Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for February, 2007

02.28.07

Osho – un intelect coordonat

Posted in Ce au spus... at 9:40 pm by rast

Doi cerşetori trăiau într-o pădure din apropierea unui sat. Unul era orb, iar celălalt nu avea picioare. Într-o zi pădurea a luat foc. Aici trebuie spus că cei doi cerşetori erau în competiţie – aveau aceeaşi profesie, cerşeau de la aceiaşi oameni – şi erau permanent supăraţi unul pe celălalt. Erau duşmani, nu prieteni.

Când pădurea a luat foc, aceşti doi cerşetori au stat o clipă şi s-au gândit. Erau şi duşmani, nu îşi vorbeau, dar asta era o urgenţă. Orbul a spus: “Singurul mod de a scăpa de aici este să stai pe umerii mei; tu te vei folosi de picioarele mele, eu mă voi folosi de ochii tăi. Numai aşa ne putem salva.” Ologul a înţeles imediat că asta era singura soluţie. Erau duşmani, însă erau inteligenţi; au lăsat la o parte duşmănia, au devenit prieteni şi şi-au salvat viaţa.

Aceasta e o fabulă orientală care, în esenţă, vorbeşte despre inimă şi intelect. Pădurea care arde eşti tu. Tu arzi în fiecare clipă, suferi, eşti nefericit, eşti neliniştit. Intelectul tău este orb. Are picioare, poate alerga repede, se poate mişca repede dar, din cauză că e orb, nu poate să aleagă direcţia cea bună în care să o ia. Şi e de aşteptat să se împiedice întruna, să cadă, să se rănească şi să simtă că viaţa nu are sens. Asta spun intelectualii din toată lumea: “Viaţa nu are sens”.

Motivul din care viaţa li se pare lipsită de sens e că intelectul orb încearcă să vadă lumina. E imposibil. În tine există o inimă care vede, care simte, dar care nu are picioare: ea nu poate să fugă. Ea rămâne acolo unde este, bătând, aşteptând… Într-o zi intelectul va înţelege şi se va folosi de ochii inimii.

Când rostesc cuvântul încredere, mă refer la ochii inimii. Iar când spun îndoială, mă refer la picioarele intelectului.

Împreună pot să iasă din foc fără nici o problemă. Dar, ţine minte, intelectul trebuie să accepte inima pe umerii săi. Este obligatoriu. Inima nu are picioare, are doar ochi, iar intelectul trebuie să asculte de inimă şi să-i urmeze instrucţiunile.


Pe lângă învăţăturile cu caracter spiritual, din această povestioară, putem desprinde ideea de putere în ceea ce înseamnă LUCRU ÎN ECHIPĂ. Pe o listă de discuţii, pe teme de IT, un român, plecat de mult din ţară şi care a lucrat la diverse firma din străinătate (din diverse ţări), spunea că, noi românii, suntem deficitari la “lucrul în echipă”.    

Un om nu le poate şti pe toate… sau măcar pe cele mai multe dintre ele, astfel încât să facă un lucru complex şi bun din prima. Chiar strămoşescul cântec ne spune: “unde-i unul nu-i putere/unde-s doi puterea creşte”.

Din păcate şi eu am avut nişte experienţe d’astea, în care anumite persoane refuzau ideea de colaborare, crezând că le vor putea face pe toate. O să fiu lăudăros şi răutăcios şi o să dau un exemplu din IT, dar mai mult ca o critică constructivă…

Colaboram cu o firmă la care am făcut un program de stocuri. Iniţial a fost vorba doar de evidenţierea stocurilor din magazie, luând în calcul şi NIR-urile (programul scotea şi NIR-urile la imprimantă) şi eliberarea de bonuri de consum.

Am extins programul în partea de tehnologie, eliberând o listă de materiale pentru fiecare produs finit. Firma face utilaje complexe, erau unele liste de materiale de 4-5 pagini. Programul putea tipări bonuri de consum, scăzând materialele din liste. Putea face multe alte lucruri, de exemplu o calculaţie de preţ – dar ţinând cont doar de valoarea materialelor nu şi de manopera înglobată.

Prin noiembrie 2004, când ne-am pus problema manoperei, mi s-a rupt filmul. Programul devenise mult prea complex (stufos) şi l-am scăpat de sub control. În acele momente mi-am dat seama, încă odată, de importanţa unui project manager. Bun, dar la acel program, eu eram singurul dezvoltator: eu proiectam, eu scriam cod, etc. Colaboram doar cu un inginer mecanic, care era/este tămâie în materie de programare.

În decembrie 2004 am început să rescriu toate clasele (programul era/este scris în C++). Nu am ajuns nici la jumătate (ianuarie 2005) când firma a încheiat contract cu o firmă de soft care să le facă acel program, dar mai complex – să ţină cont de cereri de oferte, etc.

