Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for December, 2006

12.30.06

Osho – mecanismele gândirii

Posted in Ce au spus... at 4:48 am by rast

Vă puteţi auto-hipnotiza prin mantras. Repetând un cuvânt, puteţi crea o asemenea stare de plictiseală în mintea voastră încât să adormiţi. Vă cufundaţi în somn, în inconştienţă. Dacă repetaţi fără încetare: Ram-Ram-Ram, mintea adoarme. Bariera limbajului cade, dar sunteţi în stare de inconştienţă.

Meditaţia implică absenţa barierii limbajului, dar prezenţa conştiinţei. Fără de care nu poate exista o comunicare cu existenţa, cu tot ceea ce este. Nici o mantra nu este de vreun ajutor, nici celelalte psal-modieri. Auto-hinoza nu este meditaţie; ea este – dimpotrivă – o stare de regresie. Prin ea nu depăşim planul limbajului, ci ne cufundăm într-un plan inferior limbajului.

Prin urmare, renunţaţi la mantras şi la astfel de tehnici. Trăiţi clipele fără prezenţa cuvintelor, fapt care nu se poate realiza prin mantras, deoarece procesul în sine se bazează pe cuvinte. Nu puteţi elimina limbajul făcând apel la cuvinte. E imposibil.

Ce este de făcut? În realitate nu trebuie făcut nimic, trebuie doar înţeles. Ceea ce sunteţi capabili să faceţi nu poate proveni decât din ceea ce sunteţi. Iar voi sunteţi într-o stare de confuzie, şi nu în meditaţie. Mintea voastră nu este tăcută, astfel că tot ceea ce va proveni din propria voastră dorinţă nu va face decât să agraveze confuzia. Deci singurul lucru care sunteţi în măsură să-l faceţi este să deveniţi conştienţi de mecanismele gândirii. A fi conştient este tot ceea ce se poate face. Conştienţa nu are nimic comun cu cuvintele. Este un act existenţial şi nu unul mental.

Primul lucru pe care trebuie deci să-l faceţi este să fiţi conştienţi – să fiţi conştienţi de procesele voastre mentale, de felul în care funcţionează mentalul vostru. Imediat ce deveniţi conştienţi de funcţionarea mentalului vostru, vă separaţi de el. Treceţi, împreună cu conştiinţa, alături: sunteţi liberi, spectatori. Şi cu cât conştiinţa voastră se lărgeşte mai mult, cu atât percepeţi mai exact spaţiul care separă experienţa de cuvinte. El este întotdeauna prezent, dar inconştienţa voastră vă împiedică să-l remarcaţi. Între două cuvinte există întotdeauna un spaţiu, oricât de imperceptibil şi de infirm ar fi acesta. Dacă nu, cele două cuvinte vor forma un întreg. Între două note muzicale există întotdeauna un spaţiu, o tăcere. Fie că este vorba de cuvinte, fie de note, ele nu pot fi separate fără un interval. Tăcerea este prezentă întotdeauna, dar pentru a o percepe, trebuie să fiţi cu adevărat conştienţi, cu adevărat atenţi.

12.28.06

Schimbare

Posted in WordPress at 11:30 pm by rast

Odată ce m-am lămurit total, definitiv şi categoric, asupra inutilităţii afişării unui număr anti-spam, am şters modificările făcute în sursele theme-i.

12.27.06

Frica de moarte

Posted in Adevărul at 8:58 am by rast

Post-urile anterioare sunt un fel de introducere pentru acesta.

Frica de moarte mi se pare un “sentiment” foarte important în viaţa omului. Am trăit cu el timp de 22 de ani, dar şi fără el timp de vreo 15. Altfel trăieşti, altfel este viaţa.

Nu are importanţă vreau să discut dacă după moarte există sau nu ceva, adică sufletul îşi continuă sau nu existenţa/viaţa, vreau doar să sesizez modul în care trăieşti viaţa cu sau fără frica unui sfârşit iminent.

De mici copii suntem învăţaţi de cei din jur că moartea este ceva foarte malefic şi că trebuie să “tragem cu dinţii” de viaţă. Nu! Nu vreau să spun că ar trebuie să ne dorim moarte, ci că ar fi bine să nu ne mai temem de moarte.

