Archive for December, 2006
12.19.06
Posted in Încotro at 10:32 pm by rast
În filmul “I de la Icar” era descris un experiment psihologic în care se testa puterea de decizie a unor persoane. Chiar dacă subiectul filmului este cu totul diferit, acest experiment este descris cu amănunţime.
Persoana în cauză (un american de rând, care se oferea voluntar) era pusă în faţa unui tablou de comandă, cu multe butoane, din care trebuia să-i “administreze” unei alte persoane, legate pe un scaun cu cabluri electrice, curenţi electrici cu voltaj din ce în ce mai mare, cu o rată de 15 V, apăsând pe diferitele butoane de pe tablou.
La curenţi de 15, 30, 45, 60 volţi, persoana de pe scaun nu reacţiona dar la curenţi mai mari începea să aibă crampe şi mai apoi adevărate crize de tremurături musculare. De la un anumit voltaj, începea să se roage de persoana care îi administra curenţii, să înceteze experimentul. Începea să plângă, etc. Un medic era în sală şi încuraja persoana de la pupitrul electric să continuie mărirea tensiunii electrice pe motiv că organismul uman putea să reziste mult mai mult.
În persoana de la tabloul electri se dădea o luptă decizională: pe de o parte “sentimentul milei”, al umanismului, declanşat de rugăminţile şi comportamentul spasmodic al persoanei electrocutate şi pe de altă parte puterea de convingere a “autorităţii” reprezentată de medicul din sală.
Care era realitatea: persoana de pe scaunul electric era un actor, cablurile erau simple fire, fără curent electric în ele dar persoana de la pupitru nu ştia nimic…. Pentru fiecare persoană testată se nota valoarea curentului administrat, înainte de a opri mărirea tensiunii. Unii, mai miloşi sau mai non-autoritativi, încetau experimentul la mai puţin de 220 volţi, când persoana de pe scaun (actorul) deja avea mari crampe. Alţii nu încetau nici la 300 de Volţi, considerând valabilă părerea autoritativă a medicului că nu se va întâmpla nimic.
Permalink
Posted in Încotro at 10:05 pm by rast
Oamenii au din ce în ce mai mult tendinţa de a crede ceea ce se spune prin diverse mijloace mass-media, fără a-şi mai pune problema dacă acea ştire sau eveniment este real sau nu. Efectiv lumea nu vrea să mai gândească asupra unor evenimente descrise, efectiv le crede din start, atâta vreme cât ele sunt emise de o persoană pe care ele o consideră autoritate.
Am descris aici o fază din filmul “I de la Icar”, film american (SUA), văzut cu mulţi ani în urmă dar edificator asupra ideii de autoritate în viaţa unei persoane.
Recent, navigând prin diverse blog-uri am gâsit multe post-uri, categorii sau chiar blog-uri care descriu “prostia românilor”. Nu cred că este prostie, cred că este “o lene” de a gândi.
Luni, 18 decembrie 2006, am asistat la o discuţie care m-a determinat să scriu acest post. O colegă de servici, care de multe ori a dat dovadă că gândeşte - adică nu este proastă - în probleme de servici sau alte chestii despre care se vorbea, se plângea că tare repede trece timpul. Zicea: “nu vedeţi, acu e luni, acu vineri. Când a trecut anul ăsta? Parcă zilele trecute am petrecut revelionul, aşa mi se pare de aproape…”. După care a început să povestească o idee auzită la un post de TV. Cică, de câţiva ani, Terra se învârte mai repede în jurul axei sale şi ziua nu mai are 24 de ore ci 16 ore şi jumătate. Am încercat să o contrazic spunând că timpul este măsurat de ceasuri, nu de mintea noastră, care îl percepe ca trecând mai repede.
Degeaba, era ferm convinsă că ziua are 16 ore.
Dacă ar fi fost aşa, sau dacă măcar s-ar fi modificat durata zilei cu câteva minute sau secunde, datorită mişcării de rotaţie a Pământului, ar fi fost afectate ceasurile.
Lucrurile au rămas “în coadă de peşte”, fiecare cu “credinţa” lui sau, mai bine zis, cu “puterea lui de judecată”.
Permalink
12.18.06
Posted in WordPress at 5:49 am by rast
Ce înseamnă să fii programator şi să vezi numai programare în faţa ochilor :) ? Te apuci şi programezi din prima, fără să mai arunci un ochi pe ici pe colo să vezi dacă nu-ţi poţi uşura munca. Se pot găsi motive care să justifice o astfel de atitudine. Unul dintre ele este amploarea Internet-ului şi multitudinea de documentaţie/informaţie care o pune la dispoziţie.