Cei de la firma de soft au fost “impresionaţi” de programul făcut de mine, mirându-se de complexitatea lui şi de faptul că o singură persoană a puteu dezvolta aşa ceva.

Trăgând linie şi adunând: au trecut de atunci 2 ani. Noul program dă nişte erori aşa ciudate, încât se pune problema să se lucreze cu programul vechi, făcut de mine. Nu vreau să-i critic pe cei de la firmă, dar se vede foarte clar (pentru un programator :) ) lipsa unui project manager, care să proiecteze structurarea programului. Se întâlnesc cu aceleaşi probleme cu care mă confruntam şi eu, acu’ 2 ani şi ceva, în urmă. Corectează o eroare, dar se generează alta, în altă parte. Este vorba despre o structurare necorespunzătoare a claselor care compun ansamblul programului.

Dar vorbeam de lucrul în echipă  :) Acu’ 2 ani, am dat un interviu la firma de soft, care se gândea să mă angajeze, să lucrăm împreună la program. M-au respins  :)   pe motiv că nu erau siguri dacă mă voi adapta la lucrul în echipă, la firma lor. Ei şi!!! Cu experienţa care o am cred că aş fi putut proiecta o structură de clase astfel încât să nu mai apară probleme. Adică, lăudându-mă, vreau să cred că aş fi putut indeplini funcţia de project manager, pentru acel program. Dar firma a refuzat colaborarea, crezând că vor face ei treaba completă. Fac acum o declaraţie publică  :) , nu vor termina programul nici peste 5 ani – doar dacă se vor incumeta să-l re-proiecteze. Doar din cârpeli nu va ieşi nimic stabil.


“Aceasta e o fabulă orientală care, în esenţă, vorbeşte despre inimă şi intelect”… în aproape toată literatura despre latura spirituală a omului se spune de “inimă”. Se spune: “inima ne îndeamnă…”. Mi se pare mai adecvată denumirea de “inteligenţă emoţională”, dată de psihologia modernă, dar care desemnează acelaşi fenomen.  

“Intelectul tău este orb. Are picioare, poate alerga repede,”… o afirmaţi, în aparenţă, hazardată: “intelectul este orb”, dar adevărată. Mă întorc la inteligenţa emoţională, definită de Goleman. El a pornit în teoriile sale, de la constatarea că persoanele cu rezultate bune la învăţătură (în anii de şcoală), deci persoane cu un intelect bun, inteligente, cu materie cenuşie… nu aveau rezultate corespunzătoare în viaţa de toate zilele, fiind depăşite de cei care se conduceau (îşi conduceau viaţa) după ceea ce simţeau şi nu strict după raţiune.

De ce este orb? Pentru că nu poate să vadă toate oportunităţile deschise la un moment dat.

02.26.07

Pagina web

Posted in Mărturisiri at 9:45 pm by rast

Pe lângă noutăţile care-mi ocupă neuronii, dar pe care am început deja să le stăpânesc/înţeleg, de la noua firmă unde lucrez, îmi revine sarcina să mă ocup şi de pagina web a firmei. Dar asta este pe planul III :) , prioritare fiind alte lucruri care va trebui să le fac.

Am început, totuşi, o mică pagină, la adresa: automatizari.lx.ro, dar am “de la mine” pretenţia de a face un site “din prima”, optimizat, validat CSS şi XHTML, etc. Pe lângă conţinutul care va fi adăugat (tot eu va trebui să structurez informaţiile, şi tot eu va trebui să le culeg… dar incă nu ştiu exact ce obiecte de activitate mai are firma  :) ).

Oricum, sunt în căutarea unui meniu (cel orizontal) realizat în CSS şi cu efecte cât de cât sugestive. Nu voi încerca să fac un site frumos, mă voi strădui să realizez un site de conţinut, cu informaţii pentru un public larg.

Sunt câţiva ani de când lucrez în domeniul drumurilor şi podurilor. Ca cetăţean obişnuit, care utilizează drumurile (în general cele asfaltate), nu-ţi pui niciodată problema complexităţii întreţinerii unei reţele de drumuri aşa cum există în ţara noastră. Doar îi pomeneşti pe cei de la drumuri că sunt gropi în asfalt…

02.25.07

Topul prostiei

Posted in Bancuri at 7:31 pm by rast

LOCUL 5:

Un tip dă o spargere la un magazin. După ce a luat toţi banii, hoţul a văzut o sticlă de Scotch pe un raft şi i-a cerut vânzătorului s-o bage şi pe aceasta în pungă. Vânzătorul a refuzat, motivând că nu crede că hoţul are vârsta legală pentru a-i putea da alcool. Hoţul a insistat că are vârsta, însă vânzătorul a replicat de fiecare dată, că nu-l crede fără dovezi. Drept urmare, hoţul a scos permisul auto şi i la arătat vânzătorului, pentru a-şi dovedi vârsta. Tipul a studiat bine actul, după care a recunoscut că nu are dreptate şi i-a dat hoţului sticla. După ce hoţul a părăsit magazinul, vânzătorul a sunat la poliţie şi le-a dat acestora numele şi adresa din permis. Hoţul a fost arestat după două ore.