Dacă moartea ar fi un lucru aşa de (nici nu ştiu cum să-i spun)… nociv, de ce oamenii care au avut o moarte clinică nu se mai tem de moarte? E prea mult să spunem că ei au murit şi s-au întors, “văzând” ce este dincolo, dar totuşi ei au avut o oarecare experienţă cu “celălalt tărâm”. Am avut şi eu o astfel de experienţă, nu pot să afirm că există o altfel de viaţă după moarte. Aş putea s-o fac pe-a excrocul şi să mă dau “cel mai tare din parcare” susţinând că am inviat  :)   şi că ştiu cum este dincolo. Aş găsi ceva fraieri să mă creadă şi pentru nişte bani să le povestesc cum este acolo, dar vorbeam de Adevăr  :) . Eu am rămas fără frica de moarte fără să-mi pun această problemă. Am conştientizat-o după o anumită perioadă. Frica de moarte a dispărut de la sine, fără să-mi doresc acest lucru.

Mi-am pus deseori întrebarea: de ce subconştientul meu a rămas fără frică de moarte? Ce s-a întămplat în acele zile în subconştient şi nu am realizat în mod conştient? Răspunsurile care mi le-am dat sunt doar ipoteze. Doar un singur lucru este cert, şi asta nu numai din experienţa mea ci şi a celorlalte persoane care au avut o moarte clinică: moartea nu este un lucru aşa de îngrozitor cum ne învaţă societatea/religia. Acesta este Adevărul (unul din Adevărurile) pe care l-am găsit.

Un prim argument pentru o viaţă lipsită de acest sentiment este inutilitatea lui: chiar dacă ne temem sau nu, odată şi odată tot se va întâmpla. Este natural (nu am spus normal) să vrei să trăieşti, dar e bine să o faci încercând să elimini frica. Viaţa este altfel. Altfel guşti sentimentul libertăţii. Frica de moarte îngrădeşte oarecum conştientul.

Nu am soluţii/reţete pentru a scăpa de frica de moarte. Cum spuneam şi mai sus: m-aş putea da şmecher că deţin secretul curajului absolut, dar ce sens ar avea? Vreau doar să semnalez acest Adevăr.

12.26.06

Accidentul

Posted in Mărturisiri at 8:39 am by rast

Spuneam în postul anterior despre un “accident” care l-am avut în primăvara anului 1991. În ianuarie am abandonat cursul de Yoga, dar am început să practic ceea ce simţeam (ce-mi spunea “vocea interioară”) şi să citesc diverse cărţi din filozofia orientală. Prin aprilie găsisem pe undeva (o carte desigur  :) ) ideea că odată ce ai înţeles că această lume este maya (iluzie) “drumul” s-a sfârşit şi va trebui să mori.

Punct ochit, punct lovit – credeam că am înţeles ideea şi îmi aşteptam moartea. Pur şi simplu eram convins că va trebui să mor. Fără raţiune, fără judecată, eram convins dintr-o idee exprimată într-o carte. Putea fi o greşeală de traducere. Dar mai gândeam la vremea aia…

Cam 10 zile a durat această aşteptare. A intervenit un eveniment şi am reuşit să ies din acea stare – sau mai bine zis: am fost scos din acea stare. Evenimentul a fost că, din Iaşi, pleca un grup de vreo 20 de tineri la Bucureşti, să-l cunoască pe Zvezdomir Marinov. Am fost şi eu. Mi-au plăcut ideile lui şi “am simţit” să stau mai mult în preajma lui. Am stat 6 săptămâni.

Acel accident îl mai numesc “am stat la taclale cu moartea”. Dacă ar fi să mă laud şi să mă bat cu pumnii în chept cât sunt de grozav  :) aş spune că experienţa mea cu moartea se aseamănă foarte mult cu ceea ce a făcut Osho, şi a descris în cartea sa: “Autobiografia unui mistic nonconformist”. S-a retras, pe deplin conştient, într-un templu părăsit şi s-a gândit la moarte. Cam asta am făcut şi eu: am fost pe deplin conştient, m-am gândit intens la moarte, dar nu într-un templu ci într-un cămin din complezul studenţesc Tudor Vladimirescu din Iaşi. Eram student în anul IV.

