizat pe deplin inima, ai ultima şi cea mai mare surpriză: nu trebuie să mai faci nici un pas. Un salt cantitativ se produce de la sine. Din inimă, te pomeneşti, dintr-o dată în însuşi centrul fiinţei tale. Acolo eşti conştient doar de conştiinţă. Nu mai ai de ce altceva să fii conştient. Iar asta este puritatea supremă. Asta este ceea ce numesc eu iluminare.
Această metodă (în trei paşi) este
doar una dintre metode, nu este singura. Fiecare are metoda lui proprie de conştientizare.”când tai lemne, sau când cari apa de la fântână”… aş adăuga eu:
- când deschizi o uşă - de ce credeţi că majoritatea uşilor sunt trântite? Oamenii nu le deschid cu conştientizare… le lasă pe “pilotul automat”, iar gândurile lor se îndreaptă spre altceva.
- când mănânci - încearcă să conştientizezi gustul, savoarea. De simţit gustul mâncării, oricine îl simte, dar trebuie conştientizat.
- când te uiţi la televizor. Majoritatea oamenilor, “trăiesc acţiunea”, âncearcă să nu mai “fii în film”. Încearcă să fii tot timpul conştient că eşti în faţa unui TV, că stai într-un fotoliu şi că te uiţi la un film. Nu trăi acţiunea… te consumă degeaba. Îţi consumi o energie care ar putea fi folosită în alte acţiuni.
“Al treilea pas este să devii conştient de sentimente, de stări de spirit, de emoţii.”— de aici începe inteligenţa emoţională. Primii doi paşi nu sunt obligatorii. Sunt oameni care îşi percep sentimentele şi emoţiile “de la sine”, fără a face alte antrenamente/conştientizări. Dacă se fac şi ceilalţi doi paşi (în primul rând conştientizarea gândurilor), se obţine o claritate a conştiinţei, a mentalului, astfel încât, sentimentele şi emoţiile, sunt mai corect mentalizate/înţelese.
“Tot ce e bun creşte,”… această creştere are şi ea o explicaţie: fiinţa umană începe să se conducă după emoţii şi sentimente (inteligenţa emoţională). Conştientizând emoţiile îţi dai seama de importanţa lor în viaţă, începi să înţelegi mecanismele vieţii…
“Dărnicia creşte, lăcomia dispare”… nu este vorba despre o dărnicie cu oricine. Începi să simţi cu cine să fii darnic şi cu cine nu. Şi începi să fii darnic cu cei care, ca şi tine, încep un proces de conştientizare. Este o lege a naturii… din acest motiv, şi pentru tine, binele creşte, pentru că cei ca şi tine, încep să fie darnici cu tine.
“Nu mai ai de ce altceva să fii conştient”… Osho poate nu mai avea, dar noi, oamenii care trăim în societate, avem… şi încă multe. Nu poţi fi indiferent când, la o trecere de pietoni, şoferii nu mai respectă nici culorile semafoarelor, nici cele mai elementare reguli de circulaţie, punând viaţa altora în pericol, dar şi viaţa lor.
Dimpotrivă chiar, începi să fii conştient de multe inutilităţi pe care societatea le acceptă ca fiind “respect de sine”. Oare nu este mai important să nu scuipi pe stradă decât să ai pantofii fără pic de praf pe ei? Când este respectul mai mare?
Permalink
Posted in Ce au spus... at 4:25 pm by rast
Organismul uman primeşte trei feluri de hrană:
- Hrana normală pe care o mâncăm,
- Aerul pe care îl respirăm,
- Impresiile noastre.
Nu este greu de înţeles că aerul este un fel de hrană pentru organism. Dar poate părea dificil de înţeles, la prima vedere, cum ar putea impresiile să fie hrană.
Trebuie oricum să ne amintim că, cu fiecare impresie exterioară, sonoră, vizuală sau olfactivă, primim din afară o anumită cantitate de energie, o anumită vibraţie: această energie care, din exterior, intră în organism, este o hrană. Mai mult, cum am spus deja, energia nu poate fi transmisă fără materie. Dacă o impresie exterioară introduce cu ea în organism o energie exterioară, aceasta înseamnă deci că şi o materie exterioară intră în organism şi îl “hrăneşte”, în sensul cel mai complet al acestui cuvânt.
Faptul că impresiile constituie hrană pentru fiinţa umană poate fi o explicaţie de ce concentrându-ne pe simţuri se obţine o stare de sănătate mai bună. Adică, lipsa îndreptării atenţiei pe simţuri şi, implicit, atenţia îndreptată spre gândire, spre dialog interior, duce la privarea organismului (fiinţei umane) de această hrană (energie) dată de simţuri.
