May 11, 2008
Posted in Uncategorized at 1:53 am by rast
- Atitudinea mea referitor la creşterea voastră interioară are ca bază independenţa voastră faţă de mine. Orice fel de dependenţă este o sclavie, şi sclavia spirituală este cea mai rea sclavie din toate.
Am depus în mod constant eforturi să vă fac conătienţi de
individualitatea voastră, de libertatea voastră, de capacitatea voastră absolută să creşteţi fără nici un ajutor de la cineva anume. Cresterea voastra interioara are legatura cu fiinta interioara. Nu
vine din exterior ; nu este o impunere sau o legatura de orice fel.
“- Atitudinea mea referitor la creşterea voastră interioară are ca bază independenţa voastră faţă de mine”… cu alte cuvinte, Osho a vrut să spună că el urmăreşte să transmită discipolilor săi independenţa faţă de el, făţă de sfaturile sale. Discilolii să se descurce singuri. Aşa face un maestru autentic, bine intenţionat. El nu va încerca să inducă dicipolilor dependenţă faţă de el. După evenimentele din 89, când “porţile informaţiilor” s-au deschis, dar a căzut şi “cortina cenzurii”, au pătruns în România tot felul de scrieri/ cărţi mai mult sau mai puţin autentice, scrise sub “imboldul” unor interese, deseori meschine. S-a promovat ideea că un guru/maestru are drept de viaţă şi de moarte asupra discipolului… adică o “sclavie totală”. Cine cere aşa ceva nu este maestru, este un manipulator al oamenilor cu o slabă putere de discernământ.”Am depus în mod constant eforturi să vă fac conătienţi de
individualitatea voastră, de libertatea voastră, de capacitatea voastră absolută să creşteţi fără nici un ajutor de la cineva anume”… fiecare om are în el acel simţ interior care îi comunică ce este bine şi prioritar fiinţei lui. Îi comunică, funcţie de ultimele rezultate obţinute, care sunt paşii următori. Un maestru/guru, oricât de “inspirat” ar fi el, nu poate determina paşii imediat următori ai unui discipol. Rolul unui autentic maestru, este să dezvolte în discipol acel simţ interior care să-l ghideze pe propriai cale, spre propria lui desăvârşire şi personalitate.Dacă o persoană reuşeşte să devină independentă, el nu va mai simţi nici sentimentul singurătăţii. Singurătatea este dată de nevoia de dependenţă, de ne-încrederea în forţele proprii. Degeaba se bat unii “cu pumnul în piept” că ei sunt “mari şi tari”. Teoretizează. Ei “cred”, că pot face anumite lucruri, dar dacă îi pui în faţa “faptului împlinit”, adică să le facă… dai chix, nu pot să facă acel lucru. Este o diferenţă mare între “a crede că poţi” şi “a putea cu adevărat”. Din acest motiv, “şcoala vieţii” este atât de preţioasă.
Permalink
May 10, 2008
Posted in Viata at 10:02 pm by rast
Fiind legată de materie, ştiinţa tradiţională presupune că orice lucru care nu poate fi măsurat, testat în laborator sau investigat cu ajutorul celor cinci simţuri sau al extensiilor lor tehnologice pur şi simplu nu există. „Nu este real.” Consecinţa: orice realitate a fost redusă la realitatea fizică. Dimensiunile spirituale, sau cele pe care eu le-aş numi nonfizice, au fost alungate din cetate.