În vara lui 1991 am învăţat pentru restanţele acumulate datorită deplasării la Bucureşti pentru a-l cunoaşte pe Marinov. Din toamna lui 1991 şi tot anul V de TCM m-am gândit la cele întâmplate, la stările pe care le-am avut. Am constatat două mari transformări:

1. Nu mai aveam aşa multe dorinţe, devenisem foarte indiferent faţă de valorile în care crezusem până atunci (note mari, să mă îmbrac frumos, etc. – o să le descriu cu alte ocazii). Ca urmare a dispariţiei dorinţelor, în mintea mea, s-a “instalat” o linişte interioară foarte puternică şi stabilă.

2. Nu mai aveam frică de moarte. O să scriu un post în categoria Adevărul, consider “frica de moarte” un lucru foarte important în viaţa unui om şi TOTAL inutil.

Credinţa mea

Posted in Adevărul at 7:15 am by rast

Despre şocul care l-am avut în ianuarie 1989 am vorbit aici. A urmat o perioadă de “documentare”. Începând din februarie, timp în care colegii mei sărbătoreau evenimentul de a-şi fi luat integralist sau nu, sesiunea din iarnă, am început să cutreier bibliotecile Iaşi-ului în căutare de cărţi – să le spun: despre cunoaştere.

Nu aveam nici o direcţie, voiam să cunosc Adevărul, cu ce puteam începe? Un subiect interesant mi s-a părut extratereştrii, am citit câteva cărţi. Un alt punct de cotitură l-a reprezentat cartea “De ce tac civilizaţiile extraterestre” a lui Dan D. Farcaş. Contrar titlului, cartea prezintă multe aspecte ale organismului uman: aură, hipnoză, etc., lucruri mai puţin acceptate de medicină dar care se bazează pe nişte fapte experimentale care nu pot fi explicate.

Mi-am schimbat domeniul de cunoaştere. Dacă în fiinţa umană există atâtea lucruri necunoscute, de ce să mă chinui să aflu ce se întâmplă pe stele aflate la distanţe de ani lumină de mine? Am început să caut cărţi despre lucruri ne-explicate din fiinţa umană. Aşa m-a prins revoluţia şi martie 1990, când am început un curs de Yoga. Am urmat cursul mai puţin de un an, în ianuarie 1991 am abandonat şi am început să ascult de ceea ce simţeam. Am mai citit câteva cărţi de filozofie orientală şi atât cu cititul.

Am avut un accident, îl numesc eu, despre care voi vorbi aici. După acest accident am început să trăiesc viaţa aşa cum este ea: mi-am căutat un servici, am încercat să-mi fac o familie, etc. Am încercat să fac ceea ce face un om al societăţii noastre, dar m-am condus după ceea ce simţeam ci nu după principii raţionale. Să dau doar un exemplu. În 1992 am terminat facultatea de mecanică (TCM). Când mama mă voia băiat cu studii, eu eram şomer cu diplomă  :) , aşa că în 1994 m-am hotărât să mai încerc o altă specializare. Simţeam foarte pregnant să dau admitere la facultatea de informatică. În acea vreme se căutau şi erau foarte bine plătiţi, contabilii. Raţional ar fi trebuit să aleg ASE-ul. Toţi cunoscuţii mi-au săus acest lucru, dar eu am rămas “încăpăţânat” în alegerea mea.

Deci, o perioadă destul de mare, până prin 2002, nu am mai citit aproape nimic despre cunoaştere şi nici nu m-am înscris la alte cursuri care erau suficient de ispititoare: Reiki, radiestezie, dianetică, etc. Am trăit viaţa: servici, concedii la munte, etc.

Concluzia la care voiam să ajung este că eu “nu mi-am băgat în cap” principiile, dogmele şi explicaţiile vreunei “căi”, ci CREDINŢA MEA se bazează pe principiile, dogmele şi explicaţiile  :) care le-am desprins din experienţa mea de viaţă. Sunt mici adevăruri confirmate de evenimente şi experienţe de viaţă trăite.

Când spun “credinţa mea” nu mă refer doar la ideea de a crede sau nu într-o putere divină care ne cârmuieşte şi decide vieţile, ci mă gândesc la multe aspecte de viaţă despre care oamenii mai lansează încă discuţii contradictorii. Nuuuuu, nu am ajuns “la capătul drumului”!!! Sunt o groază de chestiuni la care nu am găsit nici un răspuns plauzibil. Căutările mele nu au încetat….

