10.19.07
Mircea Eliade: valoare românească
Iau, de bună voie şi nesilit de nimeni, leapşa, de aici, pentru că îmi place să fiu cât mai obiectiv cu putinţă. Să fim realişti: nu suntem un popor de genii, ocrotit de nuş’ ce duhuri (e un curent 
; o gaşcă de indivizi care promovează ideea că noi suntem “poporu’ ales”, adică la noi va veni al II-lea Iisus… de evrei s-a plictisit ), dar nici un popor de ţigani.
Poporul român a dat valori, ca orice popor, încă din vechime. Doar amintesc pe nenea Herodot care spunea că dacii sunt cel mai viteaz popor. De plăcuţele de la Tărtăria aţi auzit? Sunt nişte bolovani cu rudimente de scriere, care atestă faptul că scrierea a apărut pe teritoriul Geto-Daciei, nu în Sumer, cum se învaţă prin şcoli.
Dar să nu-i mai pomenim pe cei deveniţi deja oale şi ulcele, să ne apropiem mai mult de zilele noastre. Trecând totuşi pe la Putna, pe la Ştefan ce Mare. Ce cafteală i-a dat lui Baiazid, numai cu “o mână” de oşteni.
Mă opresc mai mult la nenea Mircea Eliade, are legătură cu tematica blogului. A studiat filozofia indiană, inclusiv Yoga, “la mama ei acasă”, fiind profesor universitar şi-a dat doctoratul în filozofia Yoga.
A scris romane şi nuvele. Mulţi critici literari îl încadrează la scriitori SF, dar eu şi alţi specialişti considerăm scrierile lui ca fiind iniţiatice. Stilul lui literar este de a pune sacrul în profan. Îmi vine în minte (şi din minte se revarsă pe tastatură ), ideea din romanul “Nopţi de sânziene”, atunci când un individ oarecum debusolat, fără să-şi găsească un echilibru, îl întreabă pe un tip: “ce să fac?”. Acesta îi răspunde “Ieşi din timp. Fii conştient de ceea ce se întâmplă în jurul tău!”. Atât a spus Eliade în cartea sa dar, pe această temă, Eckhart Tolle a scris mai multe cărţi – cel puţin una fiind tradusă în româneşte.
Aş mai aminti romanul “Nouăsprezece trandafiri” în care, sub acoperirea unei trupe de teatru, descrie o tehnică de auto-cunoaştere, descrisă şi în cărţile lui Castaneda sub numele de stalking. Eliade având o influenţă indiană, nu apare denumirea de stalker, dar este vorba de a te transpune/substitui “cu trup şi suflet” altui personaj.
În multe cărţi, cum ar fi: “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, are marele merit să prezinte lucrurile aşa cum sunt ele. Eliade nu prezintă/scrie “părerea lui despre…”, ci prezintă lucrurile aşa cum sunt, adică o prezentare mult mai obiectivă.
Din acest punct de vedere, al non-implicării personalităţii sale, în ceea ce a scris, opera lui Mircea Eliade mi se pare deosebită şi merită menţionată la valori de rang mondial, ca reprezentativ scriitor român.
Mă întorc la tinereţea lui Eliade şi amintesc de “Romanul adolescentului miop”, care poate constitui oricând un imbold pentru orice tânăr fără idealuri din zilele noastre.
