12.07.06

Motivaţie

Posted in Adevărul at 11:59 pm by rast

De multă vreme mă gândeam să deschid o categorie cu această denumire “Adevărul”, în care să scriu anumite concluzii la care am ajuns încercând să găsesc adevărul în viaţă. Ideea de a găsi adevărul nu este pentru mine doar o sintagmă plăcută, este - dacă vreţi să spun aşa - esenţa vieţii mele începând dintr-un moment dat, bine definit. A fost un şoc, care mi-a schimbat cursul vieţii.

Înainte de a vorbi despre acest “şoc” vreau să fac nişte precizări. Spun aceste lururi nu din dorinţa de a-mi părăsi modestia şi a mă lăuda ci, în primul rând, pentru că aşa simt.

Citisem undeva o idee: că un om este cu adevărat liber dacă poate spune despre el orice, oricui, oricând. Mă consider un om liber , de aceea voi scrie astfel de lucruri, făcându-le publice oricui pe Internet, oricând voi simţi să fac acest lucru.

Prin anii de liceu eram un adolescent uşor de încadrat în temperamentul melancolic (dezechilibrat, fără energie). Eram foarte timid, dacă vorbeam cu o fată mă bâlbâiam, mă înroşeam, aveam nişte emoţii….. Dar simţeam că nu sunt aşa. Simţeam că sunt un tip stăpân pe mine, echilibrat, fără emoţii inutile atunci când schimb nişte vorbe cu o persoană cunoscută. Deci, atenţie, este un lucru foarte important: aşa simţeam, nu aşa-mi doream. În acea perioadă nici nu bănuiam că o persoană îşi poate schimba anumite trăsături de caracter funcţie de dorinţele personale. Credeam (aşa învăţasem) că temperamentul unui om este un dat nativ şi aşa va rămâne întreaga viaţă. Asta este concepţia psihologiei moderne, că un om nu-şi poate modifica trăsăturile de caracter. Mie viaţa mi-a dovedit că poate, dar asta este altă poveste, încadrabilă tot la categoria “Adevărul”.

Eram un tip molcom, cu o viteză de reacţie verbală şi/sau mentală foarte scăzută. După discuţiile pe care le aveam, cu diverse persoane (după ce ne despărţeam şi mă gândeam la ideile abordate), îmi dădeam seama că puteam să pun în discuţie şi alte idei conexe cu cele dezbătute. Simţeam că sunt altfel, că “mă prind mai uşor de idee”. Simţeam că sunt mai spontan. Nu-mi doream spontaneitate, aveam alte interese….

Cu aceste trăsături de caracter m-a prins şi începutul anului 1989, student în anul II al facultăţii de Mecanică. Mai precis, în sesiunea de examane din ianuarie 1989, pentru a mă relaxa şi a-mi încărca bateriile, m-am dus într-o discotecă. Aici am cunoscut o tipă cu care am plecat împreună la o plimbare, după ce s-a închis discoteca. În prezenţa acelei persoane feminine nu mă simţeam deloc emoţionat, timid. Nu mă bâlbâiam. Am stat de vorbă, plimbându-ne pe aleile complexului studenţesc Tudor Vladimirescu, până la ora 2 noaptea. Printre altele, îmi povestea despre cum ar vrea să fie idealul ei masculin. Culmea, era aşa cum simţeam eu că sunt, dar nu eram…

Acesta a fost “şocul”: de ce nu mă bâlbâiam ci mă sinţeam în largul meu în prezenşa acelei persoane şi de ce îmi vorbise despre un tip aşa cum simţeam că sunt. Aceste lucruri “mi-au zdruncinat” concepţia materialistă despre viaţă pe care o asimilasem în anii de liceu şi mi-au deschis “o sete de cunoaştere” extraordinară. Voiam să aflu “adevărul”. Din acel ianuarie 1989 asta a fost motivaţia mea de viaţă, dorinţa mea cea mai mare: “să aflu adevărul”.

Acum, când mă gândesc la acele timpuri, aproape mă apucă râsul… Ce este adevărul? Cum poţi să găseşti adevărul? Am găsit eu ceva, în căutările mele, dar pot fi ele încadrate în adevăruri de viaţă? La unele idei am confirmări experimentale precum şi a altor persoane care au scris despre ideile lor. Citatele scrise aici sau, mai bine zis, în categoria “Ce au spus…“, nu sunt întâmplătoare sau idei care “îmi plac”, ci sunt idei exprimate şi de alţii şe pe care eu le consider ca fiind adevărate din perspectiva experienţei mele de viaţă.

Cu persoana de care v-am vorbit m-am mai întâlnit întâmplător de vreo 3 ori, dar fără evenimente semnificative.

Permalink