Aş fi pus acest mit ca fiind No. 1, dar şi subliniat. De la el pleacă majoritatea neadevărurilor lumii actuale. Nu m-aş referi la diverse teorii care încearcă să extindă lumea fizică la diferite entităţi sau lumi subtile, doar la una singură care are deja şi suport experimental, dar “dat uitării” de ştiinţele considerate moderne. Mă refer la sintagma toltecă “cealaltă realitate” care susţine existenţa unui corp subtil, pe lângă cel fizic - carnal, al oricărui om sau fiinţă terestră (animal sau vegetal). Acest corp a fost evidenţiat experimental de academicianul român Eugen Macovschi în celebra sa teorie despre materia biostructurată.”testat în laborator sau investigat cu ajutorul celor cinci simţuri sau al extensiilor lor tehnologice”… tot toltecii au emis o ipoteză interesantă: că simţurile noastre nu sunt folosite la adevărata lor capacitate. Să ne referim doar la văz. Ideea de bază, exprimată chiar şi pe coperţile unor cărţi traduse în România, este că dialogul interior “obturează” vederea “celeilalte realităţi”. Castaneda spune: îmi întrerup dialogul interior, deci pot vedea.
Permalink
Posted in Viata at 9:29 pm by rast
Acest mit al universului „diferit de mine” a fost responsabil pentru războaie, distrugerea planetei şi pentru toate formele şi manifestările de nedreptate umană. La urma urmei, care om cu mintea întreagă i-ar face vreun rău altuia dacă l-ar simţi pe celălalt ca pe o parte din sine? Stan Grof, în cercetările sale despre stările modificate de conştiinţă, rezumă acest lucru spunând că „spiritul şi conştiinţa fiecăruia dintre noi, în ultimă instanţă, sunt echivalente cu «Tot-Ceea-Ce-Este», pentru că nu există graniţe absolute între corp/eu şi totalitatea existenţei”. Teoria doctorului Larry Dossey despre medicina Erei a treia, în care gândurile, atitudinile şi intenţiile de a vindeca ale unei persoane pot influenţa fiziologia altei persoane (spre deosebire de Era a doua, în care dominantă era medicina corp-minte), este foarte bine susţinută de cercetările ştiinţifice despre puterea de vindecare a rugăciunii. Acest lucru nu este posibil potrivit principiilor cunoscute ale fizicii şi ale ştiinţei tradiţionale. Şi totuşi preponderenţa dovezilor contrare sugerează că este posibil.
“La urma urmei, care om cu mintea întreagă i-ar face vreun rău altuia dacă l-ar simţi pe celălalt ca pe o parte din sine?”… ideea de “unitate” între toate ce există, aici este exprimată cam forţat. Simţi unitatea, simţi pe celălalt, de lângă tine, dar nu
“ca pe o parte din tine“. Dacă mergi pe stradă şi bate o “pală de vânt”… simţi vântul… dar nu-l simţi
ca o parte din tine. Simţi omul de lângă tine, îi simţi suferinţa sau bucuria, dar oricât de apropiat ţi-ar fi acea persoană (poate vă leagă sentimente de prietenie sau iubire), nu simţi ca fiind
o parte din tine. Ideea e forţată.
“Teoria doctorului Larry Dossey despre medicina Erei a treia, în care gândurile, atitudinile şi intenţiile de a vindeca ale unei persoane pot influenţa fiziologia altei persoane”… acest lucru este şi explicabil, dar tot printr-o teorie mai veche şi ne-recunoscută de stiinţele actuale, o teorie a filozofiei toltece, care spune că atunci când o persoană îşi îndreaptă atenţia asupra unui lucru, transmite o anumită energie acelui lucru. Dacă cineva vrea să… “încarce energetic” o persoană bolnavă, cu intenţia de a o ajuta să se vindece, trebuie să-şi îndrepte atenţia şi gândurile optimiste spre acea persoană.
Permalink
Posted in Viata at 3:57 am by rast
Pentru a fi de partea adevărului, trebue să fii împotriva istoriei întregii umanităţi. Pentru a fi de partea adevărului, înseamnă să fii singur împotriva întregii lumi. Şi spun asta din propria experienţă.
“Pentru a fi de partea adevărului”… sau să fii impecabil, după definirea dată de tolteci.”trebue să fii împotriva istoriei întregii umanităţi”… asta mi se întâmplă şi mie în aceste timpuri de secol XXI. Mă lupt cu minciuni adânc înrădăcinate în conştiinţa oamenilor, în îndelungate perioade de timp istoric. Mă lupt cu istoria fiziologiei omului, profund eronată de percepte
aşa zis ştiinţifice. Ideile lor se bazează pe cercetări de laborator care au exclus din start anumite ipoteze. Eckhart Tolle le spune mituri şi le demască pentru cei ce vor să vadă realitatea, dincolo de aparenţe.
