12.19.06
Autoritate
În filmul “I de la Icar” era descris un experiment psihologic în care se testa puterea de decizie a unor persoane. Chiar dacă subiectul filmului este cu totul diferit, acest experiment este descris cu amănunţime.
Persoana în cauză (un american de rând, care se oferea voluntar) era pusă în faţa unui tablou de comandă, cu multe butoane, din care trebuia să-i “administreze” unei alte persoane, legate pe un scaun cu cabluri electrice, curenţi electrici cu voltaj din ce în ce mai mare, cu o rată de 15 V, apăsând pe diferitele butoane de pe tablou.
La curenţi de 15, 30, 45, 60 volţi, persoana de pe scaun nu reacţiona dar la curenţi mai mari începea să aibă crampe şi mai apoi adevărate crize de tremurături musculare. De la un anumit voltaj, începea să se roage de persoana care îi administra curenţii, să înceteze experimentul. Începea să plângă, etc. Un medic era în sală şi încuraja persoana de la pupitrul electric să continuie mărirea tensiunii electrice pe motiv că organismul uman putea să reziste mult mai mult.
În persoana de la tabloul electri se dădea o luptă decizională: pe de o parte “sentimentul milei”, al umanismului, declanşat de rugăminţile şi comportamentul spasmodic al persoanei electrocutate şi pe de altă parte puterea de convingere a “autorităţii” reprezentată de medicul din sală.
Care era realitatea: persoana de pe scaunul electric era un actor, cablurile erau simple fire, fără curent electric în ele dar persoana de la pupitru nu ştia nimic…. Pentru fiecare persoană testată se nota valoarea curentului administrat, înainte de a opri mărirea tensiunii. Unii, mai miloşi sau mai non-autoritativi, încetau experimentul la mai puţin de 220 volţi, când persoana de pe scaun (actorul) deja avea mari crampe. Alţii nu încetau nici la 300 de Volţi, considerând valabilă părerea autoritativă a medicului că nu se va întâmpla nimic.
» Tendinţa pentru a crede pe Programare web, dezvoltare personală Said:
December 19, 2006 at 10:34 pm
[...] Am descris aici o fază din filmul “I de la Icar”, film american (SUA), văzut cu mulţi ani în urmă dar edificator asupra ideii de autoritate în viaţa unei persoane. [...]
Ivan cel Groaznic Said:
December 21, 2006 at 5:35 am
Daca nu ma insel chestia asta e bazata pe o poveste adevarata… stiu ca vazusem ceva pe Discovery cu cativa ani in urma legat de spioni si alte chestii de genul… morti a unor spioni datorate diverselor otravuri si cateva experimente de mai multe genuri… si parca era prezentat si cel din I de la Icar.iasiiasi
rast Said:
December 21, 2006 at 8:40 am
Foarte posibil sa fie bazata pe ceva real. Filmul prezinta un caz de lupta impotriva mafiei. Personajul principal, un procuror, se apropia incet, incet de un mare “cap” al mafiei…. si conform legendei cu Icar, i s-au frant aripile. Adica a fost omorat.
, atunci cand esti aproape de el, ti se frang aripile…iasiiasi
In film se dadea urmatoarea interpretare legendei lui Icar: daca te bate gandul sa descoperi adevarul
» Convingere pe Programare web, dezvoltare personală Said:
December 23, 2006 at 7:23 am
[...] Pentru a mă convinge am făcut un test care a durat aproape o săptămână: am făcut un script JavaScript, înserat în pagina de trimitere a comentariilor, prin care înseram textul “iasiiasi” oricărui comentariu care era trimis mai departe scriptului PHP “wp-comments-post.php”. Aveţi aici şi aici exemple de comentarii valide, cu textul respectiv înserat la sfârşitul comentariului. [...]