Un alt motiv ar fi multitudinea de documente găsite de motoarele de căutare atunci când căutăm o anumită tematică. Nu vreau să deschid o discuţie despre analizatorul sintactic, care ar putea micşora numărul de documente găsite de motoarele de căutare, nu face obiectul blog-ului, aşa că mă voi rezuma la a binecuvânta 
“sfânta întâmplare” care, de multe ori, ne iese în cale şi ne ajută (pe toţi oamenii, nu numai pe programatori) în ceea ce vrem să facem.
Această întâmplare benefică poate fi interpretată ca o conexiune la un câmp morfic despre care vorbesc aici. De exemplu, căutam azi pe net blog-uri despre programare şi programatori, aşa-mi venise mie să iau o pauză de programare.
Pe un blog al unul programator român, am găsit o referinţă către această pagină, în care am văzut o mare cantitate de informaţii utile pentru mine. În primul rând, ceea ce mă interesează foarte mult în aceste zile, modalitatea/tehnica de a scrie un plugin.
Mă cam bate gândul să scriu un plugin anti-spam. Nu spun acum motivele care m-au dus la astfel de gânduri dar, analizând sursele karma-ei, cred (ca să nu zic simt) că lucrurile sunt mai simple.
Sunt curios ce va ieşi până la urmă
Permalink
Posted in Ştiinţă at 12:15 am by rast
Această ştire este preluată de pe sie-ul BBC, de la adresa de aici. Am preferat să copii toată ştirea, nu doar să dau link-ul, din cauză că la un moment dat s-ar putea să dispară din site-ul BBC şi mi se pare foarte importantă.
“V-aţi întrebat vreodată care este viteza cu care vedem? Cât de repede se transmit informaţiile de la ochi la creier? Cercetătorii au descoperit că nu foarte repede. Sau oricum, nu mai rapid decât viteza pe care o putem obţine într-o conexiune Internet rapidă.
Este un rezultat destul de ciudat, mai ales pentru că neuronii transmit semnale cu o viteză mult mai mare decât atât.
Faptul că în mecanismul transmiterii de informaţii vizuale nu se întâmplă acest lucru ne semnalează că avem de-a face cu unul din acele mecanisme în care creierul renunţă la viteză în favoarea unui transfer energetic mai eficient.
Echipa de cercetători de la Universitatea din Pennsylvania au ataşat o retină de cobai la o reţea de electrozi şi au menţinut-o în funcţiune, hrănind-o în mod artificial.
Au proiectat apoi pe această retină un număr de imagini şi au înregistrat modul în care transmiteau celulele de pe retină semnalele care erau preluate de nervul optic pentru a fi trimise mai departe, cortexului vizual.
Din toate aceste înregistrări, s-a calculat o viteză: 875 de kilobiţi pe secundă pentru o retină de cobai.
Cum retina ochiului uman are cam de 10 ori atâtea celule, rata de transfer ar fi de 875 megabiţi pe secundă.
Ar putea fi însă mult mai mare. Fiecare neuron este capabil să transmită un semnal cam la o milisecundă, însă activitatea medie a unui neuron este de patru semnale pe secundă.
De ce se întâmplă acest lucru?
Răspunsul pare să fie legat de consumul de energie. Creierul uman reprezintă doar 2 la sută din masa corporală, însă foloseşte peste 20 la sută din energia produsă de corpul uman.
Cu cât viteza de lucru a creierului este mai mare, cu atât procentul de energie consumată este mai mare. Pentru a compensa aceste pierderi de energie, celulele retinei s-au împărţit în cele care reacţionează rapid şi cele care reacţionează lent.
Primele sunt cele care ne oferă cele mai importante informaţii. Acestea transferă date cu viteza de până la 13 biţi pe secundă pentru fiecare celulă şi sunt responsabile de detectarea obiectelor în mişcare rapidă.
Celelalte celule ale retinei sunt altfel specializate şi operează cu viteze mult mai mici, de 6-8 biţi pe secundă. Aceste celule leneşe sunt cele specializate în detectarea contururilor, de exemplu.”
Permalink
12.17.06
Posted in Ştiinţă at 8:34 am by rast
Am deschis o nouă categorie în care voi posta descoperiri ştiinţifice sau chiar ipteze, dar pe baza cărora se pot explica anumite fenomene care ne înconjoară şi pe care le considerăm deseori paranormale sau chiar mistificări fără suport logic.
Permalink
12.16.06
Posted in Încotro at 9:28 pm by rast
Cuvântul gratis a devenit, parcă, un cuvânt magic. Multe persoane, cum văd scris pe un pachet, din diverse magazine, gratis, au tendinţa de a cumpăra acel pachet, fără a-şi pune anumite probleme.
În preajma unor sărbători, un coleg de birou vine cu o ofertă de la un mare super market (nu dau nume, nu fac reclamă gratis ) din Iaşi şi ne citeşte entuziasmat: “uite! dacă cumperi de la ei un calculator, îţi dau gratis o masuţă/birou pentru calculator în valoare de 2.250.000 lei. Ce promoţie adevărată!”. Un alt coleg ia promoţia, o citeşte şi începe să râdă.
Se potoleşte din râs, scoate dintr-un sertar al biroului lui reclama magazinului respectiv din luna anterioară şi ne arată acelaşi birou/măsuţă de calculator la preţul de 780.000 lei. Deci, preţul de vânzare al măsuţei/biroului de calculator era de doar 78 RON, nu de 225 RON cum se spunea în noua reclamă. Totuşi diferenţa este cam mare, puteau, cei care au realizat reclama, să nu “umfle” chiar aşa de tare preţurile.
De multe ori zărim prin magazine pachete pe care scrie: “cumpăraţi un X şi vi se oferă gratis un Y”, cu un preţ de a lei. De cele mai multe ori, preţul lui X plus preţul lui Y este mai mare decât a lei. Nu numai că nu câştigi, cumpărând pachetul, ba chiar poţi pierde.
Dacă stăm strâmb şi judecăm drept, cine ar fi de vină: cei care fac astfel de oferte (comercianţii) sau cei care cumpără? Era o vorbă populară “boieria şi prostia se plătesc”. În acest caz, cumpărătorii dau oarece dovadă de boierie, în sensul că nu s-au informat asupra preţului real al produselor.
Permalink
12.14.06
Posted in Încotro at 8:28 pm by rast
Când te duci undeva (magazin, tarabă, piaţă) şi te uiţi la un produs, cel care vinde îţi spune direct preţul, semn că pe marea majoritate a cumpărătorilor îi interesează, în ultima vreme, ca fiind criteriu determinant în a cumpăra ceva: preţul.
Calitatea sau materia primă (naturală sau artificială) nu mai este factor determinant în a face cumpărătura respectivă. Lumea se îmbracă cu haine confecţionate din materiale sintetice. De multe ori, când întreb un vânzător dacă produsul este din bumbac, piele, etc. se uită miraţi la mine şi încep să caute eticheta. Nici ei nu ştiu ce vând, ştiu doar preţul.
Chiar şi în IT se manifestă această tendinţă. Zilele astea am găsit pe un forum de discuţii o persoană (web designer) care căuta să colaboreze cu un programator pentru realizarea unei pagini web. Întreba preţul. I-am spus 3 dolari/oră. El a zis 2. Nu am fost de acord şi a găsit pe altcineva. Sunt de acord că şi preţul contează. Dar nu m-a întrebat nimic despre calitatea programelor… să mă întrebe despre un portofoliu, ceva…. nimic, doar banii. Păi, bine! faci un site ieftin, dar prost, nu mă refer la doar la partea de optimizare SEO ci şi la interogarea şi administrarea bazei de date şi la alte aspecte care pot îngreuna sau uşura viteza de navigare prin site.
Era o vorbă: “suntem prea săraci pentru a cumpăra produse ieftine”. În cele mai multe cazuri este valabilă. În IT sau alte domenii tehnice, aparatura poate deveni foarte scumpă daca se cheltuie mulţi bani cu întreţinerea ei, chiar dacă preţul de achiziţie este mic.
În domeniul textilelor se pune problema confortului. Sunt mult mai confortabile produsele naturale. Pe termen lung ele au efecte şi asupra sănătăţii.
Dar nu mai lungesc vorba, tendinţa se vede zi de zi…
Permalink
12.11.06
Posted in Adevărul at 11:10 pm by rast
Multe religii, curente filozofice, promovează valori după moarte. Să dau doar un exemplu: filozofiile orientale promovează ideea de “Nirvana” - un loc de înaltă fericire unde se poate ajunge după moarte, dacă în timpul vieţii ai avut o anumită conduită morală şi un anumit comportament. În creştinism se promovează ideea de mântuire.
Nu vreau să critic o religie sau alta. Le critic pe toate . Critic această atitudine de viaţă în care oamenii fac diferite lucruri pentru a obţine anumite valori după moarte.