Din 2002 am început să mă înscriu prin diverse liste de discuţii pe Internet, cu tematică de spiritualitate. Printre alte lucruri am observat un fapt (o tendinţă) pe care aş putea să-l numesc fanatism. Aproape toţi oamenii care aderă la o mişcare spirituală devin convinşi că numai acea cale duce la ceva bun şi îşi însuşesc, deseori fără a raţiona prea mult, foarte multe rituri şi ritualuri pe care acea cale le presupune.

Credinţa mea porneşte de la ideea că, noi oamenii secolului XXI, ar trebui să integrăm riturile, termenii şi cunoaşterea pe care acea cale o transmite de sute sau mii de ani cu vocabularul şi principiile ştiinţifice pe care acest început de mileniu III ni le transmite. Aşa cum discutam şi cu huper (aici) secolul următor va trebui să fie unul bazat pe ştiinţă.

Am spus “va trebui” ci nu “ar fi bine” dintr-un motiv destul de puternic deşi poate părea ciudat: nu numai că urmăm un proces de involuţie, aşa cum am scris aici, dar ne îndreptăm spre auto-distrugere. Mă refer şi la relaţiile sociale – inter umane şi inter statale – dar şi la ecologie. Nu vreau să aduc argumente celor două laturi ale vieţii pe Terra dar dacă citiţi ştirile şi urmăriţi atent evenimentele care se întâmplă în jurul nostru puteţi lesne observa acest proces de decădere.

Dar să revenim la CREDINŢA MEA. Din toţi autorii pe care i-am citit, experienţa mea se apropie cel mai mult de învăţăturile lui Gurdjieff/Ouspensky (a patra cale), dar asta nu mă face să tratez cu dispreţ, sau să neg, alte învăţături/filozofii. De exemplu Osho. Îl consider prea poetic pentru a adera la ideile lui, dar asta nu mă împiedică să-l apreciez. Are o exprimare clară, o formulare inteligibilă a frazei, spre deosebire, de Rudolf Steiner – de exemplu – care are o formulare a frazei cu prea multe neologisme şi cuvinte specializate/ştiinţifice.

Pe o listă de discuţii am întâlnit un fan Osho, care trimitea foarte multe citate din cărţile lui. I-am propus să facem un site despre Osho. A fost de acord,dar când a auzit că eu nu practic meditaţia recomandată de Osho şi sunt adept al învăţăturilor lui Gurdjieff, nu a vrut să mai vorbească cu mine.

Fiecare şi-a ales o cale, dar care este scopul? Oare nu vrem toţi să aflăm Adevărul? Oare nu ar trebui să ne unim eforturile în această căutare? “Unde-s doi puterea creşte”.

Începând din 2002 am început să citesc iar, fel de fel de cărţi care expun diverse învăţături. Marea lor majoritate spun aceleaşi lucruri dar folosesc cuvinte diferite şi în aparenţă par diferite, dar în realitate surprind aceleaşi trăiri psihice ale omului.

Asta este CREDINŢA MEA: că ar trebui să ne unim eforturile şi să încercăm să dezvăluim Adevărul încetul cu încetul, pornind de la explicaţii şi/sau evenimente ştiinţifice.

12.25.06

Evoluţie sau involuţie

Posted in Adevărul at 4:40 am by rast

Se poate pune întrebarea: “În ultimile sute sau mii de ani, ce a făcut omul/omenirea, a evoluat sau a involuat?”. Întrebarea nu se referă la aspectul tehnologic (sau altul) al vieţii, ci strict la fiinţa umană cu toate laturile ei: fizice, psihice, mentale, etc.

Am publicat acest post în categoria Adevărul din cauză că, în decurs de ani de zile, m-am convins că “involuţia” este procesul pe care îl urmează omenirea de sute sau mii de ani. Nu-mi dau cu părerea dacă acest proces de involuţie durează de sute sau mii de ani. Ar fi doar o părere şi nu o idee argumentată cu fapte concrete.

Pentru a argumenta convingerea mea că omenirea/omul urmează un proces involutiv, mă folosesc de două constatări medicale de anatomie şi fiziologie a omului: creierul şi plămânii omului nu sunt utilizaţi la capacitate maximă. Se spune că plămânii sunt utilizaţi în proporţie de 30%, iar creierul în proporţie de 5-8%. Aceste cifre sunt luate din manualele de fiziologie medicală, au fost constatate experimental dar nu au putut fi explicate.

Dacă pornim de la ideea că omul a fost creat de o forţă supranaturală (Dumnezeu), se pune întrebarea: de ce i-a pus în cutia craniană atâta creier? Oara numai pentru estetică, să aibă capul proporţional cu restul corpului?

