02.10.07

Osho - meditaţia

Posted in Ce au spus... at 9:58 pm by rast

Atunci când omul înţelege ce înseamnă meditaţia, totul devine clar pentru el. În caz contrar el continuă să rătăcească prin întuneric. Meditaţia este o stare de claritate, nu o stare mentală. Natura minţii este prin excelenţă confuzia. Ea nu poate înţelege ce înseamnă claritatea. Nici nu ar avea cum. Gândurile sunt ca nişte nori pe cer. Ei acoperă cerul senin şi întunecă atmosfera. În acest fel, claritatea dispare. Când mintea se goleşte de gânduri, tot ce rămâne este seninul cerului. Privirea poate ajunge până foarte departe, chiar până la sfârşitul existenţei. În plus, ea devine foarte penetrantă, putând pătrunde până în esenţa ultimă a lucrurilor. Asta înseamnă meditaţia: o claritate perfectă a vederii. Ea nu are nimic de-a face cu gândirea. Aceasta nu poate decât să o împiedice. De aceea, trebuie să renunţaţi la gândire. Atunci când spun acest lucru, sunt nevoit să mă folosesc de limbaj. “Renunţarea” pare ea însăşi o acţiune. Eu nu vă invit însă să faceţi ceva. Repet: meditaţia nu este o acţiune.

“Renunţarea la gândire” înseamnă pur şi simplu să nu faci nimic, să stai liniştit, să aştepţi ca gândurile să se liniştească de la sine.

---

“Meditaţia este o stare de claritate, nu o stare mentală.”… Se pare că Osho atribuie termenului/cuvântului MEDITAŢIE, un alt sens decât cel al tradiţiilor orientale sau, mai bine zis, al practicii Raja Yoga. În Yoga, meditaţia este un proces de concentrare, este un mijloc de a ajunge la samadhi (o stare mentală). Aşa cum o vede Osho, ea este o stare, un scop, un punct final. Procesul, tehnica, prin care se ajunge la meditaţie ar fi altul. 

 

“Natura minţii este prin excelenţă confuzia”… Aş pune întrebarea: a cui minte? Şi tot eu îmi răspund  . Dacă ne referim la mintea unui copil mic, mic - ea nu este confuză. Confuzia apare odată cu învăţarea şi aprofundarea (odată cu vârsta) unui limbaj articulat (a limbii materne). Dacă ne referim la mintea unui adult - da! este confuză. Apropo de Trnul Babel şi de încâlceala de acolo.

“Ea nu poate înţelege ce înseamnă claritatea”… Un adult nu-şi mai aduce aminte despre mintea lui de mic copil. El “îşi ştie” mintea, aşa cum este ea, în momentul prezent. Presupunând că există un orb din naştere, degeaba îi explicăm noi ce înseamnă culorile, nu va înţelege niciodată. Îşi va face o oarecare “reprezentare mentale” despre culori, dar nu va şti niciodată cu adevărat ce/cum sunt ele.

Apropo de ideile de mai sus… sunt curios cum percepe lumea un surd din naştere. El nu poate învăţa un limbaj, pentru el nu există cuvinte. Oare cum este mintea lui?

UAU! Acu’ mi-a venit ideea… cum este mintea unui surd din naştere? Am cunoscut odată (prin 1988) o astfel de persoană. Era groaznic… scotea nişte sunete… total fără noimă. Şi avea şi un ton ridicat, parcă ţipa.

“Când mintea se goleşte de gânduri, tot ce rămâne este seninul cerului”… chiar dacă metafora “seninul cerului” nu prea are legătură cu mintea golită de gânduri, asemănarea dintre cele două este foarte mare. O minte fără gânduri este limpede… este ca un cer senin… dar pentru asta trebuie să ai experienţa unui cer înnourat…

O minte fără gânduri, te face să percepi altfel realitatea - nu zic mai bine, mai frumos ci… altfel. Nu în sensul că priveşti altfel lumea, ci o percepi altfel. Trăiesc o astfel de experienţă de 3 ani, exact în ianuarie 2004 am început să fac Intreruperea Dialogului Interior (aşa cum îl numesc toltecii). O să fac o comparaţie cu o sintagmă destul de cunoscută în (şi despre) poporul român: “România este frumoasă, păcat că este locuită”  . Cam aşa şi realitatea după IDI, îţi dai seama că viaţa este frumoasă (sau, mai corect - ar putea fi frumoasă), dar oamenii/societatea o acoperă cu nori… fuga după bani, după recunoaştere exterioară, după aprecieri subiective ale altor persoane, dar nu după “a te simţi bine în pielea ta”.

“trebuie să renunţaţi la gândire”… nu sunt de acord cu această idee dar, după cum am mai spus şi altă dată (în alt post), afirmaţia poate aparţine celui care a scris cartea (se ştie că Osho a scris puţin, majoritatea cărţilor fiind scrise de discipoli) sau, traducătorului. Nu sunt de acord cu ideea menţionată sub două aspecte:

1. nu ai cum să renunţi la gândire. Trebuie să gândeşti, aşa este natural… altfel nu am avea posibilitatea să gândim, natura nu ne-ar fi înzestrat cu această capacitate de a crea gânduri. Problema este alta: să gândeşti într-un limbaj articulat. Ce? Copilul, după ce se naşte nu gândeşte? Ba gândeşte! Chiar înainte de a învăţa primele cuvinte, el are nişte dorinţe, vrea ceva… dar se exprimă prin gesturi… întinde mâinile, etc. Renunţarea la gândirea într-o anumită limbă are efecte asupra minţii…
2. Trăind în societate este greu să nu gândeşti. Ai nevoie de gândire. De aceea sunt mult mai de acord cu sintagma de IDI (Întreruperea Dialogului Interior). Acest dialog interior este aproape inutil, el este cel care pune “nori” pe “cerul senin” al conştiinţei.

Permalink