Da! Acesta este un adevăr la care am ajuns după atâţia ani de căutare.
Aşa cum spune şi vorba înţelepciunii strămoşeşti “morţii cu morţii şi vii cu vii”, am ajuns la concluzia că în viaţă este bine să ne ocupăm de viaţă - de valorile vieţii, nu de ceea ce va fi după moarte.
Despre ceea ce va fi după moarte sau discutat şi scris “râuri” de cuvinte şi idei. Eu am o vorbă: “discutând despre moarte este ca şi cum, mergând pe un drum, am încerca să vedem ce se află dincolo de linia orizontului, fără a ne uita la gropile care se află pe drum şi a încerca să le ocolim”.
Mă veţi contrazice spunând: “dar daca există viaţă după moarte (iad - rai, nirvana, etc.) şi va trebui să plătim faptele (păcatele) făcute în timpul vieţii? Nu trebuie să ştim ce este dincolo de moarte?”.
Vă voi răspunde: NU! Nu trebuie să ştim. Natura (nu vreau să spun Dumnezeu ) ne-a creat, pe noi oamenii, cu ceea ce numim “mustrări de conştiinţă” şi, apropo de inteligenţa emoţională, consider că acest sentiment de “mustrare de conştiinţă”, posibil de a apărea atunci când facem o anumită acţiune sau faptă, este un semn că acel lucru poate genera anumite “pedepse” după moarte.
După cum vedeţi, nu exclud o existenţă după moarte, dar nu mă interesează amănunte. Consider doar că acele lucruri care pot genera mustrări de conştiinţă nu sunt bine de făcut. Chiar dacă nu ar genera pedepse după moarte, vor genera mustrări în timpul vieţii. Şi de ce să trăiesc cu mustrări? De ce să-mi încarc conştiinţa cu remuşcări?
Thomas Mann, într-o carte celebră, spune: “Trăieşte/acţionează în timpul zilei astfel încât, noaptea, când pui capul pe pernă să dormi liniştit!”.
Nu sunt genul omului care să promovez reguli de moralitate. Dar, când sunt pus în faţa unei mici potlogării, în urma căreia pot obţine anumite avantaje (materiale sau nu), îmi pun foarte serios următoarea problemă: pun în balanţă două aspecte ale respectivei potlogării:
- avantajele care mi le poate aduce
- remuşcările, mustrările de conştiinţă, faima proastă, etc. care mi le poate aduce
Şi apoi aleg, funcţie de partea în care se înclină balanţa, dar cântăresc bine, nu fâl - fâl, în 10-15 secunde.
Permalink
Posted in WordPress at 1:21 am by rast
… şi nici WordPress-ul şi nici theme-le lui.
Nu vreau să critic, ci să semnalez o problemă întâlnită, pentru ca alţii să o evite, până ce va fi rezolvată de programatorii WordPress sau a theme-lor în cauză.
După cum am scris aici, WordPress-ul îşi creează la instalare 10 tabele, dintre care unul se numeşte “options”, cu 70 de înregistrări iniţiale, reprezentând opţiunile WordPress-ului. Fiecare themă care se instalează (setează din meniul Presentation) îşi creează în această tabelă una sau mai multe înregistrări proprii/specifice. Totul OK până aici, problema este că, odată cu setarea unei theme, setările celei vechi nu se şterg. În acest mod tabela “options” creştefoarte mult în momentul în care dumneavoastră încercaţi să testaţi mai multe theme pentru a alege una care să vă placă. Variabilele din această tabelă sunt şi încărcate în memorie în momentul start-ării WordPress-ului, ceea ce scade (într-o mică măsură, într-adevăr, dar total inutil) viteza de accesare a variabilelor themei setate.
O problemă şi mai mare apare în cazul themei Ocadia - cu care m-am confruntat direct. Dacă setaţi Ocadia, apoi renunţaţi, iar mai apoi reveniţi la Ocadia, se va raporta o eroare, de care greu puteţi scăpa. Eu am păţit-o mai la început şi am descris modul de rezolvare aici. Dar nu mi se pare o soluţie bună. Acum că am găsit şi cauza voi încerca să nu repet greşeala în thema iasi şi voi încerca să fac cât mai cunoscută această “scăpare” a programatorilor.
Permalink
12.10.06
Posted in WordPress at 11:17 am by rast
La activare îşi creează trei tabele noi, pe care le actualizează funcţie de opţiunile bloger-ului şi pe care le analizează atunci când decide ce comentariu este spam sau nu.
Permalink
Next entries » · « Previous entries