Dacă pornim de la ideea evoluţionismului, că ne tragem din maimuţă, păsări, apă, etc., se observă foarte uşor că evoluţia nu a dat nimic în plus. Toate organele şi procesele fiziologice au apărut în organismul uman datorită unor necesităţi. Evoluţia (ca şi o forţă divină) nu ar fi dat nimic în plus omului, dacă nu ar fi fost necesar.

Deci, acel surplus de creier şi capacitate pulmonară ne duce cu gândul că ele au fost utilizate de strămoşii noştri. De ce nu mai sunt ele utilizate în prezent? Datorită involuţiei.

Am putea considera şi un alt argument, dar el nu mai poate fi cât de cât dovedit: practicanţii unor ramuri de Yoga obţin capacităţi numite paranormale, în urma unor exercitii de respiraţie şi meditaţie – unde sunt utilizate cele două organe: plămânul şi creierul.

12.23.06

Convingere

Posted in WordPress at 7:22 am by rast

M-am lămurit/convins total, categoric şi definitiv: spam-erii nu folosesc formularul de comentarii pentru a trimite mesaje. În consecinţă, protecţia cu cifrele şi/sau literele (indiferent dacă sunt grafice sau text) afişate şi re-tastate de comentator este TOTAL inutilă.

Pentru a mă convinge am făcut un test care a durat aproape o săptămână: am făcut un script JavaScript, înserat în pagina de trimitere a comentariilor, prin care înseram textul “iasiiasi” oricărui comentariu care era trimis mai departe scriptului PHP “wp-comments-post.php”. Aveţi aici şi aici exemple de comentarii valide, cu textul respectiv înserat la sfârşitul comentariului.

În săptămâna de test am primit peste 30 de comentarii spam. Nici unul nu a avut înserat textul la sfârşit. Este foarte clară ocolirea formularului de comentarii.

Osho – principii de viaţă

Posted in Ce au spus... at 6:46 am by rast

Oamenii cred că faptul de a rămâne neschimbaţi în principiile lor le dă o anumită putere. Însă se înşeală. Acest fapt îi goleşte, pur şi simplu, de orice forta. Sunt cei mai slabi oameni de pe întreg pământul. Ei seamănă cu acei copii care au crescut, dar care vor să folosească în continuare pijamaua pe care o purtau atunci când erau mici. Acum arată ciudat, şi au mereu o senzaţie de disconfort. Sunt nevoiţi să-şi ridice mereu pantalonii de la pijama, căci aceştia le cad de pe şolduri, iar oamenii din jur se amuză. Nu, odată cu creşterea voastră trebuie să folosiţi o pijama pe masură. Dar cum aceasta nu creşte, trebuie să o schimbaţi. Acest lucru nu prezintă nici o problemă. Însă în această situaţie nu se află numai o singură persoană, ea este valabilă pentru milioane de fiinţe. Ele se supun unei discipline severe, după care apar problemele. Problemele nu apar însă în afara lor, singura problema constă în propriile lor principii. Dacă renunţă la ele, simt un anumit disconfort, iar dacă le păstrează, suferă. Eu vă învăţ, într-un mod foarte clar, să duceţi o viaţă lipsită de orice principii, o viaţă plină de inteligenţă, care se schimbă odată cu schimbările care au loc în jurul vostru, astfel încât să nu aveţi nici un principiu care să se opună acestor schimbări. Fiţi complet lipsiţi de principii şi urmaţi viaţa; ea va fi atunci lipsită de orice nefericire.

Mintea şi perceperea gândurilor

Posted in Adevărul at 5:07 am by rast

Am copiat mai jos ceea ce a scris pe o lista de discuţii o anumită persoană. Nu redau tot mail-ul, cu multe lucruri nu sunt de acord, dar ideea din final, că mintea nu este un bun conducător mi de pare un Adevăr, pe care mulţi oameni îl neglijează, bineînţeles excepţie făcând cei care se conduc după inteligenţa emoţională.