LOCUL 4:

Un automobilist a fost prins de un radar care i-a înregistrat viteza şi i-a fotografiat şi maşina. A primit apoi prin poştă o amendă de 40$ şi o fotografie a maşinii. În loc să plătească, automobilistul a trimis la poliţie o poză cu 40$. Câteva zile mai târziu, a primit o scrisoare de la poliţie care conţinea o altă fotografie, de data aceasta fiind fotografiată o pereche de cătuşe. Şoferul nostru a achitat imediat amenda.

LOCUL 3:

Este o poveste adevărată din San Francisco: un bărbat care voia să jefuiască Bank of America a intrat într-o sucursală şi a scris pe o foaie de depozit: “Acesta este un jaf armat. Pune toţi banii în această pungă”. În timp ce aştepta la coadă pentru a da biletul discret funcţionarului, s-a gândit că cineva l-ar fi putut vedea în timp ce scria biletul şi ar fi putut anunţa poliţia. Drept urmare, a ieşit din bancă şi a intrat în sucursala băncii Wells Fargo de peste drum. După ce a ajuns la ghişeu, i-a dat nota funcţionarului, care i-a răspuns că nu poate da curs cererii deoarece mesajul este scris pe un bilet al Bank of America, şi că trebuie ori să scrie mesajul pe un bilet Wells Fargo, ori să se întoarcă la Bank of America. Dezarmat, tipul a zis doar “OK” şi a plecat. A fost arestat câteva minute mai târziu, în timp ce stătea la coadă în sucursala Bank of America.

LOCUL 2:

Câţiva angajaţi ai firmei Boeing s-au hotărât să fure o barcă de salvare pneumatică de la un Boeing 747. Au reuşit să o scoată din avion şi să o ducă acasă. La puţin timp după aceea, au plecat într-o excursie pe râu. Nu a trecut mult şi au observat un elicopter al Pazei de Coastă care survola împrejurimile. Se pare că semnalul radio de urgenţă încorporat în astfel de bărci a pornit automat atunci când s-a umflat… Nu mai este nevoie să menţionăm că respectivii nu mai lucrează la Boeing.

LOCUL 1:

Un student la medicină care efectua practica într-un centru de toxicologie povestea cum că a fost sunat la un moment dat de o doamnă foarte panicată care i-a spus că şi-a surprins fiica mâncând furnici. Studentul a liniştit-o, spunându-i că furnicile totuşi nu sunt toxice şi că nu este nevoie să o aducă pe fetiţă la spital. Calmată, doamna i-a mai povestit că oricum luase măsuri, şi că-i dăduse copilului otravă pentru furnici, pentru a omorâ insectele pe care aceasta le înghiţise deja. A fost momentul în care studentul i-a spus să s-o aducă imediat la spital…

MARELE PREMIU:

Ştire la radio: un pasionat de bungee-jumping a sărit de la 30 m cu o coardă elastică de 60 m.

02.23.07

Osho – căutarea; scop în viaţă

Posted in Ce au spus... at 11:58 pm by rast

Am auzit o anecdotă despre o mare mistică sufistă Rabia al Adawia. Într-o zi pe înserate, oamenii au găsit-o în stradă, căutând ceva. Era bătrână, avea vederea slabă, aşa că vecinii au venit să o ajute. Au întrebat-o: “Ce cauţi?”.

Rabia a răspuns: “Îmi caut acul. L-am pierdut”. Vecinii au dat să-l caute, dar şi-au dat seama imediat că drumul era foarte mare iar acul era ceva foarte mic. Aşa că au întrebat-o pe Rabia: “Te rugăm să ne spui unde l-ai pierdut, locul exact, căci altfel e greu să-l găsim. Drumul e mare şi putem să căutăm mult şi bine până să-l găsim, dacă o să-l găsim. Unde anume l-ai pierdut?”.

- În casă, a răspuns Rabia.

- Atunci de ce îl cauţi aici? au întrebat ei.

- Fiindcă aici e lumină, iar înăuntru nu e.

Această anecdotă e foarte semnificativă. Te-ai întrebat vreodată ce cauţi? Ai considerat vreodată că e important să meditezi adânc pentru a şti ce cauţi? Nu. Chiar dacă în unele momente de visare ai avut o idee vagă despre ceea ce cauţi, nu ai ştiut niciodată precis ce anume este. Nu l-ai definit încă.

Dacă încerci să-l defineşti, cu cât capătă mai mult contur cu atât mai mult îţi dai seama că nu e nevoie să-l cauţi. Căutarea poate continua numai într-o stare de imprecizie, de lipsă de claritate, de visare; când lucrurile nu sunt clare continui să cauţi, împins de un îndemn lăuntric, tras de un imbold insistent. Ştii una şi bună; trebuie să cauţi. E o necesitate lăuntrică. Dar nu ştii ce cauţi. Şi dacă nu ştii ce cauţi, cum să găseşti?