“Pentru a fi de partea adevărului, înseamnă să fii singur împotriva întregii lumi”… eu nu-s chiar singur 
. De partea adevărului, comtemporan cu aceşti ani, este şi Tolle. Dar “în colţul meu de univers” sunt singur, iar Tolle este considerat un “dus cu pluta” ca şi mine. Mergem pe plute paralele.
“Şi spun asta din propria experienţă”… întăresc spusele lui Osho şi adaug şi experienţa mea.
Permalink
May 9, 2008
Posted in JavaScript at 2:55 am by rast
Mă tot “obsedează” ideea de a face o interfaţă cu copac tree, la site-ul de bancuri. ExtJS iese din discuţie din cauza mărimii. Am căutat pe net plugin-uri de jQuery pentru a realiza acel tree. Am găsit mai multe, chiar.
Primul care l-am încercat, de o dimensiune mai mare decât a jQuery, m-a surprins prin complexitatea codului şi simplitatea funcţionalităţii. Plus de asta era şi slab la capitolul SEO. Următorul plugin testat… “mic şi al drak” … şi bun la SEO.
Întâmplările/plugin-urile de mai sus, mi-au răscolit amintiri, din “pionieratul” meu de SEO-ist. Prin august 2005 mă contactează un amic să-l ajut să-şi facă un site. PHP ştiam… dar de SEO nici măcar nu auzisem. Pe vremea aia mă credeam/vedeam “ieşind la pensie” de la acel loc de muncă şi nu mă interesa promovarea pe Internet. Am început munca. Mă întâlneam deseori cu amicul meu şi discutam despre site/proiect. El era foarte documentat în probleme de SEO. Aşa am luat şi eu contact cu această problematică şi-mi pot exprima părerea că nu toţi programatorii pot “digera” tehnicile de SEO. Un programator, deja format, cu mulţi ani de programare “în spate”, are o minte structurată pe anumite direcţii, algoritmi, etc. Munca de SEO presupune alte abilităţi, cunoştinţe. Mi-a venit greu la început dar, cu timpul, m-am obişnuit. Acum stăpânesc destul de bine strategiile SEO, trebuie să le perfecţionez… să le ţin la curent cu ultimele schimbări din mediul web.
Făceam recent observaţia că nu s-a găsit nimeni să “colecţioneze” plugin-urile de jQuery într-o “bibliotecă”, astfel încât să nu mai cauţi pe Google ceea ce ai nevoie. Iată că m-am înşelat! Am găsit două site-uri ce au făcut o astfel de… “adunătură” de plugin-uri:
- cel de aici, adună vreo 50
- cel de aici, este mai… bogat, adună 240
Permalink
May 8, 2008
Posted in Viata at 11:05 pm by rast
Circulă, pe Internet, idei despre acest concept de: “dublă atenţie”. Adică: “atenţia” ta, să fie îndreptată concomitent în două direcţii. Cineva, pe o listă de discuţii, definea cele două direcţii ca fiind: “către obiectul sau fenomenul vizat şi către noi înşine“. Remarc, în exprimarea de mai sus, o influenţă a limbajului şi filozofiei orientale. În limbaj occidental, curent, am putea spune: “către ceea ce faci şi către tine“, adică “către exterior şi către interior“.
În continuare spune că: “Veţi vedea că începeţi să primiţi informaţii deosebit de utile de la funcţiile voastre şi că începeţi uşor-uşor să înţelegeţi modul în care aceste funcţii lucrează”, iar mai apoi se dau sfaturi pentru a face unele exerciţii de “dublă atenţie”, recomandând chiar un site cu informaţii utile în acest sens. Deoarece site-ul funcţionează chiar şi în acest început friguros de mai 2008, îi dau adresa aici, pentru cine vrea să aprofundeze subiectul. Am “tehnicile” şi definiţiile mele, pentru coordonarea atenţiei.
