Archive for November, 2006
11.19.06
Posted in Ce au spus... at 8:28 pm by rast
Se spune că oamenii dispun de liber arbitru, dar acest lucru este greu de acceptat. Voinţa noastră este controlată de visul planetar; atenţia noastră este captată de visul exterior, iar noi urmăm voinţa care ni se impune din afară. Noi apăsăm pe un buton al programului şi începem să mergem, apăsăm pe un alt buton şi o luăm la dreapta, sau la stânga, sau ne oprim. Toate răspunsurile noastre - fizice, emoţionale, etc. - sunt automate, un fel de acţiune şi reacţie conform programului.
Dacă am dispune cu adevarat de liber arbitru, am mai alege noi sa fim mânioşi, trişti sau invidioşi? Pentru mine este evident ca alegerea nu ne aparţine. Desigur, mulţi oameni se mint singuri şi îşi spun: “Eu am liber arbitru; eu sunt cel care decide”, dar de fiecare dată ei suferă, ceea ce demonstrează că în realitate nu au puterea de a face o decizie autentică.
din “Cele patru legăminte. Ghid practic”.
Permalink
11.18.06
Posted in WordPress at 10:42 pm by rast
Văzusem pe undeva pe net ideea că WordPress-ul poate fi un CMS. Până la un punct da. Ca modalitate de a ţine/administra un “jurnal” mi se pare foarte facil, mai ales cu multitudinea de theme şi plugin-uri disponibile. Dar sunt probleme pe care nu le poate rezolva. Şi sunt curios dacă alte CMS-uri pot rezolva o astfel de problemă: o organizare a anumitor subiecte/post-uri într-o anumită formă (design).
Deja “mă bate gândul” să încep să lucrez la o nouă themă. Nu prea ştiu exact cum să arate dar cred că i-am găsit deja numele: iasi, fără diacritice că mă tem să nu mi-o importe americanii (vezi modestia).
Funcţie de timpul liber o să văd dacă “re-descoperirea roţii” merită făcută pentru a n-a oară. Atâtea theme sunt pe net…… dacă o fac, va avea foarte, foarte multe setări opţionale.
Dacă aveţi sugestii, propuneri, critici, le aştept cu interes şi posibilităţi de implementare.
Permalink
11.16.06
Posted in Ce au spus... at 9:02 pm by rast
În anumite momente sunteţi mai conştienţi, în altele mai putin conştienţi. Se poate crea prin urmare o situaţie în care să fiţi din ce în ce mai conştienţi. De aceea, atenţia a devenit un fundament pentru meditaţie. Şi odată cu faptul de a fi conştienţi, gândurile dispar. Atunci când eşti pe deplin conştient nu mai ai nici un gând, iar timpul se opreşte dintr-o dată.
Permalink
11.13.06
Posted in Succesul at 9:38 am by rast
Inovaţie şi antreprenoriat, este titlul unei cărţi apărute în S.U.A., care susţine ideea că a face inovaţii nu este o caracteristică nativă, specifică oamenilor cu o zestre genetică de excepţie, ci se poate învăţa cu un oarecare efort. Este un lucru de necontestat, când te preocupă, cu interes, un anumit domeniu, încep să vină idei noi, novatoare.
Lumea este plină de inovaţii care oferă oamenilor fel de fel de facilităţi şi sporire a confortului. Nu vom surprinde aici acele inovaţii care de-a lungul timpului au dovedit şi efecte secundare nocive sănătăţii oamenilor. Luate în ansamblu, unde au dus aceste inovaţii? La o sporire a confortului exterior, dar nu au rezolvat problemele “interioare” ale omului. Din ce în ce mai multă lume se plănge de singurătate, de anxietate, de depresie, etc.
Poate ar fi interesantă o carte cu titlul “Surâs şi zâmbet larg”. Dar acest lucru nu se poate învăţa, el vine pe buzele şi faţa acelor oameni care au un echilibru interior ce le imprimă de la sine un astfel de zâmbet.
Mulţi oameni sunt conduşi în viaţă de ideea de a lăsa ceva în urma lor. Marea majoritate se referă la ceva material, vizibil peste generaţii. Dar nu ar fi interesant să laşi în urma ta zi de zi, în oamenii cu care intri în contact, o linişte şi o stare de voie bună? Chiar dacă astfel de lucruri trec neobservate de cei din jurul nostru, ele totuşi lasă ceva în sufletul şi simţirea lor. Lasă un sâmbure, o stare de bine.
Chiar dacă astfel de stări sunt uitate peste 2-3 minute nu au oare o valoare mai mare decât inovaţiile care trec testul anilor, dar care aduc doar confort nu şi stări psihice benefice?