Cauţi ceva vag – crezi că e în bani, în putere, în prestigiu, în responsabilitate. Dar pe urmă vezi oameni respectabili, oameni puternici care şi ei caută. Şi mai vezi şi oameni extraordinar de bogaţi care caută şi ei; caută până la sfârşitul vieţii. Prin urmare, bogăţia nu ajută la nimic, puterea nu ajută la nimic.


Să vă dau exemplu de o altă “căutare” greşită. O tipă, după al doilea divorţ sau, cu alte cuvinte, după al doilea bărbat pierdut din viaţa ei, a început să se preocupe de “spiritualitate”. Dar care era scopul ei? Voia să-şi găsească un bărbat sau, în termeni mai ne-academici, voia să intre în tagma celor care se preocupă de spiritualitate, să se apropie de Dumnezeu şi să-l roage “să-i dea un bărbat”. Păi!!! deja îi dăduse doi, dar dacă nu a ştiut să-i păstreze…   

A avut mai multe “ieşiri” (crize de nervi) după ce, timp de vreo 10-12 luni, dând la diverse biserici, fel de fel de pomeni, etc., a văzut că nu i se arată nici un bărbat (falnic, calare pe un Mercedes alb  :) ). Una din “ieşiri” a fost atunci când, supărată rău de tot, a spus ceva de genul: “Dau divorţ de Dumnezeu!!! Nu a fost în stare să-mi îndeplinească dorinţa”.

Ceea ce dovedeşte că “spiritualitatea” care o afişa, credinţa ei, era una falsă, bazată pe ritualuri exterioare, să facă “un troc” cu Dumnezeu… să-i dea un bărbat. Că parcă Dumnezeu ar fi fraier: o vede că duce de pomană la beţivi şi îi “plouă” cu bărbaţi.

Când am auzit că a divorţat deja de două ori, mi-am pus problema dacă nu cumva are ea vreo hibă… că “fug” bărbaţii de ea. Drept urmare, am început să fiu “mai receptiv” despre persoana ei… şi m-am prins de poantă. Este o tipă foarte posesivă şi insistentă. Genul de om care crede că ea are dreptate şi alţii nu. A încercat “să-i schimbe” pe cei doi soţi ai ei. Le cerea să fie aşa cum voia ea… să le domine personalităţile… Păi! şi normal că băieţii au preferat “calea pribegiei” :) No women, no cry…

Orice bărbat ar fi cunoscut, îl trata ca pe o marionetă, “demnă” de buna ei purtare către cele divine…

Femeia căuta un bărbat, dar nu-l căuta acolo unde trebuie. Apropo de dezvoltare personală.. dacă voia un partener de viaţă, trebuie să se schimbe pe ea însăţi, să accepte că şi bărbatul respectiv este om, ca şi ea, şi are dreptul să-i fie respectate dorinţele şi personalitatea.

Trebuie să-ţi defineşti foarte bine scopul unei căutări. A căuta în cele spirituale, îndeplinirea de către forţele divine, a unor dorinţe particulare, mi se pare un drum greşit, o căutare fără rost… cauţi acul, acolo unde nu l-ai pierdut.

“Drumul spiritualităţii” presupune, aşa cum spune şi Inayat Khan, aici, o schimbare a viziunii tale despre lume, nu îndeplinirea unor dorinţe.

Există în ziua de azi “un curent modernist”, care afirmă că dacă îţi doreşti cu adevărat ceva şi faci fel de fel de mentalizări, vizualizări şi alte tehnici, dorinţele se îndeplinesc. Nu mă pronunţ dacă o fi adevărat sau nu, dar vreau să-mi dau cu părerea asupra altui aspect: nu-l băgaţi şi pe Dumnezeu în “ciorba” asta, cu îndeplinirea dorinţelor.

Toţi cei care au avut o adevărată “inspiraţie divină”, care l-au căutat pe Dumnezeu “din suflet” şi nu pentru a face un bussines cu el, au găsit un Dumnezeu (o putere divină) care se ocupă cu altceva, nu cu satisfacea unor dorinţe personale.

“când lucrurile nu sunt clare continui să cauţi, împins de un îndemn lăuntric, tras de un imbold insistent”… puţini oameni mai continuă să caute, urmându-şi îndemnul interior. Mulţi se complac în valorile sociale: casă, maşină, nevastă, copil, etc. Şi deja se consideră “realizaţi”. În ziua de azi, a fi realizat, implică acumularea unor lucruri exterioare, chiar dacă psihicul este ros de frustrări şi nemulţumiri de sine însuşi. Conştientul încearcă să se auto-mulţumească raţional, prin gândire şi auto-argumentare, că ai realizat ceva în viaţă, că ai acumulat destul şi ai ce le lăsa urmaşilor… dar psihicul are depresii, ne-mulţumiri de sine însuşi. Are mulţumiri, dar aceastea sunt îndreptate spre acumulare de valori materiale, iar sentimentul de ne-mulţumire interioară nu dispare.

A fi realizat, pentru omul modern, nu implică nici o valoare interioară. Dar atunci, omul care a dobândit o linişte interioară, un echilibru stabil, un conştient lipsit de frustrări… ce este?

02.21.07

Întoarcere la dragostea dintâi

Posted in Java at 9:17 pm by rast

Huper, prin concluzia de aici, că este bine să spui ce şi cum… nici nu ştii de unde vine un sfat bun, o idee bună – m-a decis să deschid această nouă categorie.

Şi i-am spus “întoarcere la dragostea dintâi” pentru că Java reprezintă pentru mine… “o chestie de suflet”, cu amintiri frumoase şi faine. În 1996, student în anul II la colegiul de informatică, trebuia să-mi aleg un proiect de diplomă. Am avut un profesor tot aşa ca mine, mai non-conformist, şi l-am contactat să-mi dea o temă pentru proiect – voiam să ies din rutina proiectelor în FOX, cu baze de date.

Şi mi-a dat ca temă: “Java în paginile web”. Nu ştiam nici măcar ce este o pagină web, dar m-am documentat. Ce am realizat în proiectul de diplomă este, pentru ziua de azi (Flash, GIF-uri animate, etc) un fleac, dar pentru acu’ 11 ani, o animaţie într-o pagină web era ceva rar.

Nu pot să uit ziua prezentării proiectului. Toţi colegii care ieşeau de la prezentarea în faţa comisiei erau supăraţi că membrii comisiei le puneau întrebări de tot felu’ despre FOX şi proiectul lor. Cănd am prezentat Java, unul nu a scos un cuvânt, doar un singur profesor m-a întrebat o chestie. Toţi se uitau la animaţiile de pe ecran.

A doua “experienţă” faină cu Java a fost la DRDP, prin anii 2000-2001. Am realizat un program (un applet) care culegea date din vreo 40 de tabele (Oracle sau MS Access) şi trasa un desen la scară a drumului. Cpdul sursă avea/are 8800 de linii. Am realizat acest applet împreună cu un inginer constructor (de drumuri şi poduri). El mi-a spus ce şi cum să fac, a fost practic, analistul. La un moment dat mi-a spus să protejez aplicaţia să nu o poată “fura” alţii.

M-a distrat ideea şi i-am replicat că fac un listing la imprimantă (probabil peste 100 de agini A4 – depinde de mărimea font-ului) şi afişez programul în centrul Iaşi-ului. Să văd programatorul care-şi bagă nasu’ în 8800 de linii de cod să înţeleagă ce-i acolo.

Aici, la noul meu loc de muncă, unde trebuie să întreţin şi să dezvolt în continuare, o aplicaţie pentru un PLC care are încorporat în el un server web, am dat tot peste Java. Calculatorul se leagă la PLC prin cablu de reţea şi comunică cu aceste prin intermediul unui applet, din browser.

Pe lângă comunicarea cu PLC-ul, aplicaţia presupune şi listarea unor rapoarte. Colegul (programator fiind şi el) care a plecat şi care a început aplicaţia a optat pentru un OPC Server şi o aplicaţie în NET Framework cu o bază de date MS Access. Eu vreau să schimb tehnologia şi să re-dezvolt partea de raportare cu un progrămel Java, care ascultă un port (socket-uri), o aplicaţie de imprimare, tot în Java, şi MySQL.

Avantajele MySQL-ului faţă de Access sunt evidente atunci când este vorba de mii de înregistrări, iar a Java-ei faţă de NET framework este multi-platforma de rulare. Aplicaţia Java poate rula fără modificări şi pe Linux.

02.20.07

Osho – trăieşte clipa

Posted in Ce au spus... at 9:55 pm by rast

Oamenii se gândesc încontinuu la bani, la bani şi numai la bani. Tu nu eşti cu nimic special, eşti o persoană anormal de normală, la fel de nevrotic ca oricine altcineva. Dar te rog scapă de nevroza asta. Trăieşte clipa, nu te mai preocupa de viitor şi banii îşi vor pierde strălucirea. Trăieşte clipa cu atâta totalitate şi abandon, ca şi cum nu ai mai trăi nici un moment în plus, ca şi cum ar fi ultima clipă. În acel moment, orice dorinţă de bani şi putere pur şi simplu dispare.

Dacă ai afla brusc că azi vei muri, ce s-ar întâmpla? Te-ar mai interesa banii? Dintr-odată, orice dorinţă de bani te va părăsi. Dacă azi ar fi ultima ta zi de viaţă, nu ai risipi-o gândindu-te la ziua de mâine şi la bani; pentru că nu mai există nici un mâine. Pentru că trăim numai în zilele de mâine, banii au devenit foarte importanţi. Şi pentru că nu trăim, ci doar îi imităm pe ceilalţi, banii au devenit foarte importanţi.