Citez:
“Singura explicaţie care ţi se potriveşte este cea pe care ţi-o dai tu, şi să nu te îndoieşti de PRIMUL GÂND. Acest prim gând, venit “pe negândite” este venit din interior, iar întoarcerea lui pe toate părţile, analiza lui, precum şi validarile pe care le aşteptăm de la alţii sunt producţii ale minţii, care aşa cum ne spune Kuthoumi, se plictiseşte (ea e învăţată să faca scenarii, să se îndoiascî, nu să accepte o soluţie venită dintr-un “spaţiu” în care nu are acces). Dând credit primului gând, înţelegem apoi că, de fapt acesta este manifestarea Gnostului, care îi dă minţii un răgaz să se mai odihnească şi să se înveţe, că e momentul, cu o nouă postură a ei: aceea de traducător pentru lumea fizică a soluţiilor spiritului, şi nu de conducător.”

Un alt Adevăr exprimat de acest citat este “PRIMUL GÂND”. Este una din formele de manifestare ale inteligenţei emoţionale. După ce conştientul “recepţionează” acest prim gând, începe mintea - împreună cu obiceiurile şi sistemul de valori învăţat - să “fabrice soluţii” şi să dea argumente contra, acelui prim gând.

Un alt Adevăr: acest prim gând este venit “pe negândite”. Nimeni nu ne-a spus, niciodată (mama, tata, profesori, medici-psihologi) să dăm importanţă gândurilor venite “pe negândite”. Dar ele vin din străfundul fiinţei noastre, ca urmare a unei conectări la un câmp morfic. Scuzată să-mi fie lauda (cunosc proverbul românesc: lauda de sine nu aduce-a bine  :) ) îmi conduc viaţa după aceste gânduri venite pe negândite de peste 15 ani şi nu-mi pare rău. Chiar şi această acţiune, de a scrie în blog, la acest post, această laudă – mi-a venit pe negândite, încercând să comentez ideile expuse în citatul de mai sus.

Pentru cei care ar avea tendinţa de a mă crede nebun, că scriu în blog astfel de trăsnăi, redau aici motivul pentru care am făcut acest blog şi decizia mea de a scrie aici tot ceea ce simt sau tot ceea ce îmi vine în minte ca PRIM GÂND.

Un lucru cu care nu sunt de acord: “întoarcerea lui pe toate părţile, analiza lui….. sunt producţii ale minţii”. Noi oamenii, ne desprindem de regnul animal, prin ceea ce unii numesc raţiune. Suntem fiinţe raţionale, e bine să ştim şi să înţelegem ceea ce se întâmplă cu noi şi în jurul nostru. E bine să dăm crezare PRIMULUI GÂND dar nu orbeşte. Mie mi-au trebuit vreo 3-4 de analize şi teste, să am încredere în aceste gânduri negândite. Şi chiar şi acum întorc aceste gânduri pe toate feţele…. unul din ele  :)   sunt curios de ce simt să scriu astfel de lucruri în blog. Care va fi rezultatul unui astfel de blog? Sunt curios şi când voi primi primul comentariu în care voi fi catalogat nebun şi bun de legat  :)

12.21.06

Baird Spalding – adevărul

Posted in Ce au spus... at 10:17 pm by rast

Citat din cartea “Modelul divin”, continuare a lucrării “Vieţile maeştrilor”.

“Iisus a spus că Adevărul ne face liberi. Dacă vă menţineţi în acest curent liber al puterii universale, nimic nu vă poate atinge, şi cu atât mai puţin vă apasă sau vă imobilizează. Christos este Dumnezeu care pătrunde înlăuntrul individului. Orice se află în acest curent îi stă omului la dispoziţie iar Principiul curge fără încetare. Cum se face că acestă putere a devenit statică, inactivă şi neutră la mulţi dintre noi? Simplu: din pricina atitudinii noastre faţă de ea. Comportamentul mental al unui individ poate bloca folosirea acestei puteri pentru totdeauna, deşi aceasta continuă să curgă în continuare în univers. Dacă cineva devine conştient de acest curent care îl traversează îi poate da o expresie conştientă. Când Iisus a vorbit despre unitatea Sa cu Tatăl, El ştia că toţi oamenii pot ajunge acolo unde a ajuns El. Adevărul ne eliberează de orice constrângeri negative în care ne putem implica. Numai noi suntem cei care provocăm aceste situaţii negative şi, iarăşi, tot numai noi ne putem elibera schimbându-ne felul de a gândi. Iisus cunoştea modul de exprimare a acestei libertăţi. El ştia că omenirea în întregul ei va progresa către împliniri din ce în ce mai mari astfel că şi individul să poată sesiza Adevărul”.

« Previous entries