E corect ceea ce se spune despre dubla atenţie, numai că eu aş multiplica acest concept la un fel de: atenţie distributivă. E prea puţin spus dublu. Nu sunt numai două direcţii. Eu aş defini atenţia interioară (una din cele 2 direcţii) ca fiind atenţia îndreptată spre organele de simţ. Avem 5 organe de simţ. Deodată a două direcţie se desparte în cinci direcţii.
Ceea ce nu se specifică în mesajul respectiv este că atenţia “va fi sustrasă” de la gândurile ce întreţin dialogul interior.
Ar fi foarte bine ca oamenii să deprindă un astfel de obicei de a se putea concentra concomitent pe acţiuni exterioare şi pe mesaje interioare. Aceste masaje interioare, “venite” pe calea simţurilor, nu reprezintă decât inteligenţa emoţională de care orice om dispune, dar care este mai activă la unii decât la alţii.
Permalink
Posted in Viata at 5:35 am by rast
Michael Murphy, cofondatorul Esalenului, bazându-se pe studii de religie comparată, medicină, antropologie şi sport, a susţinut ideea provocatoare că dezvoltarea umană include stadii mai avansate. Când o persoană atinge acele niveluri avansate de maturitate spirituală, încep să înflorească unele capacităţi extraordinare — de iubire, vitalitate, umanism, conştientizare corporală, intuiţie, percepţie, comunicare şi voinţă.
Primul pas: recunoaşterea existenţei lor. Cei mai mulţi oameni nu ajung aici. Abia după aceea pot fi aplicate în mod conştient diferite metode.
Tolle enumeră, chiar din începutul cărţii sale: “Puterea prezentului”, trei mari paradigme considerate adevărate de societatea actuală, dar care sunt contrazise de argumente experimentale şi/sau ştiinţifice.
“dezvoltarea umană include stadii mai avansate”… primul gând îmi fuge spre “a patra cale” a lui Gurdjieff. El asta voia să facă: să dezvolte “laturi adormite” din fiinţa umană. Sau, folosind o exprimare mai dură: “să trezească potenţialităţi moarte” din fiinţa umană.
“Când o persoană atinge acele niveluri avansate de maturitate spirituală”… aici apare aceeaşi exprimare ca la Osho “maturitate”. Amândoi nu consideră maturitatea ca fiind dată de numărul de ani, ci de un anumit grad/prag de conştiinţă.
“încep să înflorească unele capacităţi extraordinare”… hmmm!!! ideea de “capacităţi extraordinare” te duce cu gândul că omul este “aşa cum este” şi îşi dezvoltă capacităţi para-normale, adică “în afara normalităţii”. Eu sunt de acord cu exprimarea folosită de Gurdjieff, de: potenţialităţi adormite, atrofiate. Chiar şi medical s-a demonstrat că omul dispune de anumite glande sau organe ne-utilizate sau atrofiate. Nu este nimic anormal, este doar o revenire la “naturalul” omului, la reactivarea acelor glande “trase pe dreapta” în decurs de sute sau mii de ani.
“de iubire, vitalitate, umanism, conştientizare corporală, intuiţie, percepţie, comunicare şi voinţă”… mulţi ar riposta că deja au astfel de capacităţi dezvoltate în fiinţa proprie. Nu! Nu sunt dezvoltate… sunt doar nişte “urme”. Dacă o pungă în care a fost depozitat un kilogram de caş (de exemplu), este golită… în acea pungă au rămas vagi urme ale “depozitării” lactatelor. Asta nu înseamnă că în pungă există caş, ci doar “urme” de caş. Comparaţia nu este forţată… chiar aşa de mare este diferenţa între omul: considerat normal, al sec. XXI - şi ceea ce este OM-ul cu adevărat. Poezia IF a lui Kipling nu este o utopie, ea descrie “natura” umană…. dar de care, civilizaţia şi credinţele în multe paradigme false, ne despart.