“Trăieşte clipa, nu te mai preocupa de viitor”… se consideră că dacă “visezi” asupra viitorului este un lucru cu implicaţii benefice asupra fiinţei umane. Această visare, a-ţi face speranţe şi proiecţii mentale asupra unui viitor “mai roz” pentru tine, are un efect oarecum pozitiv pe termen scurt, dar un efect negativ, aproape dezastruos, pe termen lung.

Pe termen scurt, visarea, îţi umple oarecum “sufletul” cu speranţă, dându-ţi o cantitate mică de energie (putere) să treci peste anumite momente mai grele. Te face să uiţi problemele actuale. Te face doar să le uiţi, nu să le şi depăşeşti, rezolvi.

În primul rând, acest timp care este pierdut cu visarea, ar putea fi fructificat, gândind realist la o soluţie de rezolvare. Visarea nu te face să trăieşti clipa, îţi oferă o iluzie că trăieşti. Iluzia este doar în imaginaţie. A trăi clipa înseană a-ţi concentra atenţia pe simţuri, a savura anumite aspecte ale vieţii: vizuale, auditive, etc.

Pe termen lung, visurile, dacă nu sunt atent controlate, au o influienţă nefastă asupra perceperii realităţii. Poţi să fii un om echilibrat, integru, fără un simţ al realităţii bine dezvoltat?

“Trăieşte clipa cu atâta totalitate şi abandon, ca şi cum nu ai mai trăi nici un moment în plus, ca şi cum ar fi ultima clipă”… asta nu înseamnă “să trăieşti cu frica în sân” că vine moartea. Trebuie să te detaşezi de frica de moarte. Ideea că vei putea muri în clipa următoare nu trebuie să genereze un sentiment de frică. Moartea nu presupune nimic groaznic, aşa cum ne învaţă societatea. Am mai discutat despre moarte aici, şi spuneam că o conştiinţă fără frică de moarte îţi oferă o cu totul altă perspectivă asupra vieţii.

În 1993 am fost într-o excursie la chilia lui Daniel Sihastrul, de la Putna, şi am întâlnit acolo un călăgăr care oferea anumite explicaţii turiştilor. Cineva din grupul în care eram, venind vorba despre învăţăturile creştinismului, l-a întrebat pe călugăr care este cea mai bună filozofie. A căzut călugărul pe gânduri, s-a scărpinat în barbă… şi a răspus: “moartea”. Nu moartea ca atare, ai murit şi gata! La ce-ţi mai trebuie filozofie? Gândind viaţa din perspectiva morţii este o filozofie demnă de luat în seamă.

Îţi dă o altă prioritizare a valorilor vieţii. te face să vezi ceea ce este cu adevărat important pentru tine, nu pentru a obţine respectul şi aprecierea celorlalţi, lucruri de fapt foarte efemere.

Osho – valoarea meditaţiei

Posted in Ce au spus... at 7:51 pm by rast

Lumea poate fi armonioasă numai dacă meditaţia este răspândită pretutindeni, iar fiinţele umane ajung la conştiinţa de sine. Acesta va fi un mod de abordare cu totul nou.

Până în prezent accentul a fost pus pe evoluţie. Atenţia a fost îndreptată asupra societăţii şi structurii ei. Eşecurile s-au ţinut lanţ. Acum atenţia trebuie să se îndrepte asupra individului, asupra meditaţiei şi transformării, iar nu asupra evoluţiei.

Şi nu este atât de dificil cum s-ar crede. Trebuie doar înţeleasă valoarea meditaţiei. Este foarte uşor, şi milioane de oameni pot ajunge la o viaţă interioară nedivizată. Ei vor reprezenta primul grup uman armonios. Iar armonia, frumuseţea, compasiunea şi iubirea lor vor avea ecou în întreaga lume.


“Lumea poate fi armonioasă numai dacă meditaţia este răspândită pretutindeni, iar fiinţele umane ajung la conştiinţa de sine”… după această primă frază am vrut să dau titlul post-ului: “Idealism”, sau “Utopie”. Este destul de greu de crezut că lumea poate ajunge la aşa ceva, cu toată “explozia” asta de persoane care se ocupă de partea spirituală a vieţii.   

Nu mă gândesc la o lume ideală, armonioasă, la “raiul pe pământ”, îmi fac doar speranţe că oamenii (din ce în ce mai mulţi) se vor îndrepta spre nişte valori interioare, de dezvoltare personală, căpătând astfel un echilibru interior, din perspectiva căruia să poată aborda viaţa mai uşor.

În acest mod se pot rezolva problemele de comunicare inter-umană care se pare că iau proporţii considerabile în ultima vreme.

