01.19.08
Gurdjieff - supra-eforturi
… In muncă contează doar supra-eforturile, dincolo de normal, dincolo de ce consideraţi voi că este necesar. Eforturile obişnuite nu contează.
- Ce înţelegeţi prin supra-eforturi? a întrebat cineva.
- Înseamnă un efort mai mare decât cel care este necesar pentru efectuarea unei acţiuni obişnuite. Imaginaţi-vă că am mers toată ziua şi că sunt obosit. Vremea este urâtă, plouă, este frig. Seara ajung acasă. Am făcut mai mult de 40 de km. Acasă cina este gata, este bine şi atmosfera este agreabilă. Dar în loc să mă aşez la masă, ies din nou în ploaie şi mă hotărăsc să nu intru în casă înainte de a fi făcut încă 4 sau 5 km. Iată ceea ce se poate numi supra-efort. Atât timp cât mă grăbeam spre casă, era doar un efort; acesta nu contează. Mă întorceam; frigul, foamea, ploaia - toate astea îmi conduceau paşii. În al doilea caz merg pentru că eu însumi am hotărât să o fac!
“In muncă contează doar supra-eforturile, dincolo de normal, dincolo de ce consideraţi voi că este necesar”… dincolo de normal! Normalul omului obişnuit, al omului începutului de mileniu III. Dar ce este normalul pentru OM-ul definit de Kipling, în bine-cunoscuta sa poezie IF, de aici.”Vremea este urâtă, plouă, este frig. Seara ajung acasă. Am făcut mai mult de 40 de km.”… este vorba de o oboseală extremă. După 40 de km merşi pe jos, chiar că nu-ţi mai arde de nimic. Eu vă propun un alt exerciţiu, mult mai simplu şi nu implică oboseala, doar un efort de voinţă şi o “scoatere” din obiceiurile deja “bătute în cuie” din mintea noastră. Sunteţi acasă, este ora mesei, nu mai aveţi pâine! Luaţi sacoşa, vă îmbracaţi, ieşiţi din casă/bloc şi plecaţi la magazinul din colţ. Când veniţi înapoi, nu intraţi direct în casă, ca de obicei!. Nu arde biblioteca în sufragerie
! Faceţi o pauză, faceţi o tură în jurul casei/blocului şi apoi intraţi.În lumea noastră, a programatorilor, supra-eforturile pot fi foarte uşor de definit altfel: supra-eforturi mentale; numai cu mintea, stând pe scaun. Lucrezi la o aplicaţie foarte mare, complexă. Nu musai complicată, ci complexă, multe module, ferestre, etc. Simţi că pierzi aplicaţia de sub control, nu mai ţii minte ce ai scris în metoda X, nu mai ştii parametrii de apelare a funcţiei Y, etc. Depui eforturi de memorare, re-structurezi modulele şi parametrii, le simplifici, faci nişte corelaţii. După astfel de eforturi gradate, observi că poţi ţine sub control (mental) aplicaţii din ce în ce mai mari, mai vaste/complexe.
După nişte astfel de eforturi am ajuns la o concluzie personală care confirmă într-o oarecare măsură o idee medicală despre creierul uman: că el nu este folosit la capacitate maximă (unii zic doar 10%). Dacă faceţi astfel de supra-eforturi mentale repetate, lucrând zi de zi, lună de lună, an de an, simţiţi cum conştiinţa parcă se lărgeşte. Începi să ai o viziune mult mai vastă asupra realităţii, cuprinzi mai multe IF-uri deodată; ai o viziune mai de perspectivă.
“frigul, foamea, ploaia - toate astea îmi conduceau paşii”… este un fel de motivaţie inconştientă, mecanicistă, care (aproape) nu poate fi controlată. Eşti aproape ca un robot: vreau acasă, vreau acasă, vreau acasă…
“În al doilea caz merg pentru că eu însumi am hotărât să o fac!”… conştiinţa şi voinţa sunt mult mai implicate şi antrenate. Oare nu asta este adevărata putere: putere personală, de implicare conştientă.