Dar, pentru a induce în cei din jur stări de linişte şi bună dispoziţie, trebuie să fii tu însuţi cuprins de linişte interioară stabilă. Cât de mult contează să ai un coleg care să fie cuprins de calm şi linişte şi cât de greu este să suporţi nervii şi starea agitată a colegilor care nu se pot echilibra.
Calmul, liniştea şi buna dispoziţie, însoţesc oamenii care se cunosc pe ei însăşi şi “se simt bine în pielea lor”
Permalink
11.11.06
Posted in Ce au spus... at 10:41 am by rast
- “Fiţi impecabili în tot ceea ce spuneţi!” - nu rostiţi decât adevărul. Nu afirmaţi decăt ceea ce gândiţi cu adevărat. Nu folosiţi cuvintele pentru a jigni sau pentru a bârfi, lucru valabil inclusiv pentru voi. Aplicaţi puterea cuvântului în sensul adevărului şi al iubirii.
- “Nu luaţi nimic la modul personal!” - Nimic din ceea ce fac alţii nu are vreo legatură cu voi. Tot ce afirmă şi tot ce
fac ei este proiecţia propriei lor realităţi, a propriului lor vis. Dacă deveniţi imuni la opiniile şi la acţiunile celor din jur, nu veţi mai fi victimele unei suferinţe inutile.
- “Nu faceţi presupuneri inutile!” - Căutaţi în voi curajul de a pune întrebări şi de a exprima ceea ce doriţi cu adevărat. Comunicaţi cu cei din jur căt mai clar cu putinţă, evitând astfel neînţelegerile, tristeţea şi dramele inutile. Acest legămant este suficient pentru a vă transforma radical viaţa.
- “Faceţi întotdeauna tot ce vă stă în putere!” - Nu uitaţi însă că eficienţa noastră maximă se schimbă de la o clipă la alta, la fel cum starea organismului diferă atunci când acesta este sănătos de momentul când este bolnav. Indiferent de circumstanţe, faceţi tot ce vă stă în putere. Veţi evita astfel autojudecarea, criticile şi regretele inutile.
Permalink
11.10.06
Posted in Succesul at 4:02 am by rast
Dragos a scris un post despre “Cât costă caracterul” care mi-a amintit de sacrificiul pomenit de un om de afaceri american şi despre care am mai amintit în postul “Sacrificiul“.
Unul dintre sacrificiile pe care trebuie să le facă o persoană care alege drumul independenţei financiare este caracterul, cinstea, dorinţa de a respecta adevărul, bine-înţeles dacă astfel de probleme interesează persoana în cauză.
Care este legătura cu dezvoltarea personală? Se spune că în viaţă nu este bine să faci compromisuri. Dar poate fi compromis mai mare decât cel făcut ţie însuţi? Să încalci valori în care crezi şi pe care îţi bazezi viaţa? Făcând compromisuri cu tine însuţi poţi atinge multe dorinţe (în zilele noastre aproape toate bazate pe prosperitatea materială) dar ele se pot transforma, la un moment al vieţii, în cumplite mustrări de conştiinţă.
Nu mă refer la cazul lui Dragos, am cunoscut odată un om de afaceri dintr-un domeniu foarte diferit (industria chimică) care s-a exprimat aproximativ aşa “Am luat ţepe, trebuia să rezist pe calea care am început. Am început să dau şi eu ţepe. Nu-mi place! dar trebuie să merg înainte”. Atunci când ai clienţi şi furnizori trebuie nu numai să suni la alţii pentru a primi banii datoraţi, dar să şi primeşti telefoane cu aceleaşi insistenţe trebuind, la rândul tău, să oferi explicaţii mai mult sau mai puţin jenante.
Permalink
11.09.06
Posted in Succesul at 4:04 am by rast
Chiar dacă sintagma din titlu este aproape identică cu o afirmaţie biblică spusă de Iisus discipolilor săi, post-ul nu urmăreşte să comenteze noţiunea de eliberare sau libertate, ci vrea să sublinieze interesul milenar pentru ideea de “adevăr” în viaţa omului. Chiar dacă în Biblie nu se specifică explicit termenul de “minciună”, atâta vreme cât se face referire la cel de “adevăr”, se demonstează, în mod indirect, că obiceiul de a ascunde adevărul dăinuie de o mare perioadă de timp în diferite comunităţi de oameni.
Mulţi gânditori/filozofi ai lumii au încercat să explice şi să definească conceptul de “adevăr” sau “adevăr uman” dar nu s-a ajuns (şi probabil nici nu se va ajunge) la un consens cât de cât acceptabil din partea majorităţii. Pentru fiecare, “adevărul” reprezintă o altă latură a vieţii, văzută din prisma unor experienţe şi teorii individuale.
Având ca punct de plecare ideea simplă exprimată de Gurdjieff: “Esenţa este adevărul în om: personalitatea este minciună“, am putea face afirmaţia, fără a avea îndoiala de a greşi, că cel mai apropiat “adevăr”, pentru fiecare dintre noi în parte, este esenţa sa. Am folosit cuvântul “apropiat” cu o oarecare inexactitate, esenţa fiecăruia nu se află lângă noi, ci chiar în noi. Suntem noi, cei adevăraţi, dar pe care nu vrem să-l percepem şi să-l ascultăm.
Unii dintre noi, care îşi pun întrebări existenţiale, încercăm să găsim răspunsuri la probleme mult depărtate de fiinţa proprie: dacă există viaţă după moarte, dacă există alte fiinţe în cosmos/univers, etc… S-au înfiinţat chiar şi “locuri de muncă” care cercetează diferite aspecte ale vieţii cotidiene vizibile cu ochiul liber. Ne-am lăsat pradă acestui simţ (al vederii) şi neglijăm aspecte sau manifestări care-şi fac simţită prezenţa prin alte mijloace (emoţii, sentimente, trăiri).
Se spune că orice lucru trebuie început cu un prim pas. Explorarea unui anumit lucru/domeniu face parte din aceeaşi categorie în care va trebui un prim pas. Dar care este primul pas? Oare găsirea unui echilibru interior stabil, din perspectiva căruia să poţi face alţi paşi (în orice domeniu doreşti) nu constituie “primul pas“?
Permalink
11.08.06
Posted in Succesul at 3:32 am by rast
Iniţial, având în vedere diviziunea fiinţei umane în esenţă şi personalitate (Gurdjieff), am vrut să denumesc acest post: “Modele de personalitate” dar, în realitate, rareori ajungem să cunoaştem adevărata personalitate a modelelor umane pe care le alegem şi pe care vrem să le atingem în viaţă. În cele mai multe cazuri vedem (la oamenii de succes aleşi ca modele în viaţă) doar tiparele de comportament pe care le afişează, atunci când îşi desfăşoară o anumită activitate în mod public.
Fiecare dintre noi a avut, la o anumită vârstă, diverse simpatii faţă de anumite persoane, pe care a încercat, mai mult sau mai puţin conştient, să le ia ca modele de urmat în viaţă sau să le imite. La vârste foarte mici imitaţia are o pondere mult mai mare decât învăţarea conştientă a unor comportamente. Este ştiut cazul unui copil, crescut de mic de un bunic care locuia retras în liniştea şi singurătatea unei păduri şi care comunica foarte rar cu alţi oameni. Bunicul respectiv avea o problemă la un picior şi mergea şchiop. Copilul, ne-văzând alţi oameni care să aibă un mers normal, a învăţat prin imitaţie mersul bunicului şi atunci când a crescut ceva mai mare, avea un mers şchiopătat. Bine-înţeles, în momentul în care a cunoscut şi alţi oameni şi a văzut deficienţa lui, a reuşit să o corecteze destul de uşor. Dar a avut un termen de comparaţie. Raţiunea lui a cunoscut o altă alternativă.
Chiar dacă Gurdjieff, în citatul de mai sus, utilizează un cuvânt cam dur pentru a defini personalitatea omului: minciună, şi face precizarea că, “în anumite cazuri, esenţa se poate manifesta în paralel cu personalitatea” aş completa ideea cu posibilitatea ca omul să-şi dezvolte o personalitate în conformitate cu esenţa sa.
Ce poate fi mai provocator decât o dezvoltare personală care să ţină cont de adevăratele valori ale esenţei individuale, specifice fiecăruia dintre noi? Iar comunicarea cu tine însuţi chiar asta urmăreşte: să determini, în primul rând, acele trăsături de caracter (personalitate) pe care le poartă, în stare latentă/potenţială, esenţa ta şi care se manifestă, în mod obişnuit, în instincte şi emoţii simple. Iată şi “punctul de convergenţă” între inteligenţa emoţională modernă şi esenţa divină tradiţională, definită cu termeni specifici de diferitele curente filozofice: atman, corp cauzal, supraeu, sine, sămânţă divină.
O dezvoltare personală făcută pe alte principii decât cele ale esenţei individuale duce inevitabil, în anumite condiţii de viaţă, la emoţii şi stări psihice inconfortabile. Şi acest lucru se va întâmpla tot timpul, atâta vreme cât personalitatea noastră este diferită de potenţialităţile esenţei.