Să dau un exemplu. Circulă pe net un filmuleţ cu un tip (mai nou, un grup de fete din România), care oferă îmbrăţişări gratuite pe stradă. Fimul place la multă lume, mie mi-a lăsat un gust amar… oamenii care acceptă pe stradă, o îmbrăţişare de la un necunoscut, nu au în familie sau de la cei dragi, astfel de manifestări de… tandreţe, compasiune.

Da! e foarte frumos să oferi celor de lângă tine un zâmbet cald şi vorbe frumoase dar, atunci când cei de lângă tine, aşteaptă astfel de lucruri cu speranţă în suflet, denotă câtă lipsă de echilibru interior au. Mă întorc la o vorbă veche orientală: “dacă dai unui om un peşte el se va hrani o zi, dacă îl înveţi să pescuiască el se va hrăni toată viaţa”.

Un zâmbet cald, o vorbă dulce, sunt doar “un peşte”… “cu o floare nu se face primăvară”. Oamenii care se bucură pe stradă, de o îmbrăţişare sau un zâmbet, nu ştiu să pescuiască… şi se pare că nici nu vor să pescuiască. În ziua de azi sunt atâtea mijloace de informare, atâtea informaţii, inclusiv despre dezvoltare personală modalităţi cum să obţii un echilibru interior. Dar câţi oameni caută astfel de lucruri, pentru a obţine echilibru şi linişte interioară trebuie depus un oarecare efort. Marea majoritate a oamenilo vor confort interior fără a depune eforturi, vor ca alţii să le zâmbească, aşteaptă ca descoperirile ştiinţifice (medicale) să găsească un medicament care să le elimine stările de angoasă şi depresie.

Citeam pe undeva că este un medicament care îţi dă stări psihice bune dar te face dependent, iar cineva spunea că “te face să râzi ca prostu’” din orice. Devii o marionetă, în “mâna” unui medicament.

“Atenţia a fost îndreptată asupra societăţii şi structurii ei. Eşecurile s-au ţinut lanţ”… atenţia îndreptată spre o evoluţie socială a dus la un grad ridicat de confort exterior dar, din păcate, la mari probleme şi dezechilibre interioare ale membrilor societăţii. Spitalele sunt pline, farmaciile au ieşit “ca ciupercile după ploaie”, cantitatea de medicamente vândute este din ce în ce mai mare. Oamenii muncesc din ce în ce mai mult, să câştige bani, din ce în ce mai mulţi, neglijându-şi sănătatea (fizică şi psihică), pentru ca mai apoi, să cheltuie acei bani, în speranţa că se vor vindeca. E un cerc vicios…

“asupra meditaţiei şi transformării, iar nu asupra evoluţiei”… subliniez încă o dată, aşa cum am spus şi aici că, pentru Osho, cuvântul meditaţie, are un alt sens decât cel atribuit de dicţionar, de “reflectare, cugetare adâncă, reflecţie”. Chiar dimpotrivă, meditaţia lui Osho, presupune o stare de non-gândire… nu de cugetare adâncă.

Procesul psihic/mental, denumit de Osho meditaţie, eu îl numesc IDI (Intreruperea Dialogului Interior), aşa cum este el folosit de tradiţia toltecă.

Definiţii

Posted in Bancuri at 5:34 pm by rast

ACRU: unitate de măsură a acrelii. Ex: am o soţie de 3 acri şi o soacră de 5.

ACTRITĂ: matriţă pentru fabricarea oaselor.

A GENERALIZA: verb mai mare în grad decât “a coloneliza”.

ALIDADA: fratele mai mic al lui Ali-baba (pe fratele mijlociu, din respect pentru dumneavoastră, nu-l amintim).

APOPLEXIE: stare de disconfort creată de apa provenită de la vecin, neconvenţional, prin tavan.

BIROCRAŢIE: democraţie originală, bazată pe încasarea cât mai multor biruri, cam ca la noi.

02.19.07

Responsabilitate şi iluminare

Posted in Povestiri cu tâlc at 9:36 pm by rast

Discipolul se apropie de maestrul său: “De ani de zile sunt în căutarea iluminării”, spuse. “Simt că sunt aproape să o ating. Am nevoie să ştiucare e pasul următor”. “Cum te întreţii?”, întrebă maestrul. “Nu am învăţat incă să fiu autonom; mă ajută părinţii. Dar ăsta e doar un detaliu”.”Pasul următor pe care trebuie să-l faci e să te uiţi direct la soare timp de jumătate de minut”, spuse maestrul. Discipolul îi urmă sfatul, ascultător. După ce trecură 30 de secunde maestrul îi ceru să-i descrie ce avea îmrejur. “Nu reuşesc să văd. Soarele m-a orbit!” spuse discipolul.

“Un om care caută doar lumina, evitând propriile responsabilităţi, nu va găsi niciodată iluminarea. Şi unul care se uită fix doar la soare va orbi.” fu comentariul mestrului.