Permalink
02.11.07
Posted in Povestiri cu tâlc at 8:26 am by rast
S.A.D.V.A. - Sindromul Atenţiei Deficitare la Vârstă Avansată
1. Am hotărât ieri să spăl maşina: am luat cheile şi am pornit spre garaj, moment în care tocmai am văzut corespondenţa pe masă.
2. Bun, o să merg să spăl maşina, dar mai întâi să arunc o privire, poate că e ceva urgent.
3. Am pus cheile maşinii pe birou, lângă scrisori şi aruncându-mi ochii am văzut că erau câteva facturi de plată şi multă publicitate inutilă, drept pentru care am hotărât s-o arunc, dar am vâzut că gunoiul era plin.
4. M-am gândit că-i mai bine să-l golesc întâi. Am pus facturile pe birou dar mi-am dat seama că ar fi mai înţelept înainte de orice să merg la bancomatul de lângă casă şi să plătesc facturile.
5. Am lăsat gunoiul jos, am luat facturile şi m-am îndreptat spre uşă.
6. Unde să fie cardul de bancomat? Ah, în buzunarul hainei pe care am avut-o ieri pe mine!
7. Trecând pe lângă masă, dau cu ochii de berea pe care tocmai o beam. Mă duc după card dar mai întâi o să pun berea asta la frigider.
8. În drum spre bucătărie constat că plantele au un aer cam ofilit; ar trebui să le ud.
9. Pun berea pe masa din bucătărie când, ia te uită, dau de ochelari! Îi căutam de câteva ore. Să-i pun bine repede!
10. Iau un vas cu apă şi dau să mă duc spre sufragerie.
11. Am uitat telecomanda televizorului aici. Deseară, când o să vreau să dau drumul la TV, nimeni n-o să-şi aducă aminte s-o caute la bucătărie. Mai bine s-o duc imediat în sufragerie.
12. Pun ochelarii pe masă şi iau telecomanda.
13. Pun apa la plante dar vărs şi pe parchet. Las telecomanda pe sofa şi merg să iau o cârpă să şterg pe jos.
14. Trecând prin hol mă gândesc că ar trebui să schimb rama unui tablou.
15. Merg mai departe dar nu mai ştiu ce mă duceam să fac!
16. Ah! Ochelarii. Nu! Mai întâi cârpa! O iau.
17. Dar dau cu ochii de coşul de gunoi plin.
18. La sfârşitul zilei: maşina e tot nespălată, facturile nu le-am plătit, berea s-a trezit pe masă, la plante am pus două picături de apă, nu ştiu unde este cardul, nici ochelarii, nici cheile maşinii!
19. Când încerc să înţeleg de ce n-am făcut nimic astăzi, rămân ca trăznit pentru că ştiu c-am fost ocupat toată ziua!
20. Îmi dau seama că e grav şi că trebuie să merg la medic, dar mai întâi cred c-o să mă uit pe restul corespondenţei.
FINISH: Trimiteţi acest mesaj - text - tuturor cunoscuţilor voştri pentru că eu nu-mi mai amintesc cui l-am trimis.
FINISH’: Nu mi-l trimiteţi înapoi pentru că s-ar putea să vi-l trimit şi eu din nou!
Această maladie (se pare) a secolului XXI are, după părerea mea, drept cauză: “DIALOGUL INTERIOR”. Este o problemă de atenţie. Cum spunea şi Osho,
aici, atenţia are o mare legătură cu conştiinţa. În clipa prezentă, în momentul ACUM, este important unde este îndreptată
atenţia ta. Este foarte puţin probabil ca ea să fie îndreptată spre a percepe stimuli externi (văz, auz, miros). Sunt de acord cu cei care spun că este o aiureală să stai tot timpul cu atenţia îndreptată spre - măcar - unul din cele trei organe de simţ. Da! Pentru că nimeni (părinţi, profesori, medici) nu ne-a spus că este posibil (şi recomandat) aşa ceva.
Nu vreau să vorbesc acum despre această stare de conştientizare a momentului prezent, ci de opusul ei “căderea pe gânduri”. De multe ori vedem oameni care au o privire pierdută, şi dacă scoatem o şoaptă, nici nu ne aud.
Îmi povestea odată o colegă cum, într-o perioadă de timp, având nişte probleme familiare, pleca de la servici pe jos şi, fiind cuprinsă/acaparată de gânduri, nici nu-şi dădea seama că a ajuns în faţa casei. Ea era foarte entuziasmată de capacitatea fiinţei umane de “a trece pe pilot automat” şi de a nu mai fi conştient de ceea ce se întâmplă în jurul tău.
Această stare de “cădere pe gânduri” este menţionată şi într-o carte a lui Castaneda, dar numai cu o singură menţiune: “toltecii din vechime au observat că oamenii care cad deseori pe gânduri, trăiesc mai puţin”. Numai atât! Nu a spus nimic despre mecanismul declanşat, despre apariţia unor boli, etc.
La această idee aş mai semnala un fenomen: mulţi yoghini celebri - care au şi scris cărţi - au murit de boli incurabile, gen cancer. În yoga există o tehnică care se numeşte “retragerea simţurilor“. Este vorba tot de simţuri.
Castaneda, când descrie tehnica de a ajunge la IDI, spune că se concentra pe vederea la distanţă. Deci, opusul practicii Yoga, de a retrage simţurile.
Aşa am “păţit” şi eu. În ianuarie 2004, când am început să-mi controlez mai îndeaproape gândurile, “am simţit” că este bine să-mi antrenez atenţia prin concentrarea pe simţul auzului. Făceam această concentrare noaptea, în jurul orei trei. La început, m-a surprins ş pe mine această oră, la care simţeam să fac această tehnică. Dar, mai apoi, am găsit şi nişte argumente:
- este linişte, şi atenţia nu poate fi distrasă de alţi factori externi… poate rămâne, mult timp, concentrată pe simţul auzului,
- în jurul acestei ore, cele două părţi ale sistemului nervos vegetativ (simpatic şi parasimpatic) îşi procentajul de coordonare al organismului. Din păcate nu am reuşit să mă documentez mai amplu asupra acestor două componente ale sistemului nervos vegetativ. Am găsit multă documentaţie asupta laturii anatomice dar, aproape deloc, asupra laturii fiziologice
.
Această practică (noaptea) este bună la început, până se antrenează atenţia să rămână concentrată asupra auzului. După o oarecare practică/antrenament se poate face IDI şi în tumultul unei aglomeraţii stradale.
După 3 ani de practică IDI am ajuns la concluzia că asta este “starea naturală” a minţii: să nu gândeacsă în limbaj articulat, să se concentreze pe simţuri, spre a recepta stimuli externi.
După 3 ani de practică IDI mi s-a îmbunătăţit starea de sănătate, lucru dovedibil (mie însuşi) prin analize medicale. Excepţie face glicemia, care ste destul de mare… dar despre asta (diabet, metabolism, etc.) altădată.
După cum poate aţi observat, nu sunt un habotnic al teoriilor ci, demulte ori fiind şi eu mirat de “ceea ce simt“, îmi provoc raţiunea de a găsi o explicaţie ştiinţifică/logică, bazată pe argumente clare, materiale/materialiste.
Tâlcul, sau morala, acestei povestiri, este că practica unei “atenţii în timp real“, a concentrării atenţiei pe clipa prezentă sau, cum o numeşte Osho: meditaţie - starea de claritate a conştiinţei - nu este apanajul celor care caută o viaţă spirituală, spre divin, ci “un mod de viaţă” (care implică o dezvoltare personală - a anumitor capabilităţi interioare) care vă va face să trăiţi mai confortabil - în sensul că veţi avea o minte clară, fără “a vă învărti ca o nucă în căldare”, începănd multe lucruri dar ne-finalizând nici unul.
Astfel veţi avea un randament mai mare în tot ceea ce faceţi, inclusiv afaceri…
Morala din cele două FINISH-uri: într-adevăr, un dialog interior puternic are influenţe negative asupra memoriei. Dar şi reciproca este adevărată dacă practicaţi IDI, memoria se îmbunătăţeşte… IDI este “un medicament” concurent lecitinei… şi ceva mai natural (apropo de tratamente naturiste).
PS. Şşşş!!! ştim numai noi (şi acuş, acuş o să afle şi Google - că-şi trimite bot-ul), scriind acest post mi-a trecut prin minte să scriu o carte cu titlul: “Totul este IDI”. Nu aş fi la prima abatere de acest gen, am mai scris una, tot cu un titlu destul de non-conformist
PS2: era o vorbă “laudă-mă gură” dar, acum - în epoca informaţională, am putea-o adapta: “laudă-mă tastatură”…
Permalink
Next entries » · « Previous entries