Permalink
Posted in Ce au spus... at 12:59 am by rast
din Ouspensky: “Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută”
- Dacă fiinţa este supusă influenţei destinului, a întrebat unul dintre noi, asta înseamnă că, în comparaţie cu accidentele, destinul va fi întotdeauna favorabil omului? Aş vrea să ştiu dacă un om se poate transforma prin forţa destinului său?
- Nu, a spus G. Nu este aşa deloc. Destinul este preferabil accidentului şi doar în acest sens este posibil să fie luat în consideraţie, destinul poate fi cunoscut dinainte şi este deci posibil să ne pregătim pentru ceea ce ne aşteaptă. Cât despre accident, dimpotrivă, nu se poate şti nimic. Dar destinul arareori este mai puţin neplăcut, sau mai puţin dificil. În acest caz, în ciuda acestor lucruri, există mijloace care îi permit omului să-şi transceandă destinul şi să se transforme spiritual.
Primul pas în această direcţie constă în a se sustrage legilor generale. Accidentul general sau colectiv se produce exact la fel ca şi accidentul individual şi, după cum există un destin individual, există de asemenea un destin individual (???) sau colectiv. Accidentul colectiv sau destinul colectiv sunt guvernate de legi generale. Un om dornic să-şi creeze o individualitate trebuie deci să se elibereze de legile generale. Legile generale nu sunt
obligatorii pentru om, el poate să se elibereze de un mare număr dintre ele, dacă ajunge să se elibereze de “tampoane” şi de imaginaţie. Toate acestea se reduc la o problemă fundamentală: cum să se elibereze de personalitate. Personalitatea îşi găseşte acoperirea în imaginaţie şi în minciună. Atunci când minciuna în care trăieşte va fi diminuată, şi când imaginaţia va fi slîbitî, nici personalitatea nu va întarzia să scadă, şi omul va putea să treacă atunci sub controlul, fie al destinului său, fie al unei linii de lucru condusă la rândul său de voinţa unui alt om ăi, în acest mod, omul poate fi dus până la punctul în care va fi posibil să îşi formeze propria voinţă, o voinţă capabilă să facă faţă în acelaşi timp accidentului şi dacă trebuie destinului.
Permalink
Posted in Ce au spus... at 12:41 am by rast
din Ouspensky: “Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută”
Este posibil să obţii experimental o confirmare a raportului dintre personalitate şi esenţă. În şcolile din Orient, se cunosc mijloace şi metode cu ajutorul cărora se poate separa esenţa de personalitatea unui om. În acest scop, sunt utilizate anumite tipuri de exerciţii sau anumite narcotice, iar în alte cazuri chiar şi hipnoza. Dacă, prin unul sau altul dintre aceste mijloace, personalitatea şi esenţa unui om sunt separate un anumit timp, descoperim două fiinţe, amandouă formate, coexistând într-un anume fel în el, care vorbesc limbi diferite, au gesturi,
interese şi scopuri în întregime diferite, şi se descoperă adesea că unul dintre acestea două a rămas la nivelul unui copil mic. Dacă se prelungeşte experienţa, este posibil să blocăm una dintre aceste manifestări, adică să adormim fie personalitatea, fie esenţa. Anumite narcotice au proprietatea de a adormi personalitatea, fără a afecta esenţa. După ce i-au fost date unui om, se poate vedea personalitatea sa dispărând pentru un anumit timp, nu îi rămâne decât esenţa. Şi se întâmplă ca omul, plin de idei variate şi exaltate, plin de simpatii şi antipatii, de dragoste, ură, ataşamente, patriotism, obiceiuri, de gesturi, dorinţe, convingeri, să se trezească brusc complet gol, deposedat de toate gândurile, sentimentele, convingerile, şi de toate punctele de vedere personale asupra lucrurilor. Tot ceea ce îl surescita altă dată îl lasă acum cu totul indiferent. Uneori, el poate să-şi dea seama de caracterul artificial sau imaginar al stărilor sale de spirit obişnuite şi a frazelor pompoase, ajunge chiar să le uite complet, ca şi cum toate acestea nu ar fi existat niciodată. Asemenea lucruri, pentru care era dispus să-şi dea viaţa, i se par acum ridicole, sau lipsite de sens, sau se indignează de atenţia pe care le-a dat-o. Tot ceea ce poate găsi în el însuşi este un mic numar de înclinaţii instinctive şi de afinităţi. Îi plac bomboanele, căldura, nu îi place frigul, nu
îi place să muncească, sau poate îi place, dimpotrivă, să facă exerciţii. Şi asta este
totul.
Permalink
Next entries » · « Previous entries