“Nu am învăţat incă să fiu autonom; mă ajută părinţii. Dar ăsta e doar un detaliu”… această AUTONOMIE este un punct cheie într-o dezvoltare personală. Uitaţi-vă în jur. Tot ceea ce este viu, este la un moment dat autonom. Toate animalele îşi cresc puii până la o anumită vârstă, îi învaţă să se descurce singuri şi… pur şi simplu, la o anumită dată, îi părăsesc, dar puii deja ştiu să se descurce singuri în viaţă. 

Nu vreau să critic, dar vreau să fac o comparaţie între filozofiile orientale (Yoga şi sufism). În Yoga se promovează o  căutare fără aţi asuma responsabilitatea. Vechii brahmani, la vârste înaintate, după ce îşi creşteau copiii şi îi vedeau la casele lor, “plecau în lume”… dar cerşeau cele necesare vieţii, iar locuitorii acelor ţinuturi, le dădeau de mâncare şi îmbrăcăminte, ştiind că sunt nişte înţelepţi.

Sufiţii erau oameni care aveau o meserie, din care îşi câştigau singuri existenţa. Aşa erau şi toltecii. Practicau o anumită meserie, determinată probabil după adevărata vocaţie, dar care îi făceau independenţi de ceilalţi membri ai comunităţii din care făceau parte.

Adevărata individualitate a unei persoane depinde foarte mult de această putere de aţi asuma responsabilitatea.

În ziua de azi, mulţi vor să fie oameni de afaceri, să câştige bani, să se realizeze, dar câţi au ajuns la o adevărată asumare a responsabilităţii?

Pe linia celor spuse până acuma (iar o să mă laud :) ), o să vă dau un exemplu din viaţa mea. Ştiţi cum sunt “trataţi” bărbaţii din ziua de azi… ei nu trebuie să ştie să facă mâncare sau să spele. La un moment dat, din viaţa mea, am decis să iau asupra mea aceste două atribuţii specific feminine. Am învăţat să fac mâncare (nu prea sofisticată, doar ceea ce îmi place mie) şi să spăl. În ziua de azi, este considerată o ruşine (de majoritatea oamenilor societăţii), pentru un bărbat, să-şi spele singur “bulendrele”  :) . Dar, după părerea mea, este un pas către adevărata maturizare.

Osho – integritate interioară

Posted in Ce au spus... at 8:37 pm by rast

Când spun maturitate, mă refer la o anumită integritate interioară. Aceasta nu va apărea decât atunci când veţi înceta să-i mai faceţi pe alţii responsabili pentru suferinţele voastre, când veţi începe să înţelegeţi că voi sunteţi singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas către maturitate: eu sunt responsabil. Orice s-ar întâmpla, eu sunt vinovat.

Dacă vă simţiţi trist, puneţi-vă întrebarea: “a cui este vina?” Dacă acceptaţi că este vina voastră, mai devreme sau mai târziu veţi înceta să faceţi foarte multe lucruri pe care le faceţi la ora actuală. În fond, aceasta este esenţa străvechii teorii a karma-ei. Voi sunteţi singurii responsabili. Încetaţi să mai spuneţi că societatea este responsabilă, că părinţii voştri sunt de vină, că situaţia economică va adus în această stare; nu mai aruncaţi responsabilitatea asupra altora. Voi sunteţi singurii responsabili.


“veţi înceta să faceţi foarte multe lucruri pe care le faceţi la ora actuală”… Nu ştiu care este cauza încetării de a face anumite lucruri, Osho “dă vina” pe acceptarea greşelilor, eu cred că este vorba de o percepere a adevăratelor nevoi, a adevăratelor dorinţe. Această percepere, aduce după sine, o altă pioritizare a acţiunilor zilnice. Devin prioritare, acele lucruri şi activităţi, care au o implicaţie directă asupra fiinţei tale, şi nu asupra exteriorului. 

O să vă dau un exemplu, poate stupid, dar care arată grija omenirii pentru exterior. Observaţi modul cum îţi pun oamenii hainele într-un cuier sau pe un scaun sau într-un alt loc. Le împăturesc cu exteriorul în interior… adică lasă în exterior, întăritura interioară a hainei, ceea ce, după îmbrăcarea hainei, vine în contact cu celelalte haine. Exteriorul fiind protejat la dezbrăcare.

Păi bine! Dacă te-ai dezbrăcat undeva unde este praf sau alte mizerii, când te îmbraci din nou, acele mizerii s-au prins deja de haina ta, împăturită pe dos, şi vor veni în contact cu celelalte haine… mai intime.

De mulţi ani, îmi împăturesc hainele pe exterior. Prefer să se murdărească exteriorul, dar în interior să fiu curat. Nu pot să înţeleg cum majoritatea oamenilor preferă să fie murdăribili în interior.

Sunt foarte multe cazuri de “grijă pentru exterior”, în defavoarea unei griji pentru interior… pentru tine. Şi ne mirăm de ce apar boli de piele, iritaţii, eczeme, etc…

« Previous entries