“recunoaşterea existenţei lor. Cei mai mulţi oameni nu ajung aici”… aşa de mare este credinţa oarbă în ceea ce se spune despre fiinţa umană, încât nici dovezile experimentale (promovate, ce-i drept, prin mijloace fragile şi de puţini oameni) nu reuşesc să clatine credinţa habotnică.
Permalink
Posted in Java at 1:52 am by rast
Încep şi eu cu romgleza. Titlul se traduce în româneşte foarte simplu, în cuvintele: “înapoi la Java”. Simplu, simplu, ca traducere, dar ca activitate şi semnificaţie pentru mine ca emitent al titlului, e ceva mai complicat.
Unui client al firmei la care prăşesc, dau cu târnăcopu’ şi astup şanţuri; ia venit ideea, genială - dacă o luăm la bani mărunţi, să ceară nişte funcţionalităţi în plus la programul cel am în custodie şi pe care trebuie să-l întreţin şi adaptez.
Mă plângeam eu că nu prea am activitate de programare; întreţinerea şi adaptarea softului, nu necesită prea multă “scriere de cod”. Acu’ am “scriere de cod” de nu-mi văd capu’ de atâta treabă. Deja încep să-mi fac griji pentru unghiile mele. Protejate atâta vreme (surfat-ul pe net chinuie şoarecu’ mousele, nu tastatura), s-au cam dezobişnuit de tasting.
Ideea a faină şi mă bucură. Aduce întregii aplicaţii funcţionalităţi noi şi de bun simţ. Chiar mă miră faptul că anteriorii clienţi nu au solicitat aceste îmbunătăţiri.
Am JavaScipt-uit-o câteva zile şi acum trec din nou la Java. Încep să mă îngrijorez: aşa cum o veche vorbă populară spune că: “sunt cu fundu-n două luntre” sau “nici în căruţă, nici în teleguţă”… încep să mă simt cu muscă pe căciulă: ori programare web (client-server: JavaScript, PHP), ori stand alone (de data asta Java).
Ca să mă exprim academic: două “segmente de piaţă” destul de separate.
Programarea web are avantajul că poţi arăta oricând şi oricui, ceea ce ai muncit/programat. Îi dai adresa şi gata! Vede singur de ce eşti în stare. Programarea Java, în particular vorbind: ceea ce am făcut eu până acuma, necesită o muncă suplimentară (destul de amplă) pentru a o adapta tehnologiilot Internet. Deja mă bate chinuie gândul “să adaptez din mers” aplicaţia la care lucrez, la tehnologiile web şi să încerc să o promovez. Adaptarea va trebui să fie foarte complexă. Actualmente aplicaţia poate fi utilizată de o gamă foarte redusă de firme. Trebuie o adaptare pentru a găsi un target mai mare. Va trebui să apelez la “sfetnicul nopţii”, poate ştie el mai multe.
Permalink
Posted in Viata at 12:21 am by rast
E bine să ştii să lupţi în viaţă. Să ai puterea şi voinţa de a lupta. Dar e bine să ştii să determini când lupta devine inutilă. A tunci când ai început lupta erau nişte condiţii, erau anumiţi “factori ambientali” care favorizau rezultatele pozitive ale luptei. Pe parcursul luptei “factorii ambientali” se pot schimba, iar tu, dacă continui să lupţi, nu vei obţine rezultatele dorite…
Am început facultatea de mecanică în anul 1987. În acea perioadă, un inginer mecanic era destul de bine cotat şi-şi găsea servici f. f. uşor. Am absolvit facultatea în 1992. Condiţiile, “factorii ambientali”, s-au schimbat. Industriile din România erau într-un profund proces de restructurare/rearanjare, funcţie de noile condiţii geo-politice.
Ingineria mecanică a cunoscut un puternic proces decadent. Am luptat o perioadă pentru meseria de inginer mecanic. Nu am reuşit să-mi găsesc loc de muncă. În 1994 am hotărât “s-o iau de la început”, să dau admitere la informatică, să devin programator. Au fost multe persoane care m-au “condamnat” că sunt un tip instabil, că nu ştiu ce vreau în viaţă, că ar trebui să fiu mai insistent şi să continui “lupta” de a deveni un adevărat inginer mecanic.
Dacă aş fi continuat acea luptă şi rămâneam inginer mecanic, în acest 2008, mi-ar fi părut rău şi poate aveam stări de depresie sau mare stres. Ca programator am lucrat cu ingineri mecanici, cunosc “în mare” munca lor. Mă simt mai bine ca programator, mai echilibrat.
E bine să fii consecvent în viaţă, dar e bine să ştii şi când să te opreşti. Astfel de momente, de cotitură în viaţă, se simt. Ştiind să asculţi şi să traduci corect mesajele simţului interior, al inteligenţei emoţionale, te poţi feri de stări ulterioare de disconfort.
Permalink
May 7, 2008
Posted in Viata at 4:45 am by rast
Mulţi consideră că viaţa este o luptă. O luptă cu ce? Nu trebuie generalizată ideea. Eu de exemplu, cu anumite evenimente din viaţă mă lupt, dar în faţa unora deja am “abdicat”.
Aş putea fi condamnat că nu lupt pentru a-mi spori bogăţia materială, o casă/apartament mai mare, termopane la ferestre, resie pe jos, etc. Aici am “închinat steagurile”. Am ajuns la concluzia că nu le iau cu mine, pe ultimul drum… ală de-l faci la orizontală şi cu picioarele înainte.
Am învăţat de la cei ce scriu sincer (Eugen Ionescu sau Octavian Paler) să am grijă de sufletul meu, să ajung la vârsta la care să-mi aştept lunar ziua de pensie, ziua când vine poştaşu (poate până atunci se pun şi pensiile pe card), fără stări de depresie, angoasă şi sentimentul că am trăit degeaba.
O luptă continuă va fi cu îmbunătăţirea condiţiilor de trai cotidian. Prioritar, în aceste zile de mai şi de sfârşit primăvăratec, este schimbarea locului de muncă sau chiar a condiţiei de angajat cu normă de lucru de 8 ore la sediul firmei. Nu mă lupt cu schimbarea covorului din sufragerie, cel actual nu-mi creează nici un disconfort, dar mă lupt cu frigul pe care co-locatarii blocului în care locuiesc l-au primit bucuroşi, închizând giga-calorimetrul şi făcând economie de bani, dar risipă de tuşituri şi strănuturi.
Nu mă mai lupt cu cercevelele de lemn de brad de la ferestre, dar mă zbat continuu să-mi găsesc acea alimentaţie (alimentele de zi cu zi) care să-mi ofere echilibrul maxim pe care fiinţa mea este în stare să-l atingă. Da! Am observat o dependenţă foarte mare între alimentele consumate şi starea psihică. Dau un singur exemplu: cârnaţii cu multă grăsime şi afumaţi, de porc, dau o stare de lenevire, de “lasă-mă să te las”.
Dar am şi lupte dure, aproape zilnice, mai mult verbale - de convingeri personale. Oamenii nu pot înţelege ideea de a-ţi trăi viaţa după “cum simţi”, după “cum îţi place ţie” - nu după “ce se spune” că este frumos şi plăcut.
Îmi ziceau: “În loc să-ţi găseşti şi tu o fată bogată cu care să te însori, ai luat-o pe prăpădita aia, care a venit la tine doar cu un geamantan de haine… şi alea vechi!”
Îmi zic: “De ce nu mănânci căpşuni, sunt atât de bune!!!”. Eu ripostez: “Nu-mi mai plac. Când eram mic mâncam cu găleta! Acum nu-mi mai plac!”. Ripostează: “Nu pot să înţeleg cum nu-ţi plac lucrurile astea aşa de bune!!!”
Permalink
« Previous